Tratatul de fuziune

Tratatul de la Bruxelles sau Tratatul de fuziune,^[1] a fost un tratat european care a reunit cele trei organisme executive ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) și Comunității Economice Europene într-o structură instituțională unică.

Tratatul a fost semnat în Bruxelles la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Acesta a stabilit că Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene ar trebui să înlocuiască Comisia și Consiliul Euratom, precum și Înalta Autoritate și Consiliul CECO. Deși fiecare comunitate a rămas independentă din punct de vedere juridic, ei au împărțit instituțiile comune (înainte de acest tratat, au făcut parte deja din Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție) și au fost cunoscute împreună ca Comunitățile Europene. Acest tratat este privit de unii ca fiind începutul real al Uniunii Europene moderne.

Cunoscut și sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie unică a Comunităților Europene”, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiectiv înființarea unor structuri unice pentru cele 3 Comunități Europene: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia Europeană (organ executiv).