Portal:Centura de asteroizi

Astronomie

Galaxii

Stea

Planetă

Gaură neagră

Calea Lactee

Sistemul solar

Soare

Mercur

Venus

Terra

Luna

Marte

Centura de asteroizi

Jupiter

Saturn

Uranus

Neptun

Centura Kuiper

Norul lui Oort

Bine ați venit în Portalul Centura de asteroizi!
Acest Portal își propune să prezinte informații despre Centura de asteroizi.

modificare

Centura de asteroizi

Un asteroid este un corp ceresc rece foarte mic, cu dimensiuni cuprinse între câteva zeci de metri și până la câțiva kilometri, care se învârte (orbitează) în jurul Soarelui. Asteroizii sunt mult mai mici decât planetele, din care cauză sunt numiți uneori și "planetoizi". Cei mai mulți asteroizi își au traseul între orbitele planetelor Marte și Jupiter, formând așa-numita Centură de asteroizi. Întinderea ei totală este de circa 2,0 - 3,4 Unități Astronomice (UA).

În 1772, Johann Elert Bode, astronom german de la Observatorul astronomic din Berlin, a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de Soare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" și prezicea existența unei planete între orbitele lui Marte și Jupiter. Mulți astronomi erau sceptici. Dar în 1781 când a fost decoperit Uranus, s-a observat că orbita planetei corespunde Legii lui Bode. Atunci a început căutarea planetei lipsă dintre Marte și Jupiter. În anul 1801 a fost descoperit o planetă pitică, Ceres. S-a presupus că Ceres este chiar planeta căutată, și din această cauză a fost o surpriză când un asteroid, Pallas, a fost descoperit în 1802, în aceeași regiune. Astronomii au presupus atunci că dacă în acea regiune există două planete mai mici, atunci pot exista și altele, și au continuat căutările. Asteroidul Juno a fost descoperit în 1804, urmat de Vesta în 1807. Treizeci de ani mai târziu a fost descoperit încă un asteroid. Până în 1890 au fost descoperiți peste 300 de asteroizi, dar numărătoarea nu se oprea aici. În anul următor s-a introdus metoda fotografiei pentru căutarea asteroizilor, și până în 1986 au fost găsiți peste 3.450 de asteroizi. Se estimează că numărul asteroizilor este de peste 30.000. Însă chiar dacă sunt numeroși, din cauza faptului că sunt foarte mici, masa tuturor asteroizilor luați împreună se crede a fi mai mică decât masa Lunii. Tot din cauza micimii lor ei nu pot fi văzuți cu ochiul liber pe cerul nocturn, ci doar cu telescoape adecvate. citește mai mult...

modificare

Articole selectate

Pallas, desemnat în mod oficial (2) Pallas, este al doilea asteroid care a fost descoperit (după Ceres) și unul dintre cei mai mari asteroizi din Sistemul Solar. Este al treilea cel mai mare asteroid din centura principală din Sistemul Solar, după Ceres și Vesta.

Se estimează că masa lui este 7% din masa totală a corpurilor din centura de asteroizi, are diametrul de 544 de kilometri și este comparabil sau puțin mai mare decât diametrul lui 4 Vesta. Este cu 20% mai puțin masiv decât Vesta, fiind pe locul al treilea printre asteroizi după masă.

A fost descoperit din întâmplare, la 28 martie 1802, la Bremen, de către Heinrich Olbers, în timp ce astronomul încerca să găsească asteroidul Ceres cu folosindu-se de predicțiile orbitale ale lui Carl Friedrich Gauss; inițial, asteroidul a fost considerat o planetă, așa cum au fost considerați mulți alți asteroizi în secolul al XIX-lea.

citește mai mult...

Juno este al treilea asteroid descoperit și unul dintre asteroizii mari din centura principală. Juno este unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia. Se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi. Denumirea sa oficială este 3 Juno. Juno a fost descoperit pe 1 septembrie 1804 de astronomul german Karl L. Harding și numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera).

Juno este unul din cei mai mari asteroizi, probabil al zecelea ca mărime, care conține aproximativ 1% din masa întregii centuri de asteroizi., in Kurtz, D. W. (Ed.), Din punctul de vedere al dimensiunilor, este al doilea asteroid de tip S după 15 Eunomia. Deși este unul din cei mai mari asteroizi, Juno are numai 3% dn masa planetei pitice Ceres.

Juno este neobișnuit de strălucitor față de ceilalți asteroizi de tip S, ceea ce poate indica faptul că suprafața sa are proprietăți diferite de ale celorlalți. Acest albedo mare explică magnitudinea sa aparentă mică pentru un obiect care nu se află aproape de marginea interioară a centurii de asteroizi. Juno poate avea +7m.5 când se află într-o opoziție favorabilă, ceea ce face să fie mai strălucitor decât Neptun sau Titan. Acesta este motivul pentru care a fost descoperit înainte de alți asteroizi mai mari ca 10 Hygiea, 52 Europa, 511 Davida și 704 Interamnia. Cu toate acestea, la cele mai multe opoziții, Juno ajunge la o magnitudine aparentă de numai +8m.7 fiind abia vizibil cu binoclul, iar, la elongații mai mici, este necesar un telescop de 76 mm pentru a-l putea vedea. Este cel mai mare asteroid din familia Juno.

citește mai mult...

modificare

Imagine selectată

Imagine a asteroidului 4 Vesta făcută de sonda spațială Dawn în 2011, se vede o mare parte din emisfera sudică și pe lângă asta se observă și craterul Rheasilvia.

modificare