Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile ortodoxe vechi ale Transilvaniei, înființată după unele surse, în secolul XV, în localitatea Păduriș, județul Sălaj. Începuturile mănăstirii datează din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului Augustin Bunea și afirmatiilor egumenului Nichifor din anul 1761. După întreruperea activității pentru circa 280 de ani, în 1993 s-a hotărât reînființarea ei.

Biserica de lemn a Mănăstirii Strâmba
Mănăstirea Strâmba şi Mănăstirea Popteleac în harta iosefină, 1769-1773. „Mănăstirea Fizeşuşui”, revitalizată în zilele noastre sub numele de Mănăstirea Strâmba, apare marcată pe „Valea Strâmbei a la stânga”. La răsărit, în hotarul satului Popteleac, este marcată „Mănăstirea Popteleac” la izvorul „Văii Mănăstirii”.

Numele provine probabil de la o credincioasă „strâmbă și șchiopă” care a lăsat moștenire locul bisericii. Este situată la marginea satului Păduriș, fiind singura mănăstire de călugări din județul Sălaj. Singura construcție a fostului ansamblu monahal care se mai păstrează și azi este biserica din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Vezi și

modificare