Lactarius salmonicolor

Lactarius salmonicolor'
	Lăptucă de brad
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Russulales
Familie:	Russulaceae
Gen:	Lactarius
Specie:	L. salmonicolor
Nume binomial
	Lactarius salmonicolor; R. Heim & Leclair (1953)
Sinonime
	Lactarius salmoneus R. Heim & Leclair (1950); Lactarius subsalmoneus Pouzar (1954); Lactarius thyinos A.H.Sm. (1960);
	Modifică text

Lactarius salmonicolor (Roger Heim & Albert Leclair, 1953) este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius,^[1] denumită în popor lăptucă de brad^[2] sau râșcov de brad argintiu. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere sau păduri mixte, de asemenea la margini de drum și câteodată prin parcuri, numai sub brazi argintii maturi, fiind de acea destul de rar. El crește solitar și în grupuri mici, preferând soluri bazice, calcaroase și cele bogate în substanțe nutritive. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.^[3]^[4]

Descriere

Lactarius salmonicolor

Pălăria: are un diametru de 6-12 (15) cm, este destul de cărnoasă, la început convexă cu centrul depresat, apoi plată, fiind în mijloc adâncită, rămânând pentru lung timp cu marginea răsucită în jos La sfârșitul perioadei de maturizare capătă formă de pâlnie. Cuticula este unsuroasă, chiar vâscoasă, pe vreme umedă, de altfel uscată mată și umedă. Coloritul pălăriei este puternic portocaliu la ciuperca tânără care schimbă cu timpul la portocaliu sau galben de somon, la bătrânețe nu rar cu tonuri verzui. Suprafața este zonată cu inele concentrice care devin cu vârstă din ce în ce mai accentuate și verzuie.
Lamelele: sunt dese, destul de subțiri și nu prea înalte, adesea ondulate, bifurcate la picior precum larg aderate, mai târziu puțin decurente în lungul lui, la început de un colorit slab ocru, apoi portocaliu.
Piciorul: are o înălțime de 3,5-7 cm și o lățime de 0,8-2,5 cm, fiind cilindric, bont, subțiat sau lățit la bază și gol în interior. Suprafața lui este slab ocru, cu gropițe mici clar vizibile în special spre bază, ale căror fund este mai închis la culoare.
Carnea: este compactă dar fragedă și friabilă, în interior palidă, originar albă, dar decolorându-se, când este ruptă, mai întâi rapid portocaliu și după mai mult timp până la brun-roșcat (datorită latexului). Buretele are un miros fructuos și plăcut, gustul fiind destul de savuros. Dacă însă nu este preparat destul de repede devine ceva amar din cauza sucului.
Laptele (latexul): ciuperca emană la tăiere un suc lipicios, galben ca mierea până roșu-portocaliu, care devine după aproximativ două ore târziu brun-portocaliu până roșu de vin și amar.
Caracteristici microscopice: are spori pal ocru, rotunjori până slab elipsoidali, cu o rețea incompletă de negi și muchii precum un apendice la bază, fiind mai slab ornamentat în această zonă. Au o mărime de 8,5–9.5 (10,4) x 7–7,5 microni. Coloritul pulberii lor este crem. Basidiile sunt cilindrice, usor insa formä de maciucä care contin o picaturä de ulei. Märimea lor este de 47–60 x 10–12 microni. Ele poartă cate 4 sterigme cu o lungime de12 µm (microni).^[3]^[4]
Reacții chimice: Cistoidele se colorează cu sulfovanilină albastru închis și carnea cu tinctură de Guaiacum gri-roșiatic.^[5]

L. salmonicolor, lamele
L. salmonicolor, lamele și picior
L. salmonicolor, secțiune longitudinală
L. salmonicolor tânăr
L. salmonicolor bătrâni

Confuzii

Există aproximativ zece specii de Lactarius care emită un lapte portocaliu sau roșu. Ele sunt cu toate comestibile, dar mai mult sau mai puțin gustoase. Lăptucă de brad poate fi ușor confundată cu alte soiuri ale acestui gen, în special cu gemenii ei, cum sunt de exemplu Lactarius deliciosus,^[6] Lactarius deterrimus,^[7] Lactarius quieticolor,^[8] Lactarius rubrilacteus^[9] sau Lactarius semisanguifluus.^[10] Se interzice de sine confundarea cu specii de Lactarius cu suc alb sau galben. Totuși se găsesc consumători ai ciupercii cu lapte alb Lactarius torminosus care este otrăvitoare și crește numai sub mesteacăn.^[11]

Specii asemănătoare în imagini

Lactarius deliciosus
Lactarius deterrimus
Lactarius quieticolor
Lactarius rubrilacteus
Lactarius sanguifluus
Lactarius semisanguifluus
! Lactarius torminosus !

Valorificare

Specia este mai puțin gustoasă ca Lactarius deliciosus, dar mai bună ca Lactarius semisanguifluus. Ea poate fi preparată ca toate lăptucile comestibile: nu se potrivește la ciulama, sau sosuri, dar la salată (cu castraveți murați, ceapă și capere)^[12] sau cu fasole albe. Cel mai bine place fript în tigaie în unt sau la grătar, cu sau fără slănină și usturoi, servindu-l cu garnitură de smântână, lămâie și pâine albă. De asemenea, el poate fi murat în oțet precum conservat cu sare. Cu preferință ar trebui să fie aleși bureți tineri.^[13]^[14]^[15]

Aceasta este o ciupercă comestibila care deține beneficii medicinale puternice. Un studiu a identificat elementele constitutive anti-oxidante ale acestei ciuperci mai rare. Cercetările au descoperit existența unui număr de zece acizi grași și acizi grași esteri, apoi au evaluat activitatea anti-oxidantă. Datorită componentelor sale anti-oxidante, ea contribuie la starea generală de sănătate a sistemului imunitar. Și anume, ciuperca poate servi ca agent anti-cancer și antiviral. Există mai mult de 400 de specii in întreaga lume, iar aceste ciuperci cresc adesea în pădurile de conifere.^[16]^[17]

Note

^ Index Fungorum
^ https://dexonline.ro/definitie/burete/1043140 Denumire RO]
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 348-349, ISBN 3-405-12116-7
^ ^a ^b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 534, ISBN 3-85502-0450
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 178-179, 182, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 374-375, ISBN 3-405-12081-0
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 450-451, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 354-355, ISBN 3-405-11774-7
^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 128 ISDN 3-453-40334-7
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 176, ISBN 3-426-00312-0
^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 86-89
^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 50, 51, 86
^ Emanoil Hociota: Ciuperci medicinale
^ „Miron Zavastin în Revista Farmacia” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 11 iulie 2018. Accesat în 11 iulie 2018.

Bibliografie

Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, volumele 1-7, vezi note
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Materiale media legate de lăptucă de brad la Wikimedia Commons
Lactarius salmonicolor, film

[1] Index Fungorum

[2] ttps://dexonline.ro/definitie/burete/1043140 Denumire RO]

[Cetto_1-3] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 348-349, ISBN 3-405-12116-7

[Laux-4] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2

[5] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 534, ISBN 3-85502-0450

[6] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 178-179, 182, ISBN 3-426-00312-0

[7] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 374-375, ISBN 3-405-12081-0

[8] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 450-451, ISBN 978-3-440-14530-2

[9] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12124-8

[10] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 354-355, ISBN 3-405-11774-7

[11] J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2

[12] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 128 ISDN 3-453-40334-7

[13] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 176, ISBN 3-426-00312-0

[14] Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 86-89

[15] Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 50, 51, 86

[16] Emanoil Hociota: Ciuperci medicinale

[17] „Miron Zavastin în Revista Farmacia” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 11 iulie 2018. Accesat în 11 iulie 2018.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]