Peștera Gaura cu Muscă

Geografie
Peștera Gaura cu Muscă
Localizare	Comuna Sfânta Elena, judetul Caraș Severin
Lungime	254m
Adâncime	+ 8 m
Altitudine	102 m.d.M.
Descoperire	Evul mediu
Geologie	Calcar
Număr de intrări	1
Alte informații
Peșteră activă ^[1]
Modifică date / text

Peștera Gaura cu Muscă este un loc plin de legende și de istorie din Clisura Dunării.

Localizare

Peștera este situată 12 km aval de Moldova Nouă județul Caraș Severin la cca. 30 m desupra nivelului Dunării.

Drum de acces

Se poate ajunge din soseaua ce strabate Defileul Dunarii, 12 km aval de Moldova Nouă, în locul în care se află un izvor cu apă potabilă.

Istoric

A fost locuită în perioada Hallstatt fiind un adapost ideal pentru omul primitiv. Poziția ei, cu intrarea prin care domină Dunarea a făcut ca în epoca medievală sa fie fortificată și armată cu tunuri și o mică garnizoană de soldați. Astăzi se mai văd fortificațiile de la intrare facute înca de la 1460 și refăcute de mai multe ori, folosite până prin 1880.

Toponomie

Numele de Gaura cu Muscă vine de la musca columbacă (Simulium colombaschense), o muscă vampir care a produs multe probleme localnicilor, dar mai ales vitelor acestora. Această muscă a existat în zonă până la construcția barajului de la Porțile de Fier când a dispărut datorita modificării habitatului. Musca ataca vitele, le mușca în zonele cu piele fina, nări, buze, urechi Mușcăturile produceau inflamații care sufocau animalul în câteva ore sau zile. În pericol erau și copiii mici dacă musca reușea să pătrundă în gură sau trahee. Specialiștii spun că aceste musculițe nu au avut nici o legătură cu peștera. Dezvoltarea lor a fost posibilă numai în apele Dunării înainte de formarea lacului.

Sunt și legende care explică cum a apărut musca în peșteră. Ea s-ar fi născut dintr-un cap al balaurului cu 12 capete ucis de Iovan Iorgovan, sau din capul balaurului ucis de Sfântul Gheorghe, că si-ar avea originea într-un pârâu infectat de scorpioni, șerpi, viespi otrăvitoare, că s-ar fi născut în copaci, sau într-o buruiană din împrejurimile Golubacului.

Descriere

Gura peșterii este de forma ovală cu diagonale de 8 si 4 m. blocată în mare parte de ziduri de la fortificația medievală. Galeria de acces este de dimensiuni medi și drenează un curs de apă. Pe traseu se trece prin Sala Liliecilor și se ajunge la un sifon ^[2]terminal, zonă în care apar scurgeri parietale^[3] formațiuni, stalactite, gururi ^[4] și depuneri de montmilch^[5]. În peșteră se simte un puternic miros de amoniac datorat depozitului de guano de liliac.

Condiții de vizitare

Nu prezintă pericole deosebite. E necesară o lanternă și încălțăminte adecvată.

Biologie

Au fost identificate două specii de lilieci.

Bibliografie

Botoșăneanu L., Negrea Șt., Drumețind prin Munții Banatului, Editura Sport - Turism București, 1976
Frățilă V., Goicu V., Suflețel R., Dicționarul toponimic al Banatului, Vol. IV, Editura Editura Universității Timișoara, 1986
Negrea Șt., Negrea Alexandrina, Din Defileul Dunării în Cheile Nerei, Editura Timpul, Reșița, 1996
Simionescu I., Fauna României, Editura Albatros, București, 1983
Marcian Bleahu 1976 Peșteri din Romania.
T. Orghidan, Ștefan Negrea, Peșteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, București, 1984
Marcian Bleahu, Ioan Povara - Catalogul pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
Cristian Goran - Catalogul sistematic al pesterilor din Romania - Consiliul National de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti, 1976
Federatia Romana de Turism Alpinism, Comisia Centrala de Speologie Sportiva - colectia Buletinului speologic informativ
colectia revistei Speotelex

Vezi și

Note

^ Este o peșteră care are curs de apă permanent
^ Galerie de peșteră inundată total cu apă
^ Depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran
^ Gururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme
^ Montmilchul este o substanță complexă ce conține cristale microscopice de carbonați de calciu și 35-75% apă. Din partea solidă, 90% reprezintă calcitul, restul fiind alți carbonați de calciu mai rar cum ar fi lublinit, hidromagnezit, huntit, la care se adaugă ceva argilă și materie organică. Studiile chimice detaliate au evidențiat in jur de 16 substanțe ce intră în compoziția montmilchului, dar geneza acestei substanțe rămâne încă necunoscută. Unii autori cred ca montmilchul se formează direct, prin precipitare, alții cred că este un produs de dezintegrare, de alterare a calcitului. Alte ipoteze prezintă ideea că bacteriile joacă un rol important în formarea montmilchului

Legături externe

Foto
Gaura cu Muscă
Legende
Peșteră abandonată odată cu legenda ei, 13 august 2009, Adevărul

[1] Este o peșteră care are curs de apă permanent

[2] Galerie de peșteră inundată total cu apă

[3] Depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran

[4] Gururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme

[5] Montmilchul este o substanță complexă ce conține cristale microscopice de carbonați de calciu și 35-75% apă. Din partea solidă, 90% reprezintă calcitul, restul fiind alți carbonați de calciu mai rar cum ar fi lublinit, hidromagnezit, huntit, la care se adaugă ceva argilă și materie organică. Studiile chimice detaliate au evidențiat in jur de 16 substanțe ce intră în compoziția montmilchului, dar geneza acestei substanțe rămâne încă necunoscută. Unii autori cred ca montmilchul se formează direct, prin precipitare, alții cred că este un produs de dezintegrare, de alterare a calcitului. Alte ipoteze prezintă ideea că bacteriile joacă un rol important în formarea montmilchului

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]