Cartea de rugăciuni obștești sau The Book of Common Prayer ori Common Prayer Book, prescurtat BCP ori CPB, e cartea de slujbe a ritului anglican. Versiunea definitivă datează din 1662.

Versiune francofonă.
Prima versiune anglofonă.

Biserica Anglicană mai folosește și o a doua carte de slujbe: The Alternative Service Book.

Structură

modificare

The Book of Common Prayer are următorul conținut. Expresiile dintre paranteze dau echivalentul teologic românesc, pe când textul din afara parantezelor e o traducere după textul englezesc.

  • Prefață.
  • Despre slujbele bisericești.
  • Despre ceremonii, pentru ce unele trebuie încetate, iar altele ținute.
  • Reguli cu privire la rânduiala slujbelor.
  • Orânduirea cum se cuvine a citi Psaltirea.
  • Orânduirea cum se cuvine a citi Sfânta Scriptură.
  • Tabla cu citirile și psalmii de rând.
  • Calendarul, cu Tabla citirilor.
  • [Tabla revăzută a citirilor, adaosă în 1922.]
  • Table și reguli pentru sărbători, și sărbătorile de-a lungul anului întreg.
  • Tipic pentru utrenie și vecernie.
  • Rânduiala rugăciunii de dimineața (utrenia), zilnic, pe tot anul.
  • Rânduiala rugăciunii de seara (vecernia), zilnic, pe tot anul.
  • Crezul Sfântului Atanasiu.
  • Litania (ectenia).
  • Rugăciuni și mulțumiri pentru diferite împrejurări.
  • Rugăciunile obștești, apostolele, și evangheliile, care se folosesc la Sfânta Liturghie, pe tot anul.
  • Rânduiala Sfintei Cuminecări (Sfânta Liturghie).
  • Rânduiala Botezului, atât de obște, cât și singuratic.
  • Rânduiala Botezului celor ajunși la vârsta priceperii.
  • Catehismul pentru cei ce se pregătesc pentru mirungere.
  • Rânduiala mirungerii.
  • Forma săvârșirii cununiei.
  • Rânduiala pentru cercetarea bolnavilor (maslu), și cuminecarea bolnavilor.
  • Rânduiala pentru îngroparea morților (înmormântarea).
  • Mulțumirea femeilor după nașterea de prunci (molitvă după naștere).
  • O mustrare, sau vestirea mâniei lui Dumnezeu, și a judecăților împotriva păcătoșilor.
  • Psaltirea.
  • Formele rugăciunii care se spun pe mare.
  • Forma și felul facerii și hirotonirii episcopilor, preoților și diaconilor.
  • Formele rugăciunii la ziua pomenirii urcării pe tron a suveranului Regatului Unit.
  • Articolele religiunii.
  • O tablă cu înfieri și cuscriri.

Bibliografie

modificare
  • The Book of Common Prayer, Cambridge University Press, 1950.