Wikipedia

Russula lilacea

specie de ciupercă

Russula lilacea Lucien Quélet, 1877), sin. Russula carnicolor (Giacomo Bresadola, 1892 ex Frédéric Bataille, 1908), din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[1][2] denumită în popor vinețică purpurie,[3] este o specie devenită foarte rară de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum la marginea lor, uneori chiar și în parcuri, preponderent sub carpeni, dar, de asemenea, pe lângă aluni fagi, stejari sau tei, iubind locuri umede și umbroase precum soluri neutre până bazice, argiloase sau calcaroase. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie). În Lista roșie a IUCN este listată sub categoria 2 (specie foarte periclitată).[4][5]

Russula lilacea sin. Russula carnicolor
Vinețică purpurie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. lilacea
Nume binomial
Russula lilacea
Quél. (1877)
Sinonime
  • Russula lilacea var. carnicolor Bres. (1892)
  • Russula carnicolor (Bres.) Bataille (1908)
  • Russula lilacea subsp. retispora Singer (1934)
  • Russula pseudolilacea J.Blum (1954)
  • Russula lilacea f. flavoviridis Romagn. (1962)
  • Russula lilacea f. pseudolilacea (J.Blum) Bon (1983)
  • Russula retispora (Singer) Bon (1986)
  • Russula cremeoflavescens Reumaux (1996)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Numele binomial a fost determinat de micologul francez Lucien Quélet în volumul 23 al jurnalului științific Bulletin de la Société botanique de France di 1877,[6] fiind numele curent valabil (2020).

După ce, în 1892, micologul italian Giacomo Bresadola a creat taxonul Russula lilacea var. carnicolor,[7] Bataille a redenumit specia drept Russula carnicolor, de verificat în cartea sa Flore monographique des astérosporés - Lactaires et Russules din 1908. [8] Această denumire este acceptată sinonim și se mai găsește uneori în cărți micologice de descriere.

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula carnicolor
  • Pălăria: este fragilă, destul de mică pentru ciuperci plin dezvoltate ale acestui gen cu un diametru de aproximativ 3-7 (9) cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior și canelată radial, apoi din ce în ce mai plată și la sfârșitul maturizării adâncită adânc. Cuticula se poate îndepărta ușor aproape în întregime, fiind netedă și mată, în tinerețe brumată fin, dar lucioasă la bătrânețe precum unsuroasă când vremea este umedă. În general, coloritul este purpuriu, violet sau vinaceu, dar prezintă și nuanțe de brun, măsliniu, verzui și chiar verde-gălbui. Variația lui Bresadola carnicolor este roșiatică pe marginea pălăriei, devenind maronie spre centru.[7]
  • Lamelele: sunt destul de depărtate între ele, subțiri, sfărâmicioase, de aceeași lungime, cu muchii netede și neaderate la picior, devenind la maturitate destul de bulboase. Coloritul este alb, devenind în vârstă crem până ocru-gălbui.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-6 cm și o lățime de 0.8-1,2 cm, este moale, fragil, neted pe dinafară, relativ cilindric dar uneori slab îndoit, în tinerețe plin și brumat făinos, cu timpul împăiat sau cu caverne. Coloritul scoarței este alb cu nuanțe rozalii, la bază chiar roșiatic.
  • Carnea: este albă sau gălbuie, fragilă și moale, având un miros imperceptibil precum un gust plăcut.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 6-9 x 6-8 microni, globuloși, cu mici negi țepoși numai puțin reticulați între ei (la variația lui Bresadola carnicolor verucii sunt mai scurți și turtiți[7]), hialini (translucizi) precum slab amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod). Pulberea lor este alb-gălbuie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 40-45 x 9-11 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt rare fusiforme, cu pereți subțiri și vârf rotunjit au o dimensiune de 50-60 x 8-9 microni. Hifele cuticulei de 4-6 µm sunt primordiale și incrustate cu vacuole pigmentate, dar pigmentarea membranei lipsește.[9][10]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu fenol brun-vinaceu, cu guaiacol verde-măsliniu, cu sulfat de fier roz deschis, iar lamelele cu sulfovanilină numai slab sau deloc.[10][11]

Confuzii

modificare

Russula lilacea poate fi confundată cu alte specii ale genului ca de exemplu cu Russula aeruginea (comestibilă),[12] Russula azurea (comestibilă, lamelele rămân albe până la sfârșit, intră în simbioză doar cu molizi și pini),[13] Russula betularum (slab otrăvitoare),[14] Russula cyanoxantha (comestibilă),[15] Russula fragilis (otrăvitoare),[16] Russula grisea sin. Russula palumbina (comestibilă),[17] Russula queletii (otrăvitoare),[18] Russula rubra (necomestibilă),[19] Russula violacea (necomestibilă)[20] sau Russula xerampelina (comestibilă).[21]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Russula aeruginea
  •  
    Russula azurea
  •  
    Russula betularum
  •  
    Russula cyanoxantha
  •  
    Russula fragilis
  •  
    Russula grisea
  •  
    Russula queletii
  •  
    Russula rubra
  •  
    Russula violacea
  •  
    Russula xerampelina

Valorificare

modificare

Ciuperca este comestibilă, dar nu de valoare culinară superioară. Fiind foarte rară, ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum fără gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[22][23][24]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 60-61, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 348-349, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  6. ^ Lucien Quélet: „Russula lilacea”, în: Bulletin de la Société botanique de France, vol. 23, tab. XLVI, p. 330
  7. ^ a b c Bres.: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2 (8-10), Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 23
  8. ^ Bataille: „Flore monographique des astérosporés - Lactaires et Russules”, Editura autorului, Besançon 1908, p. 77 [1]
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 442
  10. ^ a b German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 476, 482, ISBN 3-8001-3531-0
  11. ^ Pilzforum 123
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 384-385 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 368-369, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Henri Romagnesi: „Les Russules d'Europe et d'Afrique du Nord. Essai sur la valeur taxinomique et spécifique des caractères morphologiques et microchimiques des spores et des revêtements”, Editura Bordas, Paris 1967

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wiki.x.io/w/index.php?title=Russula_lilacea&oldid=16136204