Comandă rapidă:
WP:OS


Oversight-ul este o funcționalitate a platformei MediaWiki prin care anumite elemente ale intrărilor din jurnalele sau din istoricul paginilor unui wiki pot fi ascunse. La Wikipedia în limba română, ea este folosită pentru protecția vieții private a persoanelor, pentru a elimina încălcări grave ale drepturilor de autor sau pentru a elimina anumite forme de vandalism.

logo oversight
logo oversight

Există trei elemente principale care pot fi ascunse:

  • textul unei versiuni din istoricul unei pagini;
  • descrierea modificării asociată unei modificări a unei pagini sau a unei operațiuni din jurnal;
  • numele utilizatorului care efectuează modificarea sau operațiunea.

La Wikipedia în limba română, dreptul de oversight aparține tuturor administratorilor. În practică, administratorii ascund elemente de jurnal/istoric în următoarele cazuri:

  • Încălcări ale vieții private a unor persoane (încălcări grave ale WP:BPV);
  • Încălcări ale drepturilor de autor, atunci când autorul cere explicit ca varianta copiată să nu mai apară nicăieri la Wikipedia, nici măcar în variantele din istoric;
  • Obscenități sau atacuri la persoană.

Cazuri uzuale

modificare

În afara cazurilor simple (doar versiuni mai vechi de pagini ce conțin informații sensibile, atacuri sau obscenități), există câteva rețete de aplicat în unele cazuri uzuale mai complexe, cazuri ce includ înregistrări din diferite jurnale.

Nume de utilizator obscen sau cu atacuri la persoană

modificare
  • Se blochează nelimitat utilizatorul, conform WP:NUME;
  • Se șterge pagina de discuții a utilizatorului;
  • Din jurnalul ștergerilor, la intrarea despre ștergerea paginii de discuție a utilizatorului, se înlătură operația și obiectul (nu numele de utilizator, deoarece acela este numele de utilizator al administratorului care a operat ștergerea);
  • Din lista de contribuții, se șterge numele utilizatorului din toate contribuțiile și intrările de jurnal (cel mai probabil redenumiri);
  • Din jurnalul utilizatorilor noi, se șterge numele de utilizator asociat operației de creare a contului.

Redenumiri de pagini la titluri obscene sau cu atacuri la persoană

modificare
  • Din jurnalul redenumirilor, se șterge operația și obiectul pentru toate intrările legate de redenumirea distructivă.