Wikipedia

Centrala nucleară de la Kozlodui

Centrala nucleară de la Kozlodui
Fondată  Modificați la Wikidata
Țara Bulgaria  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Centrala nucleară de la Kozlodui este o centrală nucleară din Bulgaria situată la 120 km nord de Sofia și la 5 km est de Kozlodui, un oraș din apropierea graniței cu România pe Dunăre. Este unica centrală nucleară a țării și cea mai mare din regiune. Construcția primului reactor a început la 6 aprilie 1970[1].

Centrala nucleară de la Kozlodui

În prezent centrala operează doua reactoare cu apă sub presiune cu o capacitate totală de 2000 MW. Acești reactori (nr. 5 și 6), date în exploatare în 1987 și respectiv 1991, sunt de tip VVER-1000. Până în 2017 reactorul 5 va fi modernizat pentru a atinge o capacitate de 1100 MW, modificare care este parte a unui program de prelungire a termenului de exploatare cu 30 de ani[2]. Un al șaptelea reactor de 1000 MW ar putea fi instalat folosind părți din reactorul produs pentru proiectul Belene, care a fost anulat și pentru care Bulgaria deja a plătit 600 mln de euro[3][4].

Reactorii mai vechi și mai mici nr. 1-4 au fost dezactivați toți până în 2007.

Centrala Nucleară de la Kozlodui este deținută de compania de stat Bulgarian Energy Holding EAD[5][6].

Reactori

modificare

Caracteristicile reactorilor nucleari de la Kozlodui[1]:

Reactor Tip Capacitate Începutul construcției Operațional din Oprit
Kozlodui-1 VVER-440/230 440 MW 1970 1974 2002
Kozlodui-2 VVER-440/230 440 MW 1970 1975 2002
Kozlodui-3 VVER-440/230 440 MW 1973 1980 2006
Kozlodui-4 VVER-440/230 440 MW 1973 1982 2006
Kozlodui-5 VVER-1000/320 1.000 MW 1980 1987 (2018)
Kozlodui-6 VVER-1000/320 1.000 MW 1982 1991 (2023)

Oprirea unităților 1-4

modificare

Centrala Nucleară de la Kozlodui opera anterior patru reactori mai vechi de tipul VVER-440/230, dar în urma unui acord semnat între Comisia Europeană și guvernul bulgar reactorii 1 și 2 au fost scoase din funcțiune la începutul anului 2004. Un raport din 1995 (nepublicat) întocmit de Departamentul pentru Energie al Statelor Unite ar fi enumerat cele două unități într-un ”top 10 cele mai periculoși reactori din lume”[7]. La 10 octombrie 2010 licențele pentru cei doi reactori opriți au fost transferate la DP RAO, compania de stat bulgară pentru deșeurile radioactive, ceea ce a dat oficial startul lucrărilor de dezafectare[8].

Pe parcursul anilor 1990 și la începutul anilor 2000 reactorii 3 și 4 (care aveau licența să opereze până în 2011 și respectiv 2013) au fost supuși unor îmbunătățiri substanțiale în materie de siguranță și după niște inspecții riguroase au primit avize pozitive din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (în 2002)[9] și a Asociației Mondiale a Operatorilor Nucleari (în 2003). Concluzia acestora era ”că nu există motive tehnice pentru oprirea înainte de termen a reactoarelor 3 și 4”[10]. Cu ajutorul acestor aprecieri guvernul bulgar spera să convingă Comisia Europeană să permită amânarea închiderii reactoarelor, care trebuia să fie realizată înainte de aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană. Din punct de vedere legal și politic, însă, aceasta nu a fost fezabil. Reactoarele 3 și 4 au fost oprite în ultimele ore ale anului 2006, cu puțin timp înainte de aderarea țării la UE.

În 2001 și 2002, 82 de tone de combustibil nuclear uzat a fost trimis la depozitul geologic de mare adâncime de la Jeleznogorsk, ținutul Krasnoiarsk[11]. Conducerea centralei nucleare și-a anunțat în 2008 intenția de a folosi butoaie de tip COSTOR în acest scop[12].

Înainte de închiderea reactorilor 3 și 4 Centrala Nucleară de la Kozlodui asigura 44% din producția totală de electricitate a Bulgariei; conform datelor din martie 2006, țara exporta aproximativ 14% din producția sa de electricitate.

Presiuni pentru reactivare

modificare

Pe fonul disputei dintre Ucraina și Rusia în legătură cu livrarea gazelor, președintele bulgar a propus în ianuarie 2009 repornirea reactorului nr. 3, astfel încât să acopere deficitul de energie electrică ivit în regiune[13]. În condițiile Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană este stipulat că în primii trei Bulgaria putea solicita o derogare temporară de la angajamentele sale în caz de probleme economice serioase[14].

Extindere

modificare
 
Camera de control a reactorului VVER-1000 în 2009, Unitatea 5

Guvernul bulgar a decis să inițieze construcția unui nou reactor la Kozlodui după ce a renunțat în martie 2012 la ceea ce trebuia să devină a doua centrală nucleară a țării, la Belene. Astfel s-a decis ca reactorul de 1000 MWe deja produs de compania de stat rusă Atomstroyexport pentru Centrala Nucleară de la Belene să fie instalat la Kozlodui[15].

În octombrie 2013 Ministerul Mediului și Apelor a aprobat raportul de evaluare a impactului unității nr. 7 asupra mediului, dând astfel undă verde proiectului[16]. O lună mai târziu s-a anunțat că dacă Consiliul de Miniștri îi oferă o aprobare definitivă, construcția reactorului ar putea începe în 2019[17]. Compania de stat Bulgarian Energy Holding propune instalarea unei centrale AP1000 de la Westinghouse și negocierile dintre cele două companii deja au început[18].

Agenția Mediului din Austria a pregătit în 2013 un raport cu privire la Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) elaborat de ministerul bulgar. Acesta a analizat dacă Raportul EIM permite tragerea unor concluzii serioase asupra unui potențial impact transfrontalier asupra Austriei. Raportul consideră bine întemeiată concluzia bulgarilor că Centrala Nucleară de la Kozlodui este protejată împotriva inundațiilor și că riscul seismic este scăzut (dar semnalează că este necesară reînnoirea studiului asupra riscului seismic deoarece acesta a fost făcut cu 20 de ani în urmă). În același timp au scos în evidență unele concluzii nefondate și greșeli ale raportului EIM bulgar, printre care:

  • neajunsuri în analizele de siguranță a reactorilor, inclusiv neglijarea lecțiilor învățate din accidentul de la Fukushima și a utilizării conceptului eliminării practice (pag. 60-61)
  • lacune grave în evaluarea impactului evenimentelor externe provocate de om, de exemplu accidente, scurgeri (pag 72-73)
  • contrar prevederilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, raportul EIM nu conține considerații despre formarea undelor de șoc și a impactului lor potențial asupra clădirilor unităților nucleare în cazul unor explozii din afara perimetrului centralei (pag. 73)
  • nu există un fundament tehnic inteligibil pentru evaluarea accidentelor cauzate de greșelile de proiect (pag. 84)
  • pentru aprecierea impactului transfrontalier asupra Austriei s-au folosit doar trei seturi (scenarii) tipice de condiții meteorologice, fără a aborda posibilitatea condițiilor meteo extreme (pag. 20)[19]

Galerie

modificare
  •  
    Reactorii nr. 1-4
  •  
    Reactorii nr. 5 și 6
  •  
    Un coridor care duce spre turbinele reactorului nr. 5
  •  
    Turbinele reactorului nr. 5

Referințe

modificare
  1. ^ a b Kozloduy NPP. „About the plant - History”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Nuclear Engineering International. „Russia contracted to upgrade Bulgarian reactors”. Accesat în . 
  3. ^ Nuclear Engineering International. „Bulgaria weighs merits of Belene NPP or Kozloduy extension”. Accesat în . 
  4. ^ Business Intelligence for Southeast Europe. „Bulgaria to pay up to 601.6 mln euro to Atomstroyexport for scrapped Belene project by Dec 25”. Accesat în . 
  5. ^ Novinite.com. „Bulgaria Consolidates Five Energy Companies into Holding”. Accesat în . 
  6. ^ Power Engineering. „Bulgaria announces birth of energy giant with new holding company”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Broad, William J. (). „U.S. Lists 10 Soviet-Built Nuclear Reactors as High Risk”. The New York Times. Accesat în . 
  8. ^ World Nuclear News. „All change at shut-down Bulgarian reactors”. Accesat în . 
  9. ^ International Atomic Energy Agency. „IAEA Experts Review Safety of Kozloduy Units 3 and 4”. Accesat în . 
  10. ^ World Nuclear Association. „Nuclear Power in Bulgaria”. Accesat în . 
  11. ^ National Research Council (U.S.). Committee on the Scientific Aspects of an International Spent Nuclear Fuel Storage Facility in Russia, Glenn E. Schweitzer, A. Chelsea Sharber, et. al (). An international spent nuclear fuel storage facility: exploring a Russian site as a prototype : proceedings of an international workshop. National Academies Press. pp. 145, 146. ISBN 978-0-309-09688-1. 
  12. ^ „The English Language Bulletin of Kozloduy Nuclear Power Plant” (PDF). Kozloduy Nuclear Power Plant Official Bulletin. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  13. ^ BBC News. „Bulgaria urges return to nuclear”. Accesat în . 
  14. ^ Official Journal of the European Union. 2005-06-01. „Act concerning the conditions of accession of the Republic of Bulgaria and Romania and the adjustments to the Treaties on which the European Union is founded”. Accesat în . 
  15. ^ Novinite.com. „Bulgaria to Set Up Project Company for New Kozloduy N-Plant Unit”. Accesat în . 
  16. ^ Novinite.com. „Bulgaria's Environment Ministry OKs EIA Report on Unit 7 of Kozloduy NPP”. Accesat în . 
  17. ^ banks.dir.bg. „Старт за нов реактор в "Козлодуй" през 2019 г”. Accesat în . 
  18. ^ Sofia Globe. „Bulgaria to begin talks with Westinghouse on new Kozloduy nuclear reactor”. Accesat în . 
  19. ^ "Kozloduy NPP – Construction of unit 7: Expert Statement to the Environmental Impact Assessment Report" Arhivat în , la Wayback Machine. Andrea Wallner, Helmut Hirsch Adhipati Y. Indradiningrat, Oda Becker, Mathias Brettner, Environment Agency Austria, 2013
modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Centrala Nucleară de la Kozlodui
Adus de la https://ro.wiki.x.io/w/index.php?title=Centrala_nucleară_de_la_Kozlodui&oldid=15942683