Tommaso Grossi

poet italian
Tommaso Grossi
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Bellano, Lombardia, Italia[4][3] Modificați la Wikidata
Decedat (63 de ani)[1][2][5][6] Modificați la Wikidata
Milano, Imperiul Austriac[4][5] Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul monumental din Milano[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiboală infecțioasă Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
poet
jurist-poet[*]
notar Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiMilano Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană[1][2][7][8][9] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din Pavia
Limbilimba italiană  Modificați la Wikidata
Specie literarăpoezie  Modificați la Wikidata

Tommaso Grossi (n. , Bellano, Lombardia, Italia – d. , Milano, Imperiul Austriac) a fost un poet și nuvelist italian.

Biografie

modificare

Tommaso Grossi s-a născut la Bellano, pe malurile lacului Como, și a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Pavia în 1810, de unde a plecat la Milano pentru a-și exercita profesia; însă guvernul austriac, suspectându-i loialitatea, a intervenit în perspectivele sale și, prin urmare, Grossi a ajuns un simplu notar. Această suspiciune a fost bine fundamentată pe care a arătat-o ​​în curând prin scrierea poeziei de luptă La Prineide (1814) în dialectul milanez, în care a descris în culori vii moartea tragică a lui Giuseppe Prina, trezorier în timpul Imperiului, pe care oamenii din Milano l-au sfâșiat și târât pe străzile orașului, atac instigat de agitatorii austrieci.

În 1816 a publicat alte două poezii, scrise la fel în milaneză, La Pioggia d'oro („Ploaia de aur”) și La Fuggitiva („Fugarul”). Aceste compoziții i-au asigurat prietenia cu Carlo Porta și Alessandro Manzoni, iar cei trei poeți au ajuns să formeze un fel de triumvirat literar al romantismului din Lombardia. Grossi a profitat de popularitatea poemelor sale milaneze pentru a încerca versul italian, în care a căutat să introducă realismul în mișcare care a dat o astfel de satisfacție în compozițiile sale timpurii; și în acest mod el a avut un succes cu poemul său Il degonda (1814).

Apoi a scris o poezie epică intitulată Lombarzii din prima cruciadă, o lucrare despre care Manzoni face o mențiune onorabilă în I Promessi Sposi. Această compoziție a obținut un succes neechivoc cu cel al oricărei alte poezii italiene din acel secol; a oferit însă subiectul succesului lui Giuseppe Verdi din 1843 cu I Lombardi alla prima crociata.

Exemplul lui Manzoni l-a indus pe Grossi să scrie un roman istoric intitulat Marco Visconti (1834), o lucrare care conține pasaje de adevărată descriere și patos profund. Puțin mai târziu, Grossi a publicat o poveste în versuri, Ulrico e Lida („Ulrico și Lida”), cu această publicație a încetat activitatea sa poetică.

După căsătoria sa în 1838, el a continuat să lucreze în calitate de notar în Milano până la moartea sa.

  1. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c IdRef, accesat în  
  3. ^ a b Dizionario Biografico degli Italiani, accesat în  
  4. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b Grossi, Thomas (BLKÖ)[*][[Grossi, Thomas (BLKÖ) (entry in the Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich (vol. 5, p. 370))|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  6. ^ SNAC, accesat în  
  7. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  8. ^ IdRef, accesat în  
  9. ^ Czech National Authority Database, accesat în  

Bibliografie

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tommaso Grossi
  • Ignazio Cantù: Vita de opere di Tommaso Grossi. Milano, 1853.
  • Raffaele Sirri Rubes: Opere poetiche. Tommaso Grossi. Napoli: Rossi, 1972.
  • Marco Visconti: Tommaso Grossi. Milano: Arcipelago Ed., 1994. (Letteratura italiana 17). ISBN: 88-7695-113-X
  • Aurelio Sargenti (coord.): Carteggio 1816 - 1853. Tommaso Grossi. Milano: Centro Nazionale Studi Manzoniani [u.a.], 2005. ISBN: 88-87924-87-2
  • Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Grossi, Tommaso”. Encyclopædia Britannica (ed. 11). Cambridge University Press. , o publicație aparținând domeniului public. This work in turn cites: