Prim-ministru al Iugoslaviei

Primul-ministru al Iugoslaviei (în sârbocroată Премијер Југославије / Premijer Jugoslavije) a fost șeful guvernului statului iugoslav. De-a lungul existenței această atribuție a fost cunoscută sub diverse titulaturi.

Regatul Iugoslaviei

modificare

Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a fost înființat prin unificarea Regatului Serbiei (Muntenegru se unise cu Serbia cu cinci zile anterior, în timp ce regiunile Kosovo și Metohia, Baranya, Sirmia, Banat, Bácska și Macedonia Vardarului făceau parte din Serbia înainte de unificare) și Statul provizoriu al slovenilor, croaților și sârbilor (format din teritoriile fostei monarhii austro-ungare) la 1 decembrie 1918.

Până la 6 ianuarie 1929, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor a fost o monarhie parlamentară. În acea zi, regele Alexandru I a abolit Constituția Vidovdan (adoptată în 1921), a prorogat Adunarea Națională și a introdus o dictatură personală (așa-numita Dictatura de la 6 ianuarie).[1][2] El a redenumit țara în „Regatul Iugoslaviei” la 3 octombrie 1929 și, deși a introdus Constituția din 1931, a continuat să se comporte de facto ca un monarh absolut până la asasinarea sa la 9 octombrie 1934, în timpul unei vizite de stat în Franța. După asasinarea sa, monarhia parlamentară a fost restabilită.

Regatul Iugoslaviei a fost învins și ocupat la 17 aprilie 1941 după invazia germană.

Republica Socialistă Federativă Iugoslavia

modificare

După invazia puterilor Axei și împărțirea Regatului Iugoslaviei, rezistența partizanilor din Iugoslavia ocupată a format un consiliu deliberativ, Consiliul Antifascist de Eliberare Națională a Iugoslaviei (AVNOJ) în 1942. La 29 noiembrie 1943, AVNOJ a proclamat Federația Democrată a Iugoslaviei iar Comitetului Național de Eliberare a Iugoslaviei (NKOJ), condus de Iosip Broz Tito, i-au fost atribuite puteri guvernamentale. Josip Broz Tito a primit recunoaștere din partea Aliaților la Conferința de la Teheran, iar guvernul regalist din exil de la Londra a fost presat să convină asupra unei fuziuni cu NKOJ. Pentru înfăptuirea acestui lucru, Ivan Šubašić a fost numit de regele Petru al II-lea să reprezinte guvernul londonez.

Pentru o perioadă, Iugoslavia a avut doi prim-miniștri recunoscuți și două guverne recunoscute (ambele au convenit să fuzioneze în mod oficial cât mai curând posibil): Iosip Broz Tito care a condus NKOJ în Iugoslavia ocupată și Ivan Šubašić care reprezenta guvernul regelui din exil de la Londra. Odată cu acordul Tito-Šubašić din 1944, cei doi prim-miniștri au convenit ca noul guvern comun să fie condus de Tito. După eliberarea capitalei Iugoslaviei, Belgrad, în octombrie 1944, guvernul comun a fost format oficial la 2 noiembrie 1944, cu Iosip Broz Tito în funcția de prim-ministru.

La sfârșitul războiului, au avut loc alegeri care s-au încheiat cu o victorie copleșitoare pentru Frontul Popular condus de Tito. Noul parlament l-a detronat pe regele Petru al II-lea la 29 noiembrie 1945 și a proclamată Republica Populară Federativă Iugoslavia (în 1963, statul a fost redenumit în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia). Guvernul a fost condus pentru prima dată de un prim-ministru până la 14 ianuarie 1953, când reformele majore ale descentralizării au reorganizat guvernul în Consiliul Executiv Federal prezidat de un președinte, care era de obicei numit „prim-ministru” din surse non-iugoslave. Iosip Broz Tito a ocupat postul din 1944 până în 1963; începând cu anul 1953 a fost Președinte al Republicii.

Cinci din nouă șefi de guvern ai Iugoslaviei din perioadă respectivă erau de etnie croată. Trei erau din Croația propriu-zisă (Iosip Broz Tito, Mika Špiljak și Milka Planinc), pe când doi erau croați bosniaci (Branko Mikulić și Ante Marković). Cu toate acestea, Ante Marković, deși era croat din Bosnia și Herțegovina prin naștere, a fost un politician al Croației precum Špiljak și Planinc, care a exercitat (în momente diferite) atât funcția de prim-ministru, cât și cea de președinte al președinției acelei entități federale.

Republica Federală Iugoslavia (Serbia și Muntenegru)

modificare

Începând cu anul 1992, numele complet al funcției a fost Președinte al Guvernului Federal al Republicii Federale din Iugoslavia (în sârbă Predsednik Savezne Vlade Savezne Republike Jugoslavije), iar după reformele constituționale din 2003, titlul a fost de Președinte al Consiliului de Miniștri din Serbia și Muntenegru (în sârbă Predsednik Saveta ministara Srbije i Crne Gore). În 2003 această funcție a fuzionat cu cea șef de stat pentru a ca o singură persoană să dețină ambele funcții de Președinte al Serbiei și Muntenegrului și de Președinte al Consiliului de Miniștrii din Serbia și Muntenegru

Au existat cinci președinți ai Guvernului Federal al RF Iugoslavia după ce a obținut independența față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia în 1992 până la dispariția sa în 2003. Svetozar Marović din Partidul Democrat al Socialiștilor din Muntenegru a fost singurul președinte al Consiliului de Miniștri din Serbia și Muntenegru după reformele sale constituționale și reconstituirea sub formă de confederație. A fost investit la 7 martie 2003. După declararea independenței Muntenegrului, la 3 iunie 2006, președintele Consiliului de Miniștri a anunțat la 4 iunie 2006 încetarea mandatului.

Prim-ministru Etnie Partid Data începerii mandatului Data sfârșitului mandatului
Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (1918-1929)
  Nikola Pašić
(interimar)
Sârb Partidul Popular Radical 1 decembrie 1918 22 decembrie 1918
  Stojan Protić Sârb Partidul Popular Radical 22 decembrie 1918 16 august 1919
  Ljubomir Davidović Sârb Parditul Democrat 16 august 1919 19 februarie 1920
  Stojan Protić Sârb Partidul Popular Radical 19 februarie 1920 16 mai 1920
  Milenko Vesnić Sârb Partidul Popular Radical 16 mai 1920 1 ianuarie 1921
  Nikola Pašić Sârb Partidul Popular Radical 1 ianuarie 1921 28 iulie 1924
  Ljubomir Davidović Sârb Parditul Democrat 28 iulie 1924 6 noiembrie 1924
  Nikola Pašić Sârb Partidul Popular Radical 6 noiembrie 1924 8 aprilie 1926
  Nikola Uzunović Sârb Partidul Popular Radical 8 aprilie 1926 17 aprilie 1927
  Velimir Vukićević Sârb Partidul Popular Radical 17 aprilie 1927 28 iulie 1928
  Anton Korošec Sloven Partidul Popular Sloven 28 iulie 1928 7 ianuarie 1929
Regatul Iugoslaviei (1929-1945)
  Petar Živković Sârb Partidul Național Iugoslav 7 ianuarie 1929 4 aprilie 1932
  Vojislav Marinković Sârb Partidul Național Iugoslav 4 aprilie 1932 3 iulie 1932
  Milan Srškić Sârb Partidul Național Iugoslav 3 iulie 1932 27 ianuarie 1934
  Nikola Uzunović Sârb Partidul Național Iugoslav 27 ianuarie 1934 22 decembrie 1934
  Bogoljub Jevtić Sârb Partidul Național Iugoslav
(până în 1935)
22 decembrie 1934 24 iunie 1935
Uniunea Radicală din Iugoslavia
(începând cu 1935)
  Milan Stojadinović Sârb Uniunea Radicală din Iugoslavia 24 iunie 1935 5 februarie 1939
  Dragiša Cvetković Sârb Uniunea Radicală din Iugoslavia 5 februarie 1939 27 martie 1941
  Dušan Simović Sârb Independent 27 martie 1941 12 ianuarie 1942
  Slobodan Jovanović Sârb Independent 12 ianuarie 1942 26 iunie 1943
  Miloš Trifunović Sârb Partidul Popular Radical 26 iunie 1943 10 august 1943
  Božidar Purić Sârb Independent 10 august 1943 8 iulie 1944
  Ivan Šubašić Croat Partidul Țărănesc Croat 8 iulie 1944 2 noiembrie 1944
Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (1945-1992)
  Iosip Broz Tito Croat Liga Comuniștilor din Iugoslavia 2 noiembrie 1944 29 iunie 1963
  Petar Stambolić Sârb Liga Comuniștilor din Iugoslavia 29 iunie 1963 16 mai 1967
  Mika Špiljak Croat Liga Comuniștilor din Iugoslavia 16 mai 1967 18 mai 1969
  Mitja Ribičič Sloven Liga Comuniștilor din Iugoslavia 18 mai 1969 30 iulie 1971
  Džemal Bijedić Bosniac Liga Comuniștilor din Iugoslavia 30 iulie 1971 18 ianuarie 1977
  Veselin Đuranović Muntenegrean Liga Comuniștilor din Iugoslavia 18 ianuarie 1977 16 mai 1982
  Milka Planinc Croat Liga Comuniștilor din Iugoslavia 16 mai 1982 15 mai 1986
  Branko Mikulić Croat Liga Comuniștilor din Iugoslavia 15 mai 1986 16 martie 1989
  Ante Marković Croat Liga Comuniștilor din Iugoslavia 16 martie 1989 20 decembrie 1991
Uniune Forțelor Reformatoare din Iugoslavia
Aleksandar Mitrović
(interimar)
Sârb Partidul Socialist din Serbia 20 decembrie 1991 14 iulie 1992
Republica Federală Iugoslavia (1992-2003)
  Milan Panić Sârb Independent 14 iulie 1992 9 februarie 1993
  Radoje Kontić Muntenegrean Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru 9 februarie 1993 19 mai 1998
  Momir Bulatović Muntenegrean Partidul Popular Socialist din Muntenegru 19 mai 1998 4 noiembrie 2000
Zoran Žižić Muntenegrean Partidul Popular Socialist din Muntenegru 4 noiembrie 2000 24 iulie 2001
Dragiša Pešić Muntenegrean Partidul Popular Socialist din Muntenegru 24 iulie 2001 7 martie 2003
Uniunea Statală Serbia și Muntenegru (2003-2006)
  Svetozar Marović Muntenegrean Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru 7 martie 2003 3 iunie 2006
  1. ^ Jelavich (2001), p.147
  2. ^ Zbuchea (2001), p. 47

Bibliografie

modificare
  • Jelavich, Barbara (). Istoria Balcanilor: Secolul XX. Institutul European. ISBN 973-611-154-7. 
  • Zbuchea, Gheorghe (). Istoria Iugoslaviei. Corint. ISBN 973-653-128-7.