Marele incendiu din Roma

Marele incendiu din Roma a lovit orașul Roma sub domnia împăratului Nero.

Incendiul a izbucnit în noaptea de 18 iulie 64 (ante diem XV Kalendas Augustas, anno DCCCXVII a.U.c.), în zona Circus Maximus și a făcut ravagii timp de șase zile și șase nopți, propagându-se practic în întregul oraș.

Trei din cele paisprezece cartiere ale Romei, care constituiau orașul (al III-lea, numit Isis et Serapis, acum Oppius, al IX-lea, Circus Maximus și al X-lea, mons Palatium) au fost distruse complet, în timp ce în alte șapte cartiere, pagubele au fost limitate. Morții s-au numărat cu miile, iar cei rămași fără adăpost au fost într-un număr de circa două sute de mii. Numeroase edificii publice și monumente, precum și vreo 4.000 de insulae și 132 domus au fost distruse.

Context

În momentul incendiului, Roma, aproape de apogeu, era una din cele mai importante metropole ale Antichității. Număra circa 800.000 de locuitori.

În acea epocă, incendiile se declanșau la Roma, ca și în majoritatea marilor orașe, cu o oarecare frecvență. Acest fapt era favorizat de caracteristicile de construcție ale edificiilor antice, realizate, în mare parte, din elemente de lemn (plafoane, balcoane etc.), și care, cele mai multe dintre ele, utilizau brasero pentru iluminare, pregătirea mâncării și pentru încălzire. Căile de circulație erau strâmte, sinuoase, iar faptul că imobilele de locuit (insulae) erau lipite între ele, ușura propagarea flăcărilor.

Lupta contra incendiilor era asigurată la Roma de un corp de intervenții constituit din șapte cohorte de vigili^[1] (Vigiles urbani)^[2], care se ocupau și de asigurarea ordinii publice. Cohortele de vigili erau răspândite, cu cazărmi și corpuri de gardă (excubitoria^[3]), în fiecare din cele paisprezece regiuni / cartiere auguste. Lupta contra incendiilor, în pofida acestei organizări, era îngreunată de strâmtimea spațiilor de manevră și de dificultatea aducerii apei acolo unde era necesară.^[4]

Surse antice

Tacitus

Istoricul roman Tacitus / Tacit, în Anale^[5], descrie evenimentul ca fiind cel mai grav și mai violent incendiu din Roma. Încă de la începutul descrierii sale, autorul pune în evidență incertitudinile privitoare la originea dezastrului. Pur accident sau act criminal la inițiativa lui Nero? (« forte an dolo principis incertum »). Prezentarea sa este cea mai bogată în detalii.

Declanșarea incendiului, primele ajutoare

Potrivit scrierilor lui Tacitus, incendiul, izbucnind în apropiere de Circus Maximus, a fost alimentat de vânt și de mărfurile existente în prăvăliile ținând de circ și s-a extins rapid în interiorul edificiului. A urcat apoi pe înălțimile din apropiere și s-a împrăștiat, cu rapiditate, fără să întâmpine nicio împotrivire. Ajutoarele au fost îngreunate de marele număr de locuitori care încercau să scape și de căile de circulație prea strâmte și întortocheate.

Tacitus raportează și faptul că unii indivizi ar fi împiedicat, prin amenințări, pe vigili să stingă flăcările, și că aceștia i-ar fi chiar iritat, declarând că ascultă de ordine: istoricul emite ipoteza că acești indivizi erau jefuitori acționând pe cont propriu sau ascultând de niște porunci primite în mod efectiv: în latină : « nec quisquam defendere audebat, crebris multorum minis restinguere prohibentium, et quia alii palam facies iaciebant atque esse sibi auctorem vociferabantur, sive ut raptus licentius exercerent seu iussu » .

Nero, care se găsea la Antium, ar fi revenit în oraș, când flăcările îi amenințau reședința, Domus Transitoria, și n-ar fi reușit să o salveze. Ar fi luat în cont soarta celor rămași fără adăpost, deschizând Câmpul lui Marte^[6] și instalând acolo barăci și aprovizionând cu cele necesare traiului împrejurimile. Mai mult, prețul grâului a scăzut la trei sesterți pe modius^[7].

Incendiul

Incendiul face ravagii timp de șapte zile, dar tocmai atunci când autoritățile cred că au reușit să-l stăvilească, se dezlănțuie într-un alt cartier. Abia în a noua zi, în sfârșit, focul se stinge efectiv, dar Roma nu mai este decât ruine. Acest incendiu s-a soldat cu mari pagube. În afară de clădiri, unele venerate de romani prin vechimea lor, care devin doar grămezi de moloz, operele de artă aduse din Grecia și Orient pentru a împodobi locurile publice, ca și toate manuscrisele aflate în bibliotecile publice sunt distruse. Iată cum descrie istoricul Tacit (55-120 d.Hr.), la câtva timp, dezastrul la care a fost martor: „...Incendiul se răspândește cu violență mai întâi în părțile plane, apoi se avântă spre cartierele aflate la înălțime, înainte de a devasta părțile joase ale orașului. Prin rapiditatea sa fulgerătoare, el o ia înaintea ajutoarelor și dă peste o pradă ușoară în orașul cu străzi înguste și întortocheate, cu cartiere prost aliniate cum era vechea Romă”.^[8]

Note

^ În latină vigil: „paznic, santinelă, gardian”
^ În latină vigiles urbani: „gardieni ai orașului”.
^ În latină excubitor, excubitōris: „cel care face de gardă, străjuitor, gardian”.
^ Jules Michelet, Histoire romaine « fort laide et très mal bâtie, que les maisons étaient trop hautes, et les rues trop étroites. ... »
^ Tacitus, Annales, XV, 38-44
^ Câmpul lui Marte era la Roma un câmp vast, care se întindea, la început în afara zidurilor orașului, și unde Romulus consacrase un templu lui Marte; era situat în nord-vest, pe malul stâng al Tibrului.
^ Modius era o unitate de măsură de capacitate, folosită mai ales pentru grâne, egală cu 8,75 litri. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român.
^ Tacit, Anale, 15, 38, in Larousse, „Istoria lumii de la origini până în anul 2000”, editura Olimp, București, 2000, p.129.

Bibliografie

Dicționare

G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm).

Izvoare antice

Cassius Dio, Historia Romana, libri 62 (c. 229)
Suetonius, De vita Caesarum, Nero, 38 (c. 121)
Cornelius Tacitus, Annales, XV (c. 117)

Bibliografie modernă

Jules Michelet, Histoire romaine, Paris, Hachette, 1831.

Legături externe

en Tacitus describes the great Fire: Tacitus descrie marele incendiu

[1] În latină vigil: „paznic, santinelă, gardian”

[2] În latină vigiles urbani: „gardieni ai orașului”.

[3] În latină excubitor, excubitōris: „cel care face de gardă, străjuitor, gardian”.

[4] Jules Michelet, Histoire romaine « fort laide et très mal bâtie, que les maisons étaient trop hautes, et les rues trop étroites. ... »

[5] Tacitus, Annales, XV, 38-44

[6] Câmpul lui Marte era la Roma un câmp vast, care se întindea, la început în afara zidurilor orașului, și unde Romulus consacrase un templu lui Marte; era situat în nord-vest, pe malul stâng al Tibrului.

[7] Modius era o unitate de măsură de capacitate, folosită mai ales pentru grâne, egală cu 8,75 litri. Vd. G. Guțu, Dicționar latin - român.

[8] Tacit, Anale, 15, 38, in Larousse, „Istoria lumii de la origini până în anul 2000”, editura Olimp, București, 2000, p.129.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]