Elegia oului, a noua

„Elegia oului, a noua” este a noua poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii, apărut în 1966.

Comentarii

Alex. Ștefănescu pune degetul pe rană atunci când afirmă că «„Elegia oului, a noua”, conține, in nuce, schema din Iona lui Marin Sorescu, consemnând faptul că, prin depășirea unei limite a cunoașterii, nu reușim decât să ajungem în fața unei noi limite» (Alex. Ștefănescu, Introducere.., 1986, p. 107). Eugen Simion invocă imaginea barbiană a oului și a sinelui care locuiește în sine, imagine pe care Nichita o folosește pentru a simboliza creația și drama cunoașterii (Scriitori români azi, I, 1978, p. 181). Pentru Ștefania Mincu, „Elegia conține revelația unei nașteri a Sinelui din sine, o naștere care nu are în ea nimic artificial sau magic. E vorba, desigur, de o «a doua naștere», cea spirituală, văzută ca infinită pe scara umanului…” (op. cit. p. 100).

Legături externe

„Elegia oului, a noua” la WikiSource

Acest articol despre Nichita Stănescu este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui !

Nichita Stănescu --- Categorie Nichita Stănescu --- 11 elegii (Cina cea de taină) -- 1966

Elegia întâia - Închinată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artiști ai dedalilor • Elegia a doua, getica - lui Vasile Pârvan • A treia elegie - Contemplare, criză de timp și iar contemplare • A patra elegie - Lupta dintre visceral și real • A cincea elegie - Tentația realului • A șasea elegie - Afasia • A șaptea elegie - Opțiunea la real • Elegia a opta, hiporboreeana • Elegia oului, a noua • Omul-fantă - Se închină lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel • Elegia a zecea • A unsprezecea elegie - Intrarea-n muncile de primăvară
Cioturi • Formate • Imagini