Ramaria aurea

Ramaria aurea sin. Clavaria aurea
	Laba ursului
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Gomphales
Familie:	Gomphaceae
Gen:	Ramaria
Specie:	R. aurea
Nume binomial
	Ramaria aurea; (Schaeff.) Quél. (1888)
Sinonime
	Clavaria aurea Schaeff. (1774);
	Modifică text

Ramaria aurea (Schaeff. ex Lucien Quélet, 1888), sin. Clavaria aurea (Jacob Christian Schäffer, 1774),^[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria, denumită în popor laba ursului precum barba țapului^[2] sau ciupercă aurie de coral, este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă preferat în regiuni montane în păduri de conifere calcaroase și umede, mai rar în acele de foioase, acolo sub fagi, din (iulie) august până în noiembrie.^[3]^[4]

Descriere

Bres.: Clavaria aurea

Corpul fructifer: are o înălțime de 8-20 cm și un diametru de 5-12 cm. El se împarte dintr-un cocean cărnos, în numeroase ramificații verticale și cilindrice, cărnoase și elastice, groase la bază și subțiate treptat către vârf. Vârfurile sunt zimțate sau despicate. Ele sunt aurii până galben-portocalii, decolorându-se în vârstă ocru deschis.
Piciorul: are o lungime de 3-4 cm și o grosime de 5-6 cm, este foarte scurt, gros, cărnos, masiv și compact, ce se subțiază către bază. El poate fi de culoare albă sau crem-gălbuie.
Carnea: este de un alb murdar, deseori apos-marmorată, în ramuri gălbuie, fiind tare până elastică. Mirosul este slab, un pic acrișor, gustul fiind plăcut și ușor aromatic, atunci când bureții sunt tineri care însă devine amar la maturitate.
Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali și fin verucoși cu o mărime de 8-15,5 x 3-6,5 microni. Pulberea lor este de ocru-gălbuie.^[3]^[4]

Se recomandă strict numai consumul de ciuperci tinere, fiindcă:

1. Ramaria aurea devine cu vârsta amară, provocând deseori tulburări gastrointestinale (dar fără că ciuperca este declarată a fi toxică). O fierbere prelungită elimină mai mult sau mai puțin urmele de gust amar, dar nu elementele insuficient digerabile.

2. Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea buretelui matur cu alte specii necomestibile sau otrăvitoare ale acestui soi.

R. aurea tânără
R. aurea de culoare mai deschisă
R. aurea mai bătrână

Confuzii

Laba ursului poate fi ușor confundată cu specii aceluiași gen, cum sunt:

Ramaria aurantiosiccescens (E. Schild, 1979), (comestibilă)^[5]
Ramaria botrytis (comestibilă), ^[6]
Ramaria eumorpha (necomestibilă),^[7]
Ramaria fennica (necomestibilă),^[8]
Ramaria flava (comestibilă),^[9]
Ramaria flavescens (comestibilă),^[10]
Ramaria formosa (otrăvitoare),^[11]

Ramaria gracilis (comestibilă),^[12]
Ramaria largentii (comestibilă),^[13]
Ramaria obtusissima (comestibilă, puțin gustoasă), ^[14]
Ramaria ochroclora (comestibilitate nesigură),^[15]
Ramaria pallida (otrăvitoare),^[16]
Ramaria stricta (necomestibilă),^[17]
Ramaria testaceoflava (necomestibilă).^[18]

Specii asemănătoare în imagini

Ramaria aurantiosiccescens
Ramaria botrytis tânără
!Ramaria.eumorpha!
!Ramaria fennica!
Ramaria flava
Ramaria flavescens
!!Ramaria formosa!!

Ramaria gracilis
Ramaria largentii
Similară Ramaria obtusissima
!!Ramaria pallida!!
!Ramaria stricta!
!Ramaria testaceoflava!

Valorificare

Clavaria aurea, timbru RO, 1958

Se recomandă de a folosii mereu bureți tineri ai acestui soi. De asemenea, mai întâi ei trebuie, după îndepărtarea vârfurilor ramificațiilor, să fie blansați bine, înainte dea fi preparați ulterior. Laba ursului se potrivește ca adăugare la mâncăruri de ciuperci cu zbârciogi și crețuște sau cu praz^[19] respectiv creier de porc sau vițel.^[20] Împreună cu alte ciuperci se folosește și pentru sosuri de vânat,^[21] mai departe ea poate fi conservată sub formă de murătură, (atât în combinație cu legume cât și ca atare) sau ca toți bureții în ulei sau oțet.

Note

^ Index fungorum
^ Info ciuperci
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
^ ^a ^b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 214-216, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450
^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 148-149, ISBN 3-8001-3656-2
^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 169, ISBN 3-8001-3656-2
^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132-133

Bibliografie

Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Materiale media legate de Laba ursului la Wikimedia Commons
Laba ursului, film

[1] Index fungorum

[2] Info ciuperci

[Cetto_1-3] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7

[Zeitlmayr-4] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 214-216, ISBN 3-426-00312-0

[5] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8

[6] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0

[7] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2

[8] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2

[9] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450

[10] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2

[11] Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1

[12] I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6

[13] Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4

[14] I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6

[15] I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0

[Linus_Zeitlmayr-16] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217

[17] Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1

[18] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450

[19] Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 148-149, ISBN 3-8001-3656-2

[20] Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 169, ISBN 3-8001-3656-2

[21] Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132-133

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]