Contract social

Teoria contractului social a cunoscut o largă răspândire începând cu secolele XVII-XVIII prin intermediul operelor lui Hobbes, Locke și Rousseau. Condiția intrării în contractul bazat pe înțelegerile voluntare și reciproce între cetățeni raționali este ca aceștia să fie capi de familie. Părțile contractuale sunt socotite raționale și egale, dar în toate cazurile, contractanți sunt socotiți numai bărbații. Existau excluderi de gen, de rasă, de clasă. Doar bărbații înstăriți de rasă albă erau considerați membri deplini ai societății civile și aveau putere contractuală.

Critica formulată în secolul al XIX-lea

Luigi Taparelli^{⁠(en)[traduceți]} a contrazis teoria contractului social, în locul căreia a propus alternativa dreptății sociale. Taparelli a preconizat împărțirea puterii și resurselor nu în numele fictivei „voințe generale” (volonté générale), ci în conformitate cu dreptatea.

Critica feministă a contractului social

O primă critică feministă la adresa teoriei contractualiste androcentrice a fost formulată în lucrarea A Vindication of The Rights of Women, scrisă de M. Wollstonecraft. Carole Pateman a fost teoreticiana care a formulat cea mai semnificativă critică la adresa construcțiilor clasice ale contractualismului, cu insistență asupra excluderii femeilor ca părți ale contractului.

În secolul al XX-lea contractualismul s-a revigorat sub influența lucrării lui John Rawls A Theory of Justice. O dată cu această revenire criticle feministe au vizat problema dreptății de gen în viața privată (Susan Moller Okin, Justice, Gender and the Family).

Note

• Okin, Susan Moller, 1989, Justice, Gender and the Family, New York: Basic Books.
• Pateman, Carole, 1988, The Sexual Contract, Oxford: Polity Press.
• Rawls, J., A Theory of Justice, 1972, Cambridge, Mas.: Harvard University Press.
• Wollstonecraft, M., 1982 [1792 -1st edition], A Vindication of The Rights of Woman, Hardmondsworth: Penguin

Bibliografie

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Mihaela Miroiu.