Mihail Strogoff

Informații generale

Autor

Jules Verne

Gen

roman de aventuri, roman istoric

Serie

Călătorii extraordinare

Ediția originală

Titlu original

Michel Strogoff

Limba

franceză

Editură

Hetzel

Ilustrator

Jules Férat[*]

Țara primei apariții

Franța

Data primei apariții

1876

Cronologie

Cancelarul

{{{text}}}

Cancelarul

Hector Servadac

{{{text}}}

Mihail Strogoff (în franceză Michel Strogoff) este un roman de Jules Verne, apărut între 1 ianuarie și 15 decembrie 1876 în Magasin d'Éducation et de Récréation^[1], scris special pentru vizita țarului la Paris. Cartea a primit aprobarea autorităților ruse înaintea publicării. Pentru elaborarea romanului, Jules Verne a cerut sfatul scriitorului Ivan Turghenev, al cărui editor era tot Hetzel^[2].

Povestea

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Acțiunea romanului are loc în secolul al XIX-lea în Imperiul Rus condus de țarul Alexandru al II-lea. În timpul unei invazii a tătarilor în Siberia, acesta trimite un curier către Irkutsk la fratele său, Marele Duce, pentru a-l sfătui să se ferească de trădătorul Ivan Ogareff, care vrea să predea orașul invadatorilor.

Curierul, pe nume Mihail Strogoff, pornește din Moscova incognito, sub numele Nicolas Korpanoff. Pe drum, el se întâlnește cu Nadia, o livoneză care merge la Irkutsk pentru a se alătura tatălui ei, exilat acolo, și cu doi reporteri: francezul Alcide Jolivet și englezul Harry Blount. Trecând prin Omsk, orașul în care trăiește mama lui, Mihail este recunoscut de aceasta, fiind demascat în fața trădătorului Ogareff.

Făcut prizonier, el este orbit cu fierul roșu, iar scrisoarea din partea țarului îi este luată de către Ogareff, care merge la Marele Duce și se dă drept Mihail Strogoff, curierul țarului. Nadia îi rămâne fidelă lui Mihail, ajutându-l să își continue drumul spre Irkutsk, unde ajung chiar în momentul în care tătarii se pregătesc de asediu, profitând de trădarea lui Ogareff care, după ce câștigă încrederea Marelui Duce, șubrezește apărarea cetății. Mihail îl ucide pe trădător, dovedind că nu orbise în realitate, apoi se căsătorește cu Nadia, al cărei tată este grațiat de Duce în urma actelor de vitejie.

Capitolele cărții

Partea I

I. - O serbare la Palatul Nou
II. - Rușii și tătarii
III. - Mihail Strogoff
IV. - De la Moscova la Nijni Novgorod
V. - Ordonanță în două articole
VI. - Frate și soră
VII. - Pe Volga în jos
VIII. - Urcând spre Kama
IX. - La drum, ziua și noaptea
X. - O furtună în munții Urali
XI. - Călători în primejdie
XII. - O provocare
XIII. - Mai presus de orice datoria
XIV. - Mamă și fiu
XV. - Mlaștinile din Baraba
XVI. - Ultimul efort
XVII. - Versete și cântece

Partea II

I. - O tabără tătară
II. - O atitudine a lui Alcide Jolivet
III. - Dinte pentru dinte
IV. - Intrarea triumfală
V. - Să vadă toate ochii tăi, să vadă!
VI. - Un prieten de drumul mare
VII. - Trecerea fluviului Yenisei
VIII. - Când îți iese iepurele înainte...
IX. - În stepă
X. - Baikal și Angara
XI. - Între două maluri
XII. - Irkutsk
XIII. - Un curier al țarului
XIV. - Noaptea de 5 spre 6 octombrie
XV. - Încheiere^[3]

Sursele de informare

Sursele din care Verne a aflat informațiile extrem de precise legate de Siberia contemporană estică constituie obiectul unor controverse. O versiune populară face legătura cu întâlnirea pe care autorul a avut-o cu anarhistul Piotr Kropotkin, însă Kropotkin a sosit în Franța după publicarea romanului.^[4] Altă sursă, mai plauzibilă, o poate constitui omul de afaceri siberian Mihail Sidorov, care și-a prezentat colecția de resurse naturale - incluzând mostre de petrol și șisturi bituminoase din regiunea Uhta - și de fotografii de la exploatările petroliere din Uhta în cadrul Expoziției Mondiale din 1873, care a avut loc la Viena și unde s-ar fi putut întâlni cu Verne.^[4] Depozite reale de petrol există în regiunea lacului Baikal, ele fiind descoperite pentru prima dată în 1902 în bazinul râului Barguzin și în delta râului Selenga,^[5] fără însă a atinge dimensiunile comerciale descrise de Verne.^[6]

În timp ce descrierea fizică a Siberiei este conformă cu realitatea, rebeliunea tătară care apare în roman este fictivă și destul de puțin plauzibilă. Războaiele cu tătarii și mongolii au constituit un element important al istoriei medievale ruse, dar rușii s-au impus înainte de începutul secolului al XIX-lea și niciun han tătar din perioada desfășurării narațiunii nu se afla în poziția care să îi permită o acțiune de genul celei atribuite lui Feofar. Descrierea tătarilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca fiind capabili să lupte de la egal la egal cu rușii reprezintă o dovadă de anacronism.

Teme abordate în cadrul romanului

Parcurgerea teritoriului Rusiei țariste de la vest la est și descrierea geografiei și istoriei locurilor în cadrul unor reportaje (similar situației din romanul Claudius Bombarnac, care a ales un alt traseu pentru această călătorie)
Patriotismul (temă prezentă și în 20.000 de leghe sub mări și, mai ales, în Mathias Sandorf)
Legăturile strânse între membrii familiei, mergând până la sacrificiu de sine (temă întâlnită în mai multe opere verniene, cu precădere în Copiii căpitanului Grant, César Cascabel și Uimitoarea aventură a misiunii Barsac)

Lista personajelor

Mihail Strogoff - cunosut sub pseudonimul Nicolas Korpanoff pe perioada îndeplinirii misiunii
Marfa Strogoff - mama lui Mihail
Pierre Strogoff - tatăl lui Mihail (decedat)
Nadia Fedor - tovarășă de călătorie și viitoare soție a lui Mihail Strogoff
D-na Fedor - mama Nadiei (decedată)
Vasili Fedor - tatăl Nadiei, exilat la Irkutsk
Harry Blount - ziarist englez care lucrează pentru Daily Telegraph
Alcide Jolivet - ziarist francez care corespondează cu verișoarea sa, Madeleine
Feofar-han - conducător tătar
Ivan Ogareff - trădător rus
Sangarre - țigancă admiratoare a lui Ivan Ogareff
Țarul
Marele-Duce - fratele țarului
Nicolai Pigassof - prieten de călătorie
Serko - câinele lui Nicolai Pigassof
Tătarii
Generalul Kissoff
Generalul Kisselef
Generalul Voranzoff

Adaptări

1926 - Michael Strogoff, film mut american cu secvențe Technicolor
1936 - The Czar's Courier, regia Richard Eichberg și Michel Strogoff regia Jacques de Baroncelli și Richard Eichberg. Ambele filme cu Anton Walbrook în rolul lui Mihail Strogoff
1937 - The Soldier and the Lady, refacere americană a celor două filme don 1936; cu Anton Walbrook în rolul lui Mihail Strogoff
1975 - Michael Strogoff: Der Kurier des Zaren, dramă germană de televiziune în 4 părți, produsă de ZDF, cu Raimund Harmstorf
1999 - The Courier Of The Czar

Traduceri în limba română

perioada interbelică – Mihail Strogoff – Dela Moskova la Irkutsk (2 vol.), Ed. Cugetarea, traducere Ion Pas și Sarina Cassvan, 250 pag.
1994 – Mihail Strogoff, Ed. Junior, 308 pag., ISBN 973-96267-8-5
2004 – Mihail Strogov, Ed. Corint, traducere Constantin Ion Boeru, 384 pag., ISBN 973-653-551-7
2005 – Mihail Strogov, Ed. Lucman, 288 pag., ISBN 973-723-101-5
2009 – Mihail Strogof, Ed. Artemis și Semne
2010 – Mihail Strogoff, Ed. ErcPress, colecția „Jules Verne”, nr. 8, traducere Ion Pas și Sarina Cassvan, 304 pag., ISBN 978-606-602-034-3

Note

^ Cf. Piero Gondolo della Riva, Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol. I. 1977.
^ Centrul internațional Jules Verne Arhivat în 31 august 2010, la Wayback Machine..
^ Capitolele cărții au fost preluate din ediția apărută la editura ErcPress în anul 2010.
^ ^a ^b Fuks, Matveychuk, pp. 371-373
^ Fuks, Matveychuk, pp. 374-375
^ Fuks, Matveychuk, p. 372

Legături externe

Materiale media legate de Mihail Strogoff la Wikimedia Commons

Wikisursă are text original legat de acest articol:

Michel Strogoff

Lucrări referitoare la Mihail Strogoff aflate la Wikisursă
Michael Strogoff la Proiectul Gutenberg
Michael Strogoff - A play in Five Acts and Sixteen Scenes Arhivat în 21 august 2014, la Wayback Machine. from JV.Gilead.org.il
Free download Arhivat în 19 martie 2008, la Wayback Machine. în format Microsoft Reader

[1] Cf. Piero Gondolo della Riva, Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol. I. 1977.

[2] Centrul internațional Jules Verne Arhivat în 31 august 2010, la Wayback Machine..

[3] Capitolele cărții au fost preluate din ediția apărută la editura ErcPress în anul 2010.

[FM1-4] Fuks, Matveychuk, pp. 371-373

[5] Fuks, Matveychuk, pp. 374-375

[6] Fuks, Matveychuk, p. 372

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]