Israel la Concursul Muzical Eurovision

Israel
Televiziune naționalăIsrael Broadcasting Authority
Participări46 (39 finale)
Prima participare1973
Cel mai bun rezultat1, 1978, 1979, 1998, 2018
Cel mai slab rezultat24, 1993

Deși, din punct de vedere geografic, Israel nu face parte din Europa, Israel face parte din EBU, deci poate participa la Concursul Muzical Eurovision. Israel și-a făcut pentru prima oară apariția în concurs în anul 1973. Israel a participat de 46 de ori si a câștigat concursul de 4 ori: în 1978 prin Izhar Cohen & the Alphabeta, cu piesa "A-Ba-Ni-Bi", în anul următor 1979 prin Gali Atari & Milk and Honey, cu piesa "Hallelujah", în 1998 prin Dana International, cu piesa "Diva" și în 2018 prin Netta Barzilai, cu piesa "Toy". Israel a găzduit concursul de trei ori, in anul 1979, 1999 și, respectiv, 2019.

Deși ar fi avut dreptul să găzduiască competiția și în 1980, organizatorii (Israel Broadcasting Authority) s-au retras din motive financiare și din cauză că finala a căzut în data zilei oficiale de comemorare a celor căzuți la datorie, Israelul nici nu a participat la competiție. Astfel Israel este singura țară care nu a încercat să-și apere titlul în anul de după un câștig. Alt record este că Israelul este țara cu cele mai multe apariții în competiție fără să se claseze niciodată pe ultimul loc.

David D'Or la Istanbul (2004)
Teapacks la Helsinki (2007)
Boaz la Belgrad (2008)
Dana International la Eurovision 2011

Reprezentanți

modificare
An Gazda Artist Titlu Finala Puncte Semi Puncte
1973   Luxemburg Ilanit "Ey Sham" (אי שם) 4 97
1974   Brighton Kaveret "Natati La Khayay" (נתתי לה חיי) 7 11
1975   Stockholm Șlomo Arți "At Va'Ani" (את ואני) 11 40
1976   Haga Chocolat, Menta, Mastik "Emor Shalom" (אמור שלום) 6 77
1977   Londra Ilanit "Ahava Hi Shir Lishnayim" (אהבה היא שיר לשניים) 11 49
1978   Paris Izhar Cohen & the Alphabeta "A-Ba-Ni-Bi" (א-ב-ני-בי) 1 157
1979   Ierusalim Gali Atari & Milk and Honey "Hallelujah" (הללויה) 1 125
1981   Dublin Hakol Over Habibi "Halayla" (הלילה) 7 56
1982   Harrogate Avi Toledano "Hora" (הורה) 2 100
1983   München Ofra Haza "Khay" (חי) 2 136
1985   Göteborg Izhar Cohen "Olé, Olé" (עולה, עולה) 5 93
1986   Bergen Moti Giladi & Sarai Tzuriel "Yavo Yom" (יבוא יום) 19 7
1987   Bruxelles Datner & Kushnir "Shir Habatlanim" (שיר הבטלנים) 8 73
1988   Dublin Yardena Arazi "Ben Adam" (בן אדם) 7 85
1989   Lausanne Gili & Galit "Derekh Hamelekh" (דרך המלך) 12 50
1990   Zagreb Rita "Shara Barkhovot" (שרה ברחובות) 18 16
1991   Roma Duo Datz "Kan" (כאן) 3 139
1992   Malmö Dafna Dekel "Ze Rak Sport" (זה רק ספורט) 6 85
1993   Millstreet Sarah'le Sharon & The Shiru Group "Shiru" (שירו) 24 4
1995   Dublin Liora "Amen" (אמן) 8 81
1998   Birmingham Dana International "Diva" (דיווה) 1 172
1999   Ierusalim Eden "Yom Huledet (Happy Birthday)" (יום הולדת) 5 93
2000   Stockholm PingPong "Sameach" (שמח) 22 7
2001   Copenhaga Tal Sondak "En Davar" (אין דבר) 16 25
2002   Tallinn Sarit Hadad "Nadlik Beyakhad Ner (Light A Candle)" (נדליק ביחד נר) 12 37
2003   Riga Lior Narkis "Milim La'Ahava" (מילים לאהבה) 19 17
2004   Istanbul David D'Or "Leha'amin" (להאמין) X X 11 57
2005   Kiev Shiri Maimon "HaSheket SheNish'ar" (השקט שנשאר) 4 154 7 158
2006   Atena Eddie Butler "Together We Are One" (זה הזמן) 23 4 X X
2007   Helsinki Teapacks "Push the Button" (כפתור אדום) X X 24 17
2008   Belgrad Bo'az Ma'uda "The Fire In Your Eyes" (כאילו כאן) 9 124 5 104
2009   Moscova Noa & Mira Awad "There Must Be Another Way" (עינייך) 16 53 7 75
2010   Oslo Harel Skaat "Milim" (מילים) 14 71 8 71
2011   Düsseldorf Dana International "Ding Dong" (דינג דונג) X X 15 38
2012   Baku Izabo "Time" X X 13 33
2013   Malmö Moran Mazor "Rak bișvilo” („רק בשבילו”)" X X 14 40
2014   Copenhaga Mei Finegold ''Same Heart'' X X 14 19
2015   Viena Nadav Guedj "Golden Boy" 9 97 3 151
2016   Stockholm Hovi Star "Made of Stars" 14 135 7 147
2017   Kiev Imri "I feel alive" 23 39 3 207
2018   Lisabona Netta Barzilai "Toy" 1 529 1 283
2019   Tel Aviv Kobi Marimi "Home" 23 35 Țară gazdă
2020   Rotterdam Eden Alene "Feker Libi" Anulat
2021   Rotterdam Eden Alene "Set Me Free" 17 93 5 192
2022   Torino Michael Ben David "I.M" X X 13 61
2023   Liverpool Noa Kirel "Unicorn" 3 362 3 127
2024   Malmö Eden Golan "Hurricane" 5 375 1 194

Votare (1975–2011)

modificare

Israel a acordat cele mai multe puncte:

Poziție Țară Puncte
1   Regatul Unit 138
2   Frantța 115
3   TȚaările de Jos 103
=   Suedia 103
4   Danemarca 94
5   Spania 93

Israel a primit cele mai multe puncte de la:

Poziție Țară Puncte
1   Frantța 152
2   Finlanda 125
3   Elvetția 122
4   Portugalia 113
5   Germania 106

NOTA: Totalurile din tabelele de mai sus sunt puncte acordate in finalele Eurovision, exceptând punctele acordate in semifinale.

An Oras Locatie Prezentatori
1979   Ierusalim International Convention Center Yardena Arazi și Daniel Pe'er
1999   Ierusalim International Convention Center Dafna Dekel, Sigal Shakhmon și Igal Ravid