Discuție:Vladimir Tismăneanu
 | Acest articol este de interes pentru următoarele WikiProiecte: | ||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||
Câteva notițe impresioniste despre orgoliu și apărătorii acestuia: Un post-scriptum intermediar
modificareCâteva notițe impresioniste despre orgoliu și apărătorii acestuia: Un post-scriptum intermediar
Michael Shafir, Radio-Grafii și alte fobii. Studii contemporane, publicistică și pubelistică © 2010, Institutul European, pentru prezenta ediție
Câteva notițe impresioniste despre orgoliu și apărătorii acestuia: Un post-scriptum intermediar
Vladimir Tismăneanu nu a răspuns niciodată direct la acuza de plagiat pe care, iată, o reiterez. În opinia mea, nimic mai grav nu se poate afirma la adresa unui cadru universitar. Mănușa rămâne aruncată. Nu au răspuns nici apărătorii domnului profesor din Maryland. În ce se dorea a fi o replică la articolul meu din „Observator cultural” nr. 406, Bogdan Cristian Iacob avea să publice, din nou în „Idei în dialog” un articol în care ignora cu desăvârșire acuza de plagiat, intrând în schimb în polemică cu subsemnatul în ce privește importanța contribuției teoretice a lui Vladimir Tismăneanu cu al său „stalinism național”1. În alte vremuri, mi-ar fi plăcut să polemizez în continuare cu dl. Iacob. Nu problema pe care insista fusese însă miza principală a răspunsului meu. Consider că tăcerea sa și a „antreprenorului” domniei sale în ce privește această miză vorbește de la sine. Alt vajnic apărător al domnului Tismăneanu apare în persoana d-lui Cristian Vasile, secretarul comisiei care a elaborat raportul. Spre deosebire de dl. Iacob, pentru dl. Vasile chiar am o stimă considerabilă, date fiind contribuțiile domniei sale la istoria bisericilor din România comunistă. Îți trebuie multă îndrăzneală, aș afirma, pentru a îi plasa în același cazan diavolește mistuitor pe toți criticii Raportului Tismăneanu, de la Paul Goma, pe de o parte, la „Gabriel Andreescu, Michael Shafir, Ion Bogdan Lefter sau Cornel Nistorescu”. Nu știu dacă o să ajungem cu toții în iad, dar sigur nu vom da socoteală pentru același păcat față de neprihănitul raport. A mai afirma, așa cum o face Cristian Vasile, că în felul acesta ne-am face cu toții vinovați de a fi contribuit la „renașterea discursului 1 „Comunismul românesc între tipologie și concept”, în „Idei în dialog” (I-II), 1 aprilie și 1 mai 2008. Referirea la subsemnatul se făcea în prima parte a acestui articol, unde dl. Iacob își mai anunța și pierderea respectului față de subsemnatul. Din nefericire, mă găsesc în incapacitate de a reciproca. Nu auzisem înainte de doctorandul de la Central European University, așa că nu puteam să-mi pierd ceea ce nu am avut oricum.
MICHAEL SHAFIR
308
radical resentimentar” ridică întrebarea dacă autorul a citit ceea ce critică1.
Că un Victor Roncea este dispus să folosească orice îi cade în mână pentru a lovi în Vladimir Tismăneanu este adevărat. A făcut-o și în cazul criticilor mele la adresa raportului2. Ar trebui să-l transforme aceste „asasinate de caracter” pe Tismăneanu în imun la critică? Se pare că aceasta este părerea domnul profesor însuși. Când analistul washingtonian Richard Hall a „îndrăznit” să publice pe blogul personal un articol în care insista asupra faptului că Tismăneanu ignoră critici pertinente, în schimb scoate în evidență toate atacurile de natură antisemită la adresa sa, Roncea a „selectat” din articol ceea ce îi convenea și a ignorat ceea ce nu se potrivea cu vederile sale legionaroide (deși se pretindea că analiza lui Hall era reprodusă „integral”), publicând la 27 octombrie 2007 în cotidianul „Ziua” un articol sub titlul „Raportul Tismăneanu pus la zid de un analist CIA”.
A urmat o adevărată farsă. Pe de o parte, vicepreședintele Alianței Civice Sorin Ilieșiu, o persoană apropiată lui Tismăneanu, a reacționat punând între ghilimele cuvântul „analist”, pentru ca mai apoi jurnalistul Andrei Bădin să „demonstreze” că Hall nu ar fi analist CIA, unde și-ar fi petrecut numai o neînsemnată perioadă de „stagiar” de șase luni.3 Cel care a fost ținta criticii știa însă mai bine: Hall publicase în revista pe care o condusese până nu demult („East European Politics and Societies”). Drept care, a ridicat telefonul și a urlat la superiorul lui Richard Hall, într-o scenă demnă a fi inclusă chiar în „Stalinism pentru eternitate”. Cum Richard Hall făcuse imprudența de a publica articolul critic la adresa lui Tismăneanu fără a cere în prealabil permisiunea superiorilor po-
1 Vezi recenzia la noua ediție a volumului lui Tismăneanu „Irepetabilul trecut” (București: Editura Curtea Veche), 2008, în „Liternet.ro”, http://atelier. liternet. ro/articol/6434/Bogdan-Cristian-Iacob-Vladimir-Tismaneanu/Persistenta-liberal ismului.html, accesat la 10 septembrie 2008. 2 Vezi „Când Michael Peter Shafir are dreptate” în Asociația Civic Media, http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content& task =view& id= 617&Itemid=49, accesat la 10 septembrie 2008. Dl. Roncea îmi atribuie acest nume, susținând că l-aș fi recrutat pe Marius Oprea în servicul informativ german. Nici măcar lecțiile nu știe să și le facă ca lumea. Numele meu „de domnișoară” nu a fost Michael Peter Shafir, ci Peter Michael Frisch, ceea ce nu am ascuns niciodată. Vezi supra, p. 197. 3 http://pescurt.ro/stiri-internet/diversiunea-analistul-cia-a-lui-victor-roncea_31-10- 2007_129016, și http://www.badin.ro/2007/10/diversiunea-analistul-cia- allui- victor.html.
Radio-grafii și alte fobii
309
trivit regulilor instituției, a avut de suferit consecințe de natură disciplinară. Iată cum sunt puse în aplicare în practică valorile liberalismului a căror întruchipare personală, pretinde Cristian Vasile în articolul său, ar fi politologul din Maryland.
Cotofana89 (Cotofana 89 (discuție) 22 ianuarie 2011 18:10 (EET))
Drept la replica: Articolul Dlui Richard Andrew Hall a fost publicat integral si cu acceptul scris al autorului. Oricine poate constata aceasta confruntand textele. Autorul randurilor de mai sus se dovedeste putin neprofesionist. Exista Google! :) Victor Roncea 89.136.160.223 (discuție) 31 august 2013 10:30 (EEST)
Regulamentul Wikipediei
modificareDaca nu ma insel, reg. Wikipediei nu permite modificarea articolelor despre vedete daca editorul care face modificarea este vedeta despre care articolul cuprinde... asa ca nu-mi explic de ce in acest caz aceasta practica este permisa. --Anittas
vandalism, perpetuum mobile
modificareCred că Dahn are dreptate: vandalii anti-Tismaneanu nu se vor opri. La două luni o dată, la trei, vor reîncerca să umple pagina cu otrăvurile lor (metoda pamfletizării textului prin extinderea lui, prin falsa detaliere). Mi se pare că textul ar trebui păstrat în forma de acum (șapou de date esențiale, tehnice, lapidare) destulă vreme de acum înainte, foarte multă vreme, prin înghețarea editării. Medenagan (discuție)
- Dahn totdeauna are dreptate. --Anittas (discuție) 10 mai 2011 19:10 (EEST)
Viciul devenit virtute: Carmen Musat, falsificarea citatelor si capcana orbirii ideologice
modificareIntre timp m-am lamurit de unde a preluat doamna profesoara universitara Carmen Musat, girata de un intreg consiliu al “Observatorului Cultural”, oameni profund respectabili, aparata de doamna Burtza-Cernat, acel citat. De pe Wikipedia, editia romaneasca, articolul despre mine. Doamna Musat nu a tinut seama de avertismentele administratorilor ca textul nu este echilibrat, de faptul ca incriminatul citat nu avea trimitere la titlu si pagina, de consensul academic international ca Wikipedia nu este o sursa creditabila academic (autorii sunt anonimi, textele nu trec prin peer review etc). A copiat si a transcris, vorba doamnei Burtza-Cernat. Un student al meu cadea la examen cu asemenea surse ca baza argumentativa a unei lucrari. Nu mai vorbesc de natura dubioasa a ceea ce este scris acolo.
http://ro.wiki.x.io/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu
Lucrarea sa de licență, “Noua Stângă și Școala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un “rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale”.[7] In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluționar, va avea rolul principal.”
Acum citatul meu real:
Utopia erotico-estetica marcuseana se construieste astfel in mod pur speculativ, prin respingerea absoluta, deci nondialectica, a sistemului stabilit. Marele Refuz proclamat de Marcuse si ajuns slogan al Noii Stingi, devine pe aceasta cale o mare iluzie, intrucit capitalismul nu poate fi zdrobit nici prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depasire a statu-quo-ului o reprezinta revolutia socialista, in care clasa muncitoare, condusa de partidul ei politic-revolutionar are de indeplinit rolul principal. Marcuse recunoaste necesitatea revolutiei, dar, cantonat in imperiul abstractiilor sale speculative, mistifica raporturile reale ale fortelor de clasa si functiile social-politice ale acestora” (V.T., ”Noua Stinga si Scoala de la Frankfurt”, Editura Politica, Colectia ”Dezbateri ideologice”, Bucuresti, 1976, p.100)
In versiunea profesoarei-filoloage Musat, pentru care citatul corect, fara absolut nicio modificare a originalului, ar trebui sa fie sacrosanct, textul, pe care il atribuie lui Ceausescu (“Marele Carmaci”), vina mea fiind ca l-as fi citat sicofantic, apare “transcris” astfel:
“Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziții bruște și prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăși acest statu-quo este revoluția socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluționar, va avea rolul principal.“
Suntem ca intr-un banc cu Radio Erevan. Citatul este incorect, de fapt falsificat si desfigurat. “Articolul” din “Washington Post” era o scrisoare din partea lui Victor Gaetan aparuta in pagina “Free for All” (deci nereprezentand nicicum opinia ziarului, ci doar pe a sa) exprimand o sacra indignare, cam ca a doamnei Musat, in raport cu legitimitatea mea in fruntea Comisiei Prezidentiale si protestand impotriva unui articol din ziar in care se scrisese cu acuratete despre condamnarea comunismului in Romania. QED.
Pentru alte “erori”, la fel de putin nevinovate, ale doamnei Musat, fiinta care da lectii de moralitate publica si sanctioneaza cu o severitate de Fouquier-Tinville ceea ce-i apare drept o abatere de la linia cea dreapta, dictata de ea si de amicii ei: http://www.evz.ro/detalii/stiri/marea-dar-nesfanta-nerusinare-984757.html 92.103.38.226 (discuție) 4 iunie 2012 20:29 (EEST)
- Când jurnaliștii citează Wikipedia, vorbim despre un dezastru. Jurnaliștii pot cita sursele articolelor Wikipedia (Bibliografia sau referințele din articole) dar în nici un caz articolele Wikipedia. Saitul Wikipedia este foarte util pentru toată lumea, inclusiv pentru jurnaliști, însă aceștia din urmă trebuie să verifice orice informație înainte de a prelua ceva din Wikipedia, iar dacă aplică acest proces, atunci ei de fapt vor prelua (copia) din sursele (credibile) menționate de Wikipedia - ceea ce este absolut ok. Subiectul s-a mai discutat la Discuție Wikipedia:Acoperire în presă#Wikipedia citată în presă — Ark25 (discuție) 26 mai 2013 03:38 (EEST)
Origine etnică
modificare„Vladimir Tismăneanu este un politolog român de origine evreiască” - nu mi se pare corect. Se pare că mama acestuia este spaniolă (sau venezueleană? (La Caracas, în 1982, în biblioteca mătușii mele - Sofia Imber, cunoscută în domeniul criticii de artă [1])). Așa că trebuie schimbat cu ceva de gen politolog român de origine evreiasco-spaniolă. — Ark25 (discuție) 26 mai 2013 03:43 (EEST)
- Să știi că s-a identificat explicit cu originile evreiești, deși n-am acum o trimitere concretă. În plus, chiar dacă strămoșii din partea mamei au trăit într-o țară latină, cred că au fost tot evrei. --Mihai (discuție) 5 octombrie 2014 14:08 (EEST)