Wikipedia

Hormonii prenatali și orientarea sexuală

cercetare științifică privind orientarea sexuală

Teoria hormonală a sexualității (influența mediului prenatal; viața intrauterină și orientarea sexuală) susține că, la fel cum expunerea la anumiți hormoni joacă un rol în diferențierea organului genital la făt, tot o astfel de expunere influențează și orientarea sexuală care se manifestă mai târziu la adult. Hormonii prenatali pot fi văzuți ca factorul determinant principal al orientării sexuale al adulților sau un co-factor împreună cu gene, factori biologici și/sau condiții de mediu și sociale.

Identitatea de gen, orientarea sexuală și sexul sunt noțiuni distincte. Există patru mari orientări sexuale la om și la animale, anume asexualitate, bisexualitate, heterosexualitate și homosexualitate.

Comportamentul sexual

modificare

Teoria hormonală a sexualității și identității de gen afirmă că, la fel cum expunerea la anumiți hormoni joacă un rol în diferențierea sexului la făt, o astfel de expunere influențează și orientarea sexuală și identitatea de gen care apare mai târziu la adult. Se consideră că diferențele de structură ale creierului provenite de la mesagerii chimici și genele care interacționează asupra dezvoltării celulelor creierului stau la baza diferențelor de sex în nenumărate comportamente, inclusiv orientarea sexuală.[1] Factorii prenatali care afectează sau interferează cu interacțiunea acestor hormoni asupra creierului în curs de dezvoltare pot influența comportamentul de tip sexual mai târziu la copii. Această ipoteză este originară din nenumărate studii experimentale la mamifere non-umane, totuși argumentul potrivit căruia se pot observa efecte similare în dezvoltarea neurobehaviorală umană este un subiect mult dezbătut în rândul savanților. Totuși, studiile recente au furnizat dovezi în sprijinul expunerii prenatale la androgeni care influențează comportamentul de tip sexual încă din copilărie.[2]

Un studiu de endocrinologie realizat de Garcia-Falgueras și Swaab a postulat că „La om, principalul mecanism responsabil de identitatea și orientarea sexuală implică un efect direct al testosteronului asupra creierului în curs de dezvoltare.”[1]:25 În plus, studiul lor susține că expunerea intrauterină la hormoni este în mare măsură determinantă. Schițând pe scurt argumentul, autorii spun că organele sexuale sunt diferențiate mai întâi, iar apoi creierul este diferențiat sexual „sub influența, în principal, a hormonilor sexuali precum testosteronul, estrogenul și progesteronul asupra celulelor creierului în curs de dezvoltare și în prezența diferite gene, de asemenea. Modificările aduse în această etapă sunt permanente. Diferențierea sexuală în creier nu este cauzată doar de hormoni, chiar dacă aceștia sunt foarte importanți pentru identitatea de gen și orientarea sexuală.” :24

Aspecte biologice

modificare
 
Dhidrotestosteron

Gonadele (glandă sexuală masculină sau feminină - testicul sau ovar; care produce celule sexuate (gameți) - spermatozoizi sau ovule) la făt se dezvoltă în principal pe baza prezenței sau absenței hormonilor androgeni, în principal testosteron, dihidrotestosteron (DHT) și androstenedione; producția de testosteron și conversia în dihidrotestosteronă în săptămânile 6-12 de sarcină sunt factori esențiali în producerea penisului, scrotului și prostatei fătului masculin. La o femeie, pe de altă parte, absența acestor niveluri de androgeni duce la dezvoltarea organelor genitale de obicei feminine. În urma acestui fapt, are loc diferențierea sexuală a creierului; hormonii sexuali exercită efecte organizaționale asupra creierului care vor fi activate la pubertate.[3] Ca urmare a acestor două procese care au loc separat, gradul de masculinizare genitală nu se referă neapărat la masculinizarea creierului.[1] Diferențele de sex în creier au fost descoperite în multe structuri, în special hipotalamusul și amigdala.[2] Cu toate acestea, puține dintre acestea au fost legate de diferențele de sex comportamentale, iar oamenii de știință încă lucrează pentru a stabili legături ferme între hormoni timpurii, dezvoltarea creierului și comportament. Studiul teoriei organizaționale a hormonilor prenatali poate fi dificil, deoarece cercetătorii din punct de vedere etic nu pot modifica hormonii la un făt în curs de dezvoltare; în schimb, savanții trebuie să se bazeze pe anomalii de dezvoltare care apar în mod natural pentru a oferi răspunsuri pentru orientarea sexuală și la disforia de gen.[4]

 
Receptor de androgen

Cel mai studiat în efectele hormonilor este hiperplazia suprarenală congenitală (CAH).[5] CAH este o boală genetică care are ca rezultat expunerea la niveluri ridicate de androgeni de la începutul gestației. Fetele cu CAH se nasc cu organe genitale masculinizate, care se corectează în multe țări, din păcate, chirurgical.[4] Cu toate acestea, mai multe studii au arătat că CAH are o influență clară, dar nu determinantă, asupra orientării sexuale; femeile cu CAH sunt mai puțin susceptibile să fie exclusiv heterosexuale decât alte femei.

 
Androstenedionă
 
Tetstosteron

Stresul prenatal

modificare

Începând cu 2006, rezultatele studiilor efectuate la om au găsit dovezi contradictorii cu privire la efectul expunerii prenatale la hormoni și rezultatele psihosexuale; Gooren a menționat în 2006 că studiile efectuate la mamifere primate sunt măsuri invalide de diferențiere sexuală umană, întrucât hormonii sexuali urmează un rol mai „on-off” în comportamentul de tip sexual decât se găsește la primate.[6]

Unele studii sugerează că stresul prenatal crește semnificativ probabilitatea homosexualității sau a bisexualității, deși există diferite dovezi pentru care trimestru al sarcinii este cel mai important.[1]:24 Studiile de endocrinologie au găsit implicații asupra amfetaminelor și hormonilor glandei tiroide pentru a crește homosexualitatea și la urmașii de sex feminin, deși nu a fost examinată în asociere cu nivelul de stres prenatal.

Unii au postulat că dezvoltarea postnatală (de exemplu, factorii sociali și de mediu) poate juca un rol în orientarea sexuală a unui individ, dar încă există dovezi solide ale acestui lucru. Copiii născuți prin inseminare artificială cu spermă donatoare și, în consecință, crescuți de cuplurile de lesbiene au fost de obicei orientați heterosexual.[1]:24[3] Rezumat de Bao și Swaab, „aparent imposibilitatea de a face pe cineva să-și schimbe orientarea sexuală [...] este un argument major împotriva importanței mediului social în apariția homosexualității, precum și împotriva ideii că homosexualitatea este un stil de viață alegere”.

 
Hipotalamus

Ordinea nașterii persoanelor de sex masculin

modificare
Articol principal: Ordinea nașterii fraților și orientarea sexuală la bărbați.

Conform unei multitudini de studii efectuate pe parcursul mai multor zeci de ani, bărbații gay au în medie mai mulți frați mai mari, fenomen cunoscut sub numele de efectul fratelui mai mare. S-a sugerat că, cu cât este mai mare numărul fraților de sex masculin mai mari, cu atât este mai mare nivelul fetusilor androgeni. Nu s-au observat efecte asupra ordinului de naștere la femei. Teoria susține că efectul de ordine de naștere fraternă este rezultatul unui răspuns imun matern care este produs către un factor de dezvoltare masculină pe parcursul mai multor sarcini masculine.[7] Ipoteza lui Bogaert susține că e posibil ca sistemul autoimun al mamei să producă anumiți anticorpi care afectează o zonă a creierului fetal masculin (din hipotalamusul anterior).

Anticorpii materni împotriva neuroliginei Y-cromozone au fost implicați în acest efect.[8]

Posibile gene implicate în efectul ordinii nașterii fraților
modificare

O genă din Rh a fost discutată ca un posibil candidat pentru afectarea ordinii de naștere a fraților, deoarece a fost legată atât îndemânare (ambidextru, stângaci, dreptaci), cât și de funcționarea sistemului imunitar.[7] Variantele de gene din sistemul Rh sunt implicate într-un răspuns matern la ceea ce este cunoscută sub numele de boala hemolitică a nou-născutului. Rh este un factor de sânge, iar în cazurile în care mama este absentă de acest lucru (Rh-) în timp ce e gestantă cu fătul cu Rh+, un răspuns imun se poate dezvolta cu efecte dăunătoare. Ipoteza genei Rh este un candidat puternic, deoarece implică nu numai răspunsul imun matern, dar a fost implicat și faptul că copilul va fi ambidextru, stângaci sau dreptaci.

Variante ale genei receptorului androgenic (AR) au fost, de asemenea, discutate, folosirea mâinii stângi (stângaci) la bărbați a fost legată de repetări CAG mai mari în gena AR, care la rândul său este asociată cu nivel de testosteron scăzut.[9]

Homosexualitatea masculină și hipermasculinitatea

modificare

Există dovezi ale unei corelații între orientarea sexuală și trăsăturile care sunt determinate in-utero.[10]Un studiu realizat de McFadden în 1998 a constatat că sistemele auditive din creier, o altă trăsătură fizică influențată de hormonii prenatali, este diferită în cele ale diferitelor orientări sexuale; de asemenea, nucleul suprachiasmatic a fost găsit de Swaab și Hofman ca fiind mai mare la bărbații homosexuali decât la bărbații heterosexuali.[11] Nucleul suprachiasmatic este, de asemenea, cunoscut a fi mai mare la bărbați decât la femei.[12] O analiză a hipotalamusului de Swaab și Hofmann (1990; 2007) a constatat că volumul nucleului suprachiasmatic (SCN) la bărbații homosexuali a fost de 1,7 ori mai mare decât un grup de referință de subiecți bărbați și a conținut de 2,1 ori mai multe celule.[6][13] În timpul dezvoltării, volumul SCN și numărul de celule ating valoarea maximă la aproximativ 13 până la 16 luni după naștere; la această vârstă, SCN conține același număr de celule ca cel găsit la homosexualii bărbați adulți, cu toate acestea, într-un grup de referință de bărbați heterosexuali, numărul de celule începe să scadă până la valoarea adultă de 35% din valoarea maximă. Aceste rezultate nu au fost însă reproduse; nu există încă o interpretare semnificativă a acestor rezultate oferită în contextul orientării sexuale a omului. Unele studii sugerează că bărbații homosexuali s-au dovedit, de asemenea, că au un nivel mai ridicat de androgen[14][15][16] și penisuri mai mari,[17] în medie, decât bărbații heterosexuali.

Homosexualitatea masculină și hipomasculinitatea

modificare

Într-un studiu din 1991, Simon LeVay a demonstrat că un grup minuscul de neuroni din hipotalamusul anterior - despre care se crede că controlează comportamentul sexual și legat de nivelul de hormonii prenatali - în medie, a fost de două ori mai mare la bărbații heterosexuali, în contrast cu bărbații homosexuali. Datorită faptului că această zonă este de aproape două ori mai mare la bărbații heterosexuali decât la femeile heterosexuale, implicația este că diferențierea sexuală a hipotalamusului la homosexuali este apropiată femeilor heterosexuale.[6] În 2003, oamenii de știință de la Oregon State University au anunțat că au reprodus descoperirile la ovine.

Homosexualitatea la femei

modificare

Cele mai multe cercetări empirice sau teoretice privind orientarea sexuală a femeilor au fost ghidate istoric de ideea lesbienelor ca femei esențial cu trăsături masculine și femeile heterosexuale ca esențial cu trăsături feminine.[18] Cercetări intense au oferit câteva explicații; pentru că mai mulți bărbați decât femei folosesc mâna stângă (stângaci), și proporția mai mare de lesbiene ce își folosesc mâna stângă (sau sunt ambidextre) care a fost descoperită în rândul lesbienelor în comparație cu femeile heterosexuale demonstrează o posibilă legătură de masculinizare prenatală și orientare sexuală. În acest sens, există rapoarte conform cărora lesbienele prezintă raporturi ale degetelor arătător și inelar mai masculinizate decât femeile heterosexuale, pe baza datelor culese din cel puțin șase laboratoare diferite. Acest efect nu a fost încă observat între bărbații homosexuali și heterosexuali.[19]

Dietilstilbestrol (DES), un medicament care a fost prescris în trecut pentru a preveni avorturile, a fost, de asemenea, studiat în ceea ce privește orientarea sexuală a femeilor. S-a observat că exercită un efect masculinizant / defeminizant asupra creierului în dezvoltare al fătului.[18] S-a observat de asemenea că procente mai mari de femei expuse la DES (17% față de 0% neexpuse la DES) au raportat că s-au angajat în relații de același sex; cu toate acestea, marea majoritate a femeilor DES au declarat o orientare exclusiv heterosexuală.

Fetele cu hiperplazie suprarenală congenitală (o afecțiune recesivă autosomală care duce la niveluri ridicate de androgeni în timpul dezvoltării fetale) sunt mai susceptibile în a avea o orientare sexuală homosexuală comparativ cu adulți heterosexuali.[20][21][22][23][24] Fetele cu această afecțiune se nasc cu organe genitale externe masculinizate. Gradul în care organele genitale ale fetelor sunt masculinizate sugerează că hormonii prenatali sunt un factor cauzal puternic.

Transsexualismul și incongruența de gen

modificare

Identitatea de gen, orientarea sexuală și sexul (organ genital) sunt noțiuni distincte, care se pot suprapune, dar, trebuie bine înțelese. Trebuie să se înțeleagă diferențele și asemănările dintre transsexualitate (ține de identitatea de gen) și homosexualitate (ține de orientarea sexuală). Pentru o mai bună înțelegere a diferenței dintre identitate de gen și orientare sexuală se dă, ca exemplu, următorul caz: există persoane cu incongruență de gen (transsexualism) femei-spre-bărbat care au o orientare heterosexuală (le plac și le-au plăcut dintotdeauna bărbații), contrar a ceea ce marea majoritate se așteaptă.

La indivizii cu incongruență de gen, cunoscută anterior sub numele de tulburare de identitate de gen(GID), expunerea prenatală la testosteron ar putea să aibă un efect asupra diferențierii identității de gen. Raportul între degetele 2D (arătător) și 4D (inelar), au devenit o măsură populară de măsurare a nivelului androgenului prenatal, din cauza probelor acumulate care sugerează că raporturile 2D:4D sunt legate de expunerea prenatală la testosteron.[25] Mulți copii cu GID au o orientare homosexuală în timpul adolescenței, dar nu toți; adulții cu „debut precoce” (en. „early onset”) sau o istorie din copilărie cu un comportament încrucișat de gen, au adesea o orientare homosexuală. Adulții cu „debut târziu” (en. „late onset”), sau cei fără istoric din copilărie a comportamentului menționat, sunt mai susceptibili să aibă o orientare non-homosexuală.

Expunerea prenatală la androgeni a fost asociată cu o șansă crescută de reasignare de sex inițiată de către paciente ce se simt bărbați, după ce inițial au fost crescute ca femei la începutul copilăriei.[6][26] Gooren a constatat că efectele androgenilor prenatali sunt mai răspândite în comportamentul rolului de gen decât în identitatea de gen și că există concluzii preliminare care sugerează că dovezile unei identități de sex masculine sunt mai frecvente la pacienții cu androgenizare prenatală complet masculină, tipică băieților heterosexuali.

Persoanele cu sindrom complet de insensibilitate la androgen sunt aproape întotdeauna apărute la femei, iar diferențierea identității / rolului de gen este feminină. [6] Acest exemplu este important pentru a demonstra că cromozomii și gonadele nu dictează identitatea de gen.

Transsexualitatea

modificare

Deoarece diferențierea organelor și a creierului apar în momente diferite, în cazuri rare poate rezulta transsexualismul.[1]:24 Doar 23% dintre persoanele cu incongruență de gen vor vrea ca la vârsta adultă să facă tranziția.[3]

Pe baza unor cazuri de transsexualism, Garcia-Falgueras și Swaab afirmă că „de la aceste exemple se pare că acțiunea directă a testosteronului asupra creierului în curs de dezvoltare la băieți și lipsa unei astfel de acțiuni asupra creierului în curs de dezvoltare la fete sunt factori cruciali în dezvoltarea identității sexului masculin și feminin și a orientării sexuale”.[1] Nenumărate studii au fost efectuate pe niveluri periferice ale steroizilor sexuali la homosexuali de sex masculin și feminin, un număr considerabil dintre care au afirmat că găsesc mai puțin „hormon masculin” și/sau mai mult „hormon feminin” la gay, și invers la lesbiene.[6] Cu toate acestea, aceste descoperiri au fost revizuite și ulterior au fost respinse de Gooren pentru că suferă de design și interpretare defectuoasă.

Factorii implicați în dezvoltarea transsexualității includ anomalii cromozomiale, polimorfisme ale anumitor gene și variații ale aromatazei (citocromul P450 CYP19) și CYP17.[6] Fetele cu hiperplazie suprarenală congenitală prezintă o creștere a probabilității de transsexualitate mai târziu în viață; cu toate acestea, acest risc este în continuare doar 1-3% în CAH. Deși diferențierea sexuală din punct de vedere istoric a indicat androgenii ca factor cauzal, există co-determinanți ai identității de gen și ai orientării sexuale, cu efecte asupra creierului, la bărbații transsexuali și la bărbații homosexuali, la fel și la femeile transsexuale și la femeile lesbiene.

Disruptori ai sistemului endocrin

modificare
 
Sistemul endocrin

Produsele chimice care afectează sistemul endocrin (EDC) sunt substanțe chimice care, la anumite doze, pot interfera cu sistemul endocrin la mamifere.[27] Lucrările asupra posibilelor efecte neurotoxice ale perturbatorilor endocrini și posibilele lor efecte asupra orientării sexuale atunci când un făt este expus, este că: se știe despre relația dintre expunerea la EDC și influențarea unor zone din creierul fătului.[28] Studiile au descoperit că xenoestrogenii și xenoandrogenii pot modifica diferențierea sexuală a creierului la mai multe specii de animale.[29]

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ a b c d e f g Garcia-Falgueras, A; Swaab, DF (). „Sexual hormones and the brain: an essential alliance for sexual identity and sexual orientation”. Endocr Dev. 17: 22–35. doi:10.1159/000262525. PMID 19955753. 
  2. ^ a b Hines, Melissa (octombrie 2010). „Sex-related variation in human behavior and the brain”. Trends in Cognitive Sciences. 14 (10): 448–456. doi:10.1016/j.tics.2010.07.005. PMC 2951011  . PMID 20724210. 
  3. ^ a b c Bao, Ai-Min; Dick F. Swaab (). „Sexual differentiation of the human brain: Relation to gender identity, sexual orientation and neuropsychiatric disorders”. Frontiers in Neuroendocrinology. 32 (2): 214–226. doi:10.1016/j.yfrne.2011.02.007. PMID 21334362. 
  4. ^ a b Berenbaum, Sheri A.; Adriene M. Beltz (aprilie 2011). „Sexual differentiation of human behavior: Effects of prenatal and pubertal organizational hormones”. Frontiers in Endocrinology. 32 (2): 183–200. doi:10.1016/j.yfrne.2011.03.001. PMID 21397624. 
  5. ^ Hines, Melissa (). „Prenatal endocrine influences on sexual orientation and on sexually differentiated childhood behavior”. Frontiers in Neuroendocrinology. 32 (2): 170–182. doi:10.1016/j.yfrne.2011.02.006. PMC 3296090  . PMID 21333673. 
  6. ^ a b c d e f g Gooren, Louis (noiembrie 2006). „The biology of human psychosexual differentiation”. Hormones and Behavior. 50 (4): 589–601. doi:10.1016/j.yhbeh.2006.06.011. PMID 16870186. 
  7. ^ a b Bogaert, Anthony; Ray Blanchard; Lesley Crothswait (octombrie 2007). „Interaction of Birth Order, Handedness, and Sexual Orientation in the Kinsey Interview Data”. Behavioral Neuroscience. 121 (5): 845–853. doi:10.1037/0735-7044.121.5.845. PMID 17907817. 
  8. ^ McCarthy, Margaret M. (). „Sex differences in neuroimmunity as an inherent risk factor”. Neuropsychopharmacology. 44 (1): 38–44. doi:10.1038/s41386-018-0138-1. ISSN 0893-133X. PMC 6235925  . PMID 29977075. 
  9. ^ Witelson, Sandra; R. S. Nowakowski (). „Left out axons make men right: A hypothesis for the origin of handedness and functional asymmetry”. Neuropsychologia. 29 (4): 327–333. doi:10.1016/0028-3932(91)90046-B. PMID 1857504. 
  10. ^ Wilson, G., & Q. Rahman, Born Gay: The Psychobiology of Human Sex Orientation, Peter Owen Publishers; 2nd edition (May 1, 2008) ISBN: 9780720613094
  11. ^ Panzica, GC; Aste, N; Viglietti-Panzica, C; Ottinger, MA (martie 1995). „Structural sex differences in the brain: influence of gonadal steroids and behavioral correlates”. Journal of Endocrinological Investigation. 18 (3): 232–52. doi:10.1007/BF03347808. PMID 7615911. 
  12. ^ „Development of vasoactive intestinal polypeptide neurons in the human suprachiasmatic nucleus in relation to birth and sex”. Brain Res. Dev. Brain Res. 79 (2): 249–59. iunie 1994. doi:10.1016/0165-3806(94)90129-5. PMID 7955323. 
  13. ^ Swaab, Dick; M.A. Hofman (decembrie 1990). „An enlarged suprachiasmatic nucleus in homosexual men”. Brain Research. 537 (1–2): 141–148. doi:10.1016/0006-8993(90)90350-K. PMID 2085769. 
  14. ^ „Plasma testosterone levels in heterosexual and homosexual men”. Am J Psychiatry. 131 (1): 82–3. ianuarie 1974. doi:10.1176/ajp.131.1.82. PMID 4808435. 
  15. ^ Peter Doerr; et al. (). „Further Studies on Sex Hormones in Male Homosexuals”. Arch Gen Psychiatry. 33 (5): 611–614. doi:10.1001/archpsyc.1976.01770050063010. PMID 1267577. 
  16. ^ Nick Neave; Meyrav Menaged; David R. Weightman (decembrie 1999). „Sex Differences in Cognition: The Role of Testosterone and Sexual Orientation”. Brain and Cognition. 41 (3): 245–262. doi:10.1006/brcg.1999.1125. PMID 10585237. 
  17. ^ „The relation between sexual orientation and penile size” (PDF). Arch Sex Behav. 28 (3): 213–21. iunie 1999. doi:10.1023/A:1018780108597. PMID 10410197. 
  18. ^ a b Peplau, Letitia; Mark Huppin (octombrie 2008). „Masculinity, Femininity and the Development of Sexual Orientation in Women”. Journal of Gay & Lesbian Mental Health. 12 (1–2): 145–165. doi:10.1300/J529v12n01_09 (inactiv ). 
  19. ^ Gobrogge, Kyle L; S. Marc Breedlove; Kelly L. Klump (februarie 2008). „Genetic and Environmental Influences on 2D;4D Finger Length Ratios: A Study of Monozygotic and Dizygotic Male and Female Twins”. Archives of Sexual Behavior. 37 (1): 112–118. doi:10.1007/s10508-007-9272-2. PMID 18074216. 
  20. ^ Dittmann, V; Dilling H. (iunie 1990). „Chapter V (F) of ICD-10: mental, behavioural and developmental disorders—introduction and overview”. Pharmacopsychiatry. 23 (suppl 4): 137–41. doi:10.1055/s-2007-1014552. PMID 2197637. 
  21. ^ „Abnormalities of adult personality and behaviour (section F 6)--results of the ICD-10 field trial”. Pharmacopsychiatry. 23 Suppl 4: 170–2. . doi:10.1055/s-2007-1014559. PMID 2197643. 
  22. ^ Dittmann, V (). „[ICD-10 in psychiatric diagnosis. The concept and initial practical experiences]”. Versicherungsmedizin (în German). 44 (4): 114–9. PMID 1509643. 
  23. ^ Zucker, KJ; Bradley SJ; Oliver G; Blake J; Fleming S; Hood J. (decembrie 1996). „Psychosexual development of women with congenital adrenal hyperplasia”. Horm Behav. 30 (4): 300–18. doi:10.1006/hbeh.1996.0038. PMID 9047259. 
  24. ^ „Androgen and psychosexual development: core gender identity, sexual orientation and recalled childhood gender role behavior in women and men with congenital adrenal hyperplasia (CAH)”. J Sex Res. 41 (1): 75–81. februarie 2004. doi:10.1080/00224490409552215. PMID 15216426. 
  25. ^ Wallien, Madeleine; Kenneth J. Zucker; Thomas D. Steensma; Peggy T. Cohen-Kettenis (august 2008). „2D:4D finger-length ratios in children and adults with gender identity disorder”. Hormones and Behavior. 54 (3): 450–454. doi:10.1016/j.yhbeh.2008.05.002. PMID 18585715. 
  26. ^ Meyer-Bahlburg, Heino (). „gender identity outcome in female-raised 46,XY persons with penile agenesis, cloacal exstrophy of the bladder, or penile albation”. Archives of Sexual Behavior. 34 (4): 423–438. doi:10.1007/s10508-005-4342-9. PMID 16010465. 
  27. ^ Staff, NIEHS. Last Reviewed, June 05, 2013. Endocrine Disruptors
  28. ^ Weiss, Bernard (). „The Intersection of Neurotoxicology and Endocrine Disruption”. Neurotoxicology. 33 (6): 1410–1419. doi:10.1016/j.neuro.2012.05.014. PMC 3458140  . PMID 22659293. 
  29. ^ Roselli, C.E.; Stormshak, F. (). „Prenatal Programming of Sexual Partner Preference”. J. Neuroendocrinol. 21 (4): 359–364. doi:10.1111/j.1365-2826.2009.01828.x. PMC 2668810  . PMID 19207819. 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wiki.x.io/w/index.php?title=Hormonii_prenatali_și_orientarea_sexuală&oldid=16233393