Theodor Capidan

lingvist român
Theodor Capidan

Lingvistul Theodor Capidan
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Prilep, Macedonia
Decedat (74 de ani)[1][3][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
Limbi vorbitelimba română[4] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Leipzig  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Babeș-Bolyai
Universitatea din București  Modificați la Wikidata
Membru titular al Academiei Române

Theodor Capidan (n. , Prilep, Imperiul Otoman – d. , București, România) a fost un lingvist român.

Biografie

modificare

S-a născut în Perlepe (Macedonia), din negustori aromâni. A făcut școala primară în Perlepe, iar liceul în București. A devenit doctor în filologia romanică la Universitatea din Leipzig, având ca îndrumător pe profesorul Gustav Weigand.

A fost asistent la „Institutul Balcanic” din Leipzig, profesor de limba română și director la Școala Superioară de Comerț în limba română din Salonic între 1902-1919, conferențiar de dialecte transdanubiene la Universitatea din Cluj, între 1924-1937, dar și profesor, apoi decan, 1927-1928 și prodecan, 1928-1929. În 1937 a devenit profesor de limbi romanice la Universitatea din București. A colaborat la redactarea Dicționarului limbii române (DA), începând cu 1910. Din 1948 a continuat să activeze în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

Fiind un nativ din zonă și specialist în studiul limbii și trecutului românilor din Peninsula Balcanică, a adus contribuții marcante la studiul procesului de geneză a limbii române, recunoscând și aportul considerabil pe care l-au avut influențele alogene în acest proces. De asemenea, a abordat și evoluția relațiilor românilor de la nord de Dunăre, cu celelalte popoare din Peninsula Balcanică.[5].

Th. Capidan a fost autor al unor monografii lingvistice și etnografice referitoare la limba română și la dialectele sale sud-dunărene: aromân, meglenoromân și istroromân. S-a ocupat în special cu studiul limbii meglenoromâne sub numeroase aspecte: lexic, fonologie, etimologie, literatură populară și istoria limbii și a vorbitorilor ei.

  • Meglenoromânii, București, 1925-1935
    • vol. I: Istoria și graiul lor;
    • vol. II: Literatura populară la meglenoromâni;
    • vol. III: Dicționar meglenoromân.
  • Fărșeroții: studiu lingvistic asupra românilor din Albania, Cluj, 1930;
  • Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvistic, București, 1932.
  • În 1943 a publicat monografia Limbă și cultură, în prefața căreia a afirmat: „Privind limba ca supremul instrument al conștiinței românești, ea nu se înfățișază numai ca un reflex al spiritului și al felului de a vedea lumea, ci reprezintă și expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns și suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparține mai mult decât oricare altă moștenire spirituală, pentru că numai în ea se resfrânge sufletul poporului nostru și întreaga realitate a vieții noastre spirituale.”

Afilieri

modificare

Decorații

modificare
  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[6]
  1. ^ a b Theodor Capidan, Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  2. ^ a b Theodor Capidan, Autoritatea BnF 
  3. ^ Theodor Capidan, Opća i nacionalna enciklopedija 
  4. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  5. ^ Ștefănescu, Ștefan (). Enciclopedia istoriografiei românești. Ed. științifică și enciclopedică. p. 82. 
  6. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.

Bibliografie

modificare
  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 89-91.
  • Mircea Borcilă, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, în „Cercetări de lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 129-144.

Legături externe

modificare

Articole biografice