Calocera viscosa

Calocera viscosa
	Barba caprei
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Dacrymycetes
Ordin:	Dacrymycetales
Familie:	Dacrymycetaceae
Gen:	Calocera
Specie:	C. viscosa
Nume binomial
	Calocera viscosa; (Pers.) Fr. (1821)
Sinonime
	Clavaria viscosa Pers. (1794); Merisma viscosum (Pers.) Spreng. (1827) ; Calocera flammea Wallr. (1833); Calocera cavarae Bres. (1896);
	Modifică text

Calocera viscosa (Christian Hendrik Persoon, 1794 ex Elias Magnus Fries, 1821) din încrengătura Basidiomycota, în familia Dacrymycetaceae și de genul Calocera,^[1] cunoscut în popor sub numele barba caprei^[2] sau furculițe,^[3] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe lemn putred de conifere, acoperit de mușchi, adesea pe cioturi de molid, fiind destul de des întâlnită. Apare peste tot anul, de la câmpie la munte, mai ales din aprilie până în iunie și din august până în noiembrie.^[4]^[5]^[6]

Descriere

Bres.: Calocera viscosa

Corpul fructifer: este elastic, puțin lipicios-gelatinos, de o consistență foarte dură, cu cartilagii în centru și format coralifer, la capete câteva vârfuri ascuțite, asemănător speciei Ramaria, având o înălțime de 3-6 (8) cm și un diametru de 4-8 (10) cm. Baza albicioasă este adesea radicantă, prelungindu-se în substrat cu încă 10-15 cm. Coloritul este, și la bătrânețe, galben-portocaliu. Uscat se colorează roșu-portocaliu.
Piciorul: nu are picior în acest sens.
Carnea: este galbenă ca corpul fructifer, gelatinoasă și are o consistență foarte dură, datorită cartilagiilor în centru. Mirosul și gustul sunt nesemnificativi.
Caracteristici microscopice: are spori fusiformi, netezi care apar în masă cu o mărime de 8-12 × 4,5 x 5,5 microni, prezentând câteodată doi pereți celulari. Pulberea lor este galben-portocalie.
Reacții chimice: nu sunt cunoscute.^[4]^[5]^[6]

C. viscosa din apropiere
C. viscosa tineri
C. viscosa plin dezvoltați
C. viscosa mai bătrân

Confuzii

Barba caprei poate fi confundată cu surata ei mai mică Calocera cornea, tot necomestibilă,^[7] Calocera furcata,^[8] dar în special cu exemplare tinere ale speciei Ramaria, cum sunt de exemplu Ramaria aurantiosiccescens (comestibilă),^[9] Ramaria aurea (comestibilă),^[10] Ramaria aurantiosiccescens (comestibilă),^[11] Ramaria eumorpha (necomestibilă),^[12] Ramaria flava (comestibilă),^[13] * Ramaria flavescens (comestibilă),^[14] Ramaria formosa (otrăvitoare),^[15] Ramaria gracilis (necomestibilă),^[16] Ramaria largentii (comestibilă)^[17] sau Ramaria stricta (necomestibilă).^[18]

Specii asemănătoare

Calocera cornea
Calocera furcata
Ramaria aurantiosiccescens
Ramaria aurea
!Ramaria.eumorpha!
Ramaria flava
Ramaria flavescens
!!Ramaria formosa!!
Ramaria largentii
!Ramaria stricta!

Valorificare

Această ciupercă nu este potrivită pentru consum, din cauza cărnii elastice, străbătută de cartilagii, fiind însă adăugată deseori ca garnitură decorativă, de exemplu la salate.^[19]

Note

^ Index Fungorum
^ „Denumire RO 1”. Arhivat din original la 27 octombrie 2017. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 505, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 578-579, ISBN 3-405-12116-7
^ ^a ^b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 324-325, ISBN 978-3-440-13447-4
^ ^a ^b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 80
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12124-8
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 592-593, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 214-216, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 220, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie

(Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007
Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

Materiale media legate de Barba caprei la Wikimedia Commons
Calocera viscosa, film

[1] Index Fungorum

[2] „Denumire RO 1”. Arhivat din original la 27 octombrie 2017. Accesat în 27 octombrie 2017.

[3] Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 505, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2

[Cetto_1-4] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 578-579, ISBN 3-405-12116-7

[Bon-5] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 324-325, ISBN 978-3-440-13447-4

[Sălăgeanu-6] Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 80

[7] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12124-8

[8] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 592-593, ISBN 978-3-440-14530-2

[9] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8

[10] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 214-216, ISBN 3-426-00312-0

[11] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8

[12] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2

[13] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450

[14] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2

[15] Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1

[16] I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6

[17] Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4

[18] Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1

[Zeitlmayr-19] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 220, ISBN 3-426-00312-0

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]