Mănăstirea Hurezi

Informații generale
Mănăstirea Horezu Mănăstirea Hurezi
Patrimoniul Mondial UNESCO

Țara	România
Localitate	Romanii de Jos
Unitate administrativă	Horezu, Vâlcea
Tip	Cultural
Criterii	(ii)
Referință	597
Regiunea**	Europa și America de Nord
Anul	1993 (Sesiunea a 17-a)
Mănăstirea Horezu Mănăstirea Hurezi Mănăstirea Horezu Mănăstirea Hurezi (România) Poziția geografică
Coordonate	45°10′07″N 24°00′25″E ({{PAGENAME}}) / 45.1686°N 24.0069°E
Lăcaș de cult
Confesiune	ortodoxă
Hram	Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena
Jurisdicție religioasă	Arhiepiscopia Râmnicului
Tip	mănăstire de maici
Date despre construcție
Stil arhitectonic	Arhitectura brâncovenească
Ctitor	Constantin Brâncoveanu
Locuitori	60 (2000)^[1]
Istoric
Data începerii	1687
Atestare	1690
Sfințire	8 septembrie 1693
Localizare
Prezență online
site web oficial
Monument istoric
Adresa	Str. Mănăstirii 164-164 A,164 B, sat aparținător Romanii de Jos; oraș Horezu^[2]
Clasificare
Cod LMI	VL-II-a-A-09894
Prezență online	site web oficial
* Lista Patrimonului Mondial ** Regiunile după clasificarea UNESCO
Modifică date / text

Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu, cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.

Este declarată monument istoric și are cod LMI VL-II-a-A-09894.

Istoric

Constantin Brâncoveanu, ctitorul lăcaşului. Portret de Alessandro dalla Via

Biserica mănăstirii Horezu în 1860, desen de Dieudonné Lancelot

Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“.

Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: „Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“.

Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691, este numit ispravnic Cernica Știrbei, fost mare armaș.

Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697^[3], dar biserica mare fusese terminată deja în 1693^[4]. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692^[5], dată după care au fost inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri...^[6].

Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului^[7]. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut^[8]. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale^[9].

Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino.

Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești, care se distinge prin originalitate, măiestria liniilor și culorilor.

Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: „Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe... cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați... flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor“. În lucrarea sa „Bizanț după Bizanț“, Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept „...continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii“ ^[6].

La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcașului înzestrează mănăstirea, așa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moșii din Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Ilfov.

Mânăstirea Hurezi (43)

Mânăstirea Hurezi - panoramă)

Ansamblul monastic

Întreg ansamblul se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți.

Ansamblul monastic se compune din:

Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.
Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.
Schitul „Sfinților Apostoli“, ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698.
Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.

Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul.

Portretul lui Basarab al III-lea cel Bătrân din pronaosul bisericii

Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Mânăstirea Hurezi (20)

Biserica principală

Catapeteasma din lemn de tei aurit și icoanele împărătești

Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt menționați Manea, „vătaf al zidarilor“, Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul.

Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 și 1694^[10] de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim^[11]. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.

Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. În posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn.

Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din București.

Biserica a fost reparată și restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 și 1954-1964.

Bolnița Adormirea Maicii Domnului

O ctitorie a Doamnei Maria din 1696, bolnița a fost finisată în 1699 și conține picturi ale meșterilor români Preda, Nicolae și Ianache.

Schitul Sfinții Apostoli

Edificiul a fost construit în 1698 și pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif și de Ion.

Schitul Sfântul Ștefan

Picturile schitului au fost executate de Ianache, Istrate și Hranite.

„Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu“

Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligență și mult echilibru politic, reușește să înființeze tipografii și să tipărească numeroase cărți. Din acest motiv mănăstirea Hurezi devine un puternic centru cultural al Țării Românești. Aici a înființat domnitorul vestita bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume^[12]. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise^[13]. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în limba română. Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului: „Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare“. Această bibliotecă cuprinde importante lucrări ale vremii: Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541), Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în 1551), Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum și lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Ioan Zonaras, Constantin Manasses).

Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea arhimandritului Ioan din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară „Varlaam și Ioasaf“. Tot acesta va mai scrie „Pomelnicul mănăstirii Hurezi“. Pe la 1754 vine la Hurezi învățatul Rafail. Acesta transcrie „Halima“ (1783) și ne lasă importante însemnări despre Viața lui Petru cel Mare și Istoria Rusiei. Alt cărturar, Dionisie Eclesiarhul, scrie în 1788 „Întrebări și răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Șerban Voievod Cantacuzino“. Dionisie este și cel care pune în circulație o ediție în trei volume a culegerii O mie și una de nopți. Mulți alți cărturari au lăsat de asemenea posterității lucrări de importanță covârșitoare pentru cultura română.

Imagini

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena
Biserica mare este construită în plan triconic
Poarta principală
Fântâna
Intrare bibliotecă
Pridvor bibliotecă
Exonarthexul
Foișorul vrednicului egumen și iubitor de artă, Dionisie Bălăcescu ridicat între anii 1725-1753
Paraclisul, pictura exterioară
Pictura pridvorului
Pridvor, Judecata de Apoi
Tabloul votiv (detaliu)
Pictura pridvorului: Sinoadele Ecumenice
Pictura din paraclis este lucrată în frescă, de către zugravii Preda și Marin, meșteri din școala brâncovenească
Catapeteasma din lemn a paraclisului fin sculptată și decorată cu aur
Ușile împărătești ale paraclisului
Catapeteasma din lemn a paraclisului fin sculptată și decorată cu aur
Biserica mare, icoană împărătească
Biserica mare, icoană împărătească
Biserica mare, icoană împărătească
Biserica mare, icoană împărătească
Cupolă, Pantocrator
Trapeza, sala de mese a mănăstirii
Biserica mare
Paraclisul
Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi
Biserica mare

Vezi și

Note

^ Vlasie 2000, p. 276.
^ Monuments database, 7 noiembrie 2017
^ Drăguț 1971, p. 7 - Vlasie 2000, p. 277.
^ Conform cronicii logofătului Radu Greceanu la sărbătoarea sfințirii a participat, pe lângă ctitor, și mitropolitul Teodosie. Vezi Radu Greceanu: Viața lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cu note și anexe de Ștefan Grecianu, București 1906, p. 27, 56 sq. - Iorga 1907, p. III.
^ Nicolae Iorga: Inscripții din bisericile României vol I, București 1905, p. 185 sq. Ca ispravnic este menționat doar Pârvu Cantacuzino.
^ ^a ^b Marinoiu 1981.
^ Vezi Iorga 1907, p. I. Conform unui act domnesc de la 1486 așezarea s-a numit inițial Hurezii sau Urezii (Arhivele Statului, Hurezi I, 1).
^ Iorga ibidem.
^ Iorga 1907, p. I sq.
^ Data începerii lucrărilor se bazează pe inscripția care consemna finisarea bolților, cea a finisării pe pisania zugrăvită în spatele pisaniei sculptate. Cf. Nicolae Iorga: Inscripții din bisericile României vol I, București 1905, p. 185 sq. - Iorga 1907, p. IV.
^ Iorga 1907, p. III sq.
^ Vlasie 2000, p. 277.
^ Lazăr 2002 Arhivat în 9 mai 2009, la Wayback Machine..

Mânăstirea Hurezi (30)

Bibliografie

Reviste de istorie editate de „Muzeul de Istorie Județean de Istorie Vâlcea“ în anii ‘80.
Vasile Drăguț, Nicolae Săndulescu: Arta brâncovenească, București 1971.
Nicolae Iorga: Hârtii din Arhiva Mănăstirii Hurezului precum și din a Protopopiei Argeșului și a altor neamuri găsite in casele proprietății din Brîncoveni, București 1907 (= Studii și documente cu privire la istoria românilor XIV) (online).
Nicolae Iorga: Byzance après Byzance. Continuation de l'„Histoire de la vie Byzantine“, București 1935 (online).
Dumitru Lazăr: Forța iradiantă a cărții vâlcene, în: Librăria. Anuar al Bibliotecii Județene Mureș, Târgu Mureș 2002 (online Arhivat în 9 mai 2009, la Wayback Machine.).
Costea Marinoiu: Istoria cărții vâlcene, secolele XVII-XVIII, Craiova 1981.
Mihai Vlasie: Ghid al așezărilor monahale din România. Drumuri spre mănăstiri, București ⁵2000, p. 276-277.

Bibliografie suplimentară

Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mănăstirea Hurezi, Editura Simetria, 2009 - recenzie Arhivat în 25 octombrie 2013, la Wayback Machine.
Bogdan Tãtaru-Cazaban, Gabriel Herea, Mănăstirea Hurezi, Editura Artec Impresiones, 2009
Ion Ionașcu, Contribuții la istoricul mănăstirii Hurez: după documente inedite din arhiva Eforiei Spitalelor Civile, Editura Scrisul românesc, 1935

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mănăstirea Horezu

Mănăstirea Hurezi, Episcopia-Ramnicului.ro
Comisia Națională a României pentru UNESCO
CIMEC - Mănăstirea Horezu
Despre Mănăstirea Horezu la enciclopedia OrthodoxWiki
Manastirea Hurezi, 12 iunie 2012, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro
O istorie a Manastirii Hurezi, asa cum nu o stie nimeni, 12 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro
Manastirea Horaita - un loc in care te simti mai aproape de Dumnezeu (II), 20 februarie 2007, Dorina Zdroba, CrestinOrtodox.ro
Manastirea Horezu, in patru puncte cardinale^{[nefuncțională]}, 5 noiembrie 2005, Adrian Bucurescu, România liberă
Pe urmele lui Constantin Brăncoveanu (II), 29 septembrie 2007, Jurnalul Național
Prezentarea mănăstirilor Olteniei (III), 1 aprilie 2005, Gabriel Preda, Amos News
Hurez, mostenirea lui Brancoveanu, 20 august 2007, Evenimentul zilei
Mănăstirea Horezu, exemplul viu al continuării civilizației românești în Europa de Răsărit Arhivat în 3 septembrie 2014, la Wayback Machine., 28 februarie 2009, Raluca Brodner, Ziarul Lumina
Mănăstirea Hurezi, în primul deceniu comunist Arhivat în 2 septembrie 2014, la Wayback Machine., 27 iunie 2011, Ziarul Lumina
Schitul „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ de la Hurezi Arhivat în 3 septembrie 2014, la Wayback Machine., 29 iunie 2010, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina
Crucea lui Brâncoveanu de la Hurezi Arhivat în 17 decembrie 2013, la Wayback Machine., 29 mai 2011, Alexandru Ulea, Ziarul Lumina
Foisorul lui Dionisie - o capodopera a stilului brancovenesc, 12 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro

Portal România

[1] Vlasie 2000, p. 276.

[20c4715349aa5ab20948eaed3f2b79e1-2] Monuments database, 7 noiembrie 2017

[3] Drăguț 1971, p. 7 - Vlasie 2000, p. 277.

[4] Conform cronicii logofătului Radu Greceanu la sărbătoarea sfințirii a participat, pe lângă ctitor, și mitropolitul Teodosie. Vezi Radu Greceanu: Viața lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cu note și anexe de Ștefan Grecianu, București 1906, p. 27, 56 sq. - Iorga 1907, p. III.

[5] Nicolae Iorga: Inscripții din bisericile României vol I, București 1905, p. 185 sq. Ca ispravnic este menționat doar Pârvu Cantacuzino.

[Marinoiu_1981-6] Marinoiu 1981.

[7] Vezi Iorga 1907, p. I. Conform unui act domnesc de la 1486 așezarea s-a numit inițial Hurezii sau Urezii (Arhivele Statului, Hurezi I, 1).

[8] Iorga ibidem.

[9] Iorga 1907, p. I sq.

[10] Data începerii lucrărilor se bazează pe inscripția care consemna finisarea bolților, cea a finisării pe pisania zugrăvită în spatele pisaniei sculptate. Cf. Nicolae Iorga: Inscripții din bisericile României vol I, București 1905, p. 185 sq. - Iorga 1907, p. IV.

[11] Iorga 1907, p. III sq.

[12] Vlasie 2000, p. 277.

[13] Lazăr 2002 Arhivat în 9 mai 2009, la Wayback Machine..

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]