Utilizator:FlorinaLadislau/teste

Bujor Voinea (n. 24 iunie 1945, București) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din 1981.

Date personale
Bujor Voinea

Născut	24 iunie 1945 București, România
Cetățenie	Română
Ocupație	poet, scriitor, inginer
Activitate
Studii	Liceul Al. I. Cuza. din București Facultatea de Hidrotehnicădin București
Modifică date / text

Note biografice

Bujor Voinea (n. 24 iunie 1945, București) este un poet și inginer hidrotehnist român, fiul Elenei (n. Săndulescu), funcționară, și al lui Constantin Octavian Voinea, tehnician. Numele său complet este Constantin-Bujor Voinea, dar semnează Bujor Voinea. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1981. Ratificarea primirii s-a făcut în ședința de Consiliu din 19-20 martie 1981, iar ședința oficială de înmânare a carnetelor, în prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, George Macovescu, a avut loc marți 5 mai 1981. A urmat la București Liceul „Al. I. Cuza", apoi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții (1966-1971). A lucrat ca inginer proiectant și cercetător în construcții hidrotehnice. Debutul său literar a avut loc în revista „Luceafărul”, 4 decembrie 1965, la Poșta redacției, și în „Amfiteatru”, nr. 16, 1967. Publică versuri în revistele literare: Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Viața Românească. L-a preocupat „teoria numerelor” și a încercat să demonstreze „Marea teoremă a lui Fermat”. Rezultatele obținute se regăsesc în cele două ediții – 1980 și 2016 – a doua ediție diferind de prima printr-un alt mod de abordare, cu păstrarea ideii inițiale.

Operă de debut

4 decembrie 1965 în revista Luceafărul, la Poșta redacției.

Publică versuri în revistele literare: Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Viața Românească.

Cărți publicate

Volume de poezie

Elementele (Editura Eminescu, 1970)
Hidrargir (Editura Cartea Românească, 1971)
Ultimele scrisori (Editura Cartea Românească, 1976)
Cogitatum (Editura Eminescu, 1984)
Transparențe (Editura Eminescu, 1997)
Poezii (Editura Semne, 2009) (Reeditarea volumelor de mai sus)
Visul (Editura Semne, 2010)
Sensibilități (Editura Semne, 2011)
Iluzii (Editura Semne, 2012)
Paradoxuri (Editura Semne, 2014)
Artefacte (Editura Semne, 2015)
Paradigme (Editura Semne, 2016)
Diatonice (Editura Semne, 2018)

Matematică

În 1980 a publicat Marea teoremă a lui Fermat (Editura Litera), o încercare de demonstrație a teoremei, cu mijloacele algebrei elementare.
Marea teoremă a lui Fermat (Editura Semne). Demonstrație. Ediție complet revizuită în 2016.

Bibliografie

Academia Română – Dicționarul General al Literaturii Române, (Ț/Z), Editura Univers Enciclopedic, București, 2009.^[1]
Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura albatros, 1977
Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Editura Semne, 2009^[2]
Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini și până în prezent. Poezia română contemporană, Editura Eminescu, 1975^[3]
Ilie Constantin, A doua carte despre poeți, Editura Cartea Românească, 1973^[4]
Daniel Dimitriu, Singurătatea lecturii, Editura Cartea Românească, 1980^[5]
Dan Cristea – Un an de poezie, Editura Cartea Românească, 1974

^ „De la prima carte, Elementele, V. se dovedește un poet aplecat spre calofilie, iubitor al sonorităților ce imprimă versurilor o eleganță care tinde spre prețiozitate. Rima și ritmul derivă dintr-o cantabilitate căutată, poetul demonstrând o plăcere artizanală în cizelarea imaginilor, cu predilecție spre regia metaforică. Sentimentul îmbracă adesea forma versului tradițional, cu aspect de cântec, de incantație.” – Dicționarul General al Literaturii Române - ȚZ – pag. 392.
^ „Bujor Voinea este retoric melodios, grațios și gratuit în Elementele (1970), Hidrargir (1971), Ultimele scrisori (1976) și Cogitatum (1984), emfaza ermetică fiind remarcabilă într-un poem al revenirii, cu elan programatic, amintind de primii romantici ai Europei.” – Marian Popa, Istoria Literaturii Române de Azi pe Mâine, Vol. II pag. 543.
^ „Bujor Voinea, intrând în lumea bună a literelor, nu putea să vină oricum, trebuia să intrige, să simuleze ceea ce la alții a devenit un obiect de consacrare. Altfel, poet cantabil, cu oarecare respect pentru ceea ce ar însemna la urma urmelor adevărata poezie, tânărul luat în discuție începe uneori prost , dar o termină binișor, ca în Sclav pe lave […]. În schimb, volumul Hidrargir vădește o prospețime pe care mulți au pierdut-o mânați de imitări sterile, de gânduri, vai, atât de interesante încât nu mai aveau nimic din cerințele liricii.[…] În Bujor Voinea, dacă tentațiile modernismului nu-l vor distruge, avem o bună promisiune. Eugen Barbu – O Istorie Polemică și Antologică a Literaturii Române de la Origini până în Prezent, pag. 371.
^ „Bujor Voinea – un bun debut – își mărturisește în Elementele plăcerea cântecului aproape carnală […] Cele mai bune piese din plachetă se rețin tocmai prin simbioza fericită a sensurilor cu melodioasa intonare, cuvintele se supun destinse, ritmul bate neîmpiedicat, versul trece prin poarta rimei fără sfială. Pulbere, pulbere, din Elementele, produce cu adevărat încântare: te bucuri văzând că se poate, că forma tradițional armonioasă transmite simțire modernă.” – Ilie Constantin, A doua carte despre poeți, pag. 262.
^ „Un Dinescu avant Dinescu este Bujor Voinea, cu deosebirea că primele sale volume, Elementele (1970) și Hidrargir (1971), n-au stârnit emoții greu de suportat și aplauze frenetice așa cum i-a fost hărăzit Invocației nimănui. Dinescu a fost mai insolent și, poate, era nevoie de neobrăzarea lui pentru ca o manieră să fie impusă gustului general, prin care azi îl citim, cu mai multă înțelegere decât până acum, pe atât de discretul Bujor Voinea.” – Daniel Dimitriu, Singurătatea lecturii, pag. 156.

[1] „De la prima carte, Elementele, V. se dovedește un poet aplecat spre calofilie, iubitor al sonorităților ce imprimă versurilor o eleganță care tinde spre prețiozitate. Rima și ritmul derivă dintr-o cantabilitate căutată, poetul demonstrând o plăcere artizanală în cizelarea imaginilor, cu predilecție spre regia metaforică. Sentimentul îmbracă adesea forma versului tradițional, cu aspect de cântec, de incantație.” – Dicționarul General al Literaturii Române - ȚZ – pag. 392.

[2] „Bujor Voinea este retoric melodios, grațios și gratuit în Elementele (1970), Hidrargir (1971), Ultimele scrisori (1976) și Cogitatum (1984), emfaza ermetică fiind remarcabilă într-un poem al revenirii, cu elan programatic, amintind de primii romantici ai Europei.” – Marian Popa, Istoria Literaturii Române de Azi pe Mâine, Vol. II pag. 543.

[3] „Bujor Voinea, intrând în lumea bună a literelor, nu putea să vină oricum, trebuia să intrige, să simuleze ceea ce la alții a devenit un obiect de consacrare. Altfel, poet cantabil, cu oarecare respect pentru ceea ce ar însemna la urma urmelor adevărata poezie, tânărul luat în discuție începe uneori prost , dar o termină binișor, ca în Sclav pe lave […]. În schimb, volumul Hidrargir vădește o prospețime pe care mulți au pierdut-o mânați de imitări sterile, de gânduri, vai, atât de interesante încât nu mai aveau nimic din cerințele liricii.[…] În Bujor Voinea, dacă tentațiile modernismului nu-l vor distruge, avem o bună promisiune. Eugen Barbu – O Istorie Polemică și Antologică a Literaturii Române de la Origini până în Prezent, pag. 371.

[4] „Bujor Voinea – un bun debut – își mărturisește în Elementele plăcerea cântecului aproape carnală […] Cele mai bune piese din plachetă se rețin tocmai prin simbioza fericită a sensurilor cu melodioasa intonare, cuvintele se supun destinse, ritmul bate neîmpiedicat, versul trece prin poarta rimei fără sfială. Pulbere, pulbere, din Elementele, produce cu adevărat încântare: te bucuri văzând că se poate, că forma tradițional armonioasă transmite simțire modernă.” – Ilie Constantin, A doua carte despre poeți, pag. 262.

[5] „Un Dinescu avant Dinescu este Bujor Voinea, cu deosebirea că primele sale volume, Elementele (1970) și Hidrargir (1971), n-au stârnit emoții greu de suportat și aplauze frenetice așa cum i-a fost hărăzit Invocației nimănui. Dinescu a fost mai insolent și, poate, era nevoie de neobrăzarea lui pentru ca o manieră să fie impusă gustului general, prin care azi îl citim, cu mai multă înțelegere decât până acum, pe atât de discretul Bujor Voinea.” – Daniel Dimitriu, Singurătatea lecturii, pag. 156.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]