Liga Națională de handbal feminin 2021-2022
Liga Națională de handbal feminin 2021-2022, denumită din motive de sponsorizare Liga Florilor MOL[2], a fost a 64-a ediție a primului eșalon valoric al campionatului național de handbal feminin românesc, respectiv a 25-a ediție în sistemul Ligii Naționale. Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal (FRH) și a fost câștigată de CS Rapid București.[3]
Ediția din 2020-2021 s-a desfășurat în mod excepțional cu 16 echipe, deoarece ediția precedentă a fost grav afectată de pandemia de COVID-19 și a trebuit suspendată pe 11 februarie 2020, nemaiputându-se stabili echipele care să retrogradeze.[4] De aceea, pentru a se reveni la formatul standard cu 14 echipe, regulamentul de desfășurare a sezonului 2020-2021 preciza că, la încheierea competiției, „echipele clasate pe locurile 16, 15, 14 și 13 vor retrograda direct în Divizia A”, iar „echipele clasate pe locurile 12 și 11 vor susține jocuri de baraj cu ocupantele locurilor 3 și 4 ale turneului final al Diviziei A”.[5] Pe 16 noiembrie 2020, noul Consiliu de Administrație al clubului a votat retragerea echipei ACS Crișul Chișineu-Criș din Liga Națională, deoarece „bugetul orașului nu suportă susținerea echipei de handbal în Liga Florilor”[6], astfel că doar echipele clasate la finalul competiției pe locurile 15, 14 și 13 au retrogradat direct.
În final, 14 echipe au luat parte la ediția 2021-2022 a Ligii Naționale.
Parteneri oficiali
modificarePartenerii oficiali ai FRH pentru ediția 2021-2022 a Ligii Naționale au fost:
Echipe participante
modificareÎn afara echipelor care s-au clasat pe primele 10 poziții la sfârșitul ediției 2020-2021 și care și-au păstrat astfel locul în Liga Națională, pe 15 mai 2021 au promovat și cele două echipe calificate în finala turneului Diviziei A:
Alte două echipe, SCM Craiova și CS Dacia Mioveni 2012, au fost decise în urma unui turneu de promovare.[7] Astfel, echipele care au participat în sezonul competițional 2021-2022 al Ligii Naționale de handbal feminin au fost:
Clasament
modificareEchipe care participă la barajul de promovare | |
Echipe retrogradate în Divizia A |
Actualizat pe 29 mai 2022;
Poz. | Echipa | J | V | E | Î | GM | GP | G | P |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | CS Rapid București | 26 | 23 | 0 | 3 | 797 | 678 | + 119 | 69 |
2 | CSM București | 26 | 22 | 2 | 2 | 769 | 602 | + 167 | 68 |
3 | SCM Râmnicu Vâlcea | 26 | 18 | 1 | 7 | 775 | 704 | + 71 | 55 |
4 | CS Măgura Cisnădie | 26 | 17 | 1 | 8 | 690 | 662 | + 28 | 52 |
5 | SCM Gloria Buzău | 26 | 16 | 1 | 9 | 713 | 665 | + 48 | 49 |
6 | CS Minaur Baia Mare | 26 | 15 | 0 | 11 | 760 | 725 | + 35 | 45 |
7 | CS Gloria 2018 Bistrița | 26 | 13 | 2 | 11 | 705 | 652 | + 53 | 41 |
8 | HC Dunărea Brăila | 26 | 13 | 2 | 11 | 684 | 662 | + 22 | 41 |
9 | HC Zalău | 26 | 12 | 1 | 13 | 598 | 605 | – 7 | 37 |
10 | SCM Craiova | 26 | 10 | 3 | 13 | 672 | 682 | – 10 | 33 |
11 | CSM Slatina | 26 | 7 | 1 | 18 | 645 | 704 | – 59 | 22 |
12 | CS Dacia Mioveni 2012 | 26 | 6 | 0 | 20 | 585 | 663 | – 78 | 18 |
13 | CSU Știința București | 26 | 2 | 0 | 24 | 611 | 784 | – 173 | 6 |
14 | CSM Deva | 26 | 1 | 0 | 25 | 528 | 744 | – 216 | 3 |
Rezultate în tur
modificareProgramul turului campionatului a fost anunțat pe 22 iunie 2021.[8]
Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa I
modificare31 august 2021 TVR 216:00 |
HC Dunărea Brăila | 22 – 18 | HC Zalău | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Doană, Gociu |
Rodrigues-Belo 5 | (9–11) | Dindiligan, Tóth 4 | ||
2× 2× | Cronica | 5× 2× |
3 septembrie 2021 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 25 – 23 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Badiu, Barbu |
Czeczi 6 | (13–8) | Kovačević 6 | ||
4× 2× | Cronica | 5× 2× |
3 septembrie 2021 TVR 118:30 |
CSM București | 25 – 23 | CSU Știința București | Sala „Dinamo”, București Arbitri: Babău, Roibu |
Omoregie 8 | (14–15) | Cazanga 13 | ||
2× 2× | Cronica | 2× 1× |
4 septembrie 2021 11:00 |
CSM Slatina | 24 – 23 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala LPS, Slatina Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Popescu 11 | (11–11) | Lisewska 7 | ||
3× 2× | Cronica | 4× 3× |
4 septembrie 2021 18:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 29 – 29 | SCM Craiova | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Moldovan, Gherman |
Nikolić 8 | (13–16) | Bak 9 | ||
3× 2× | Cronica | 7× 1× |
4 septembrie 2021 18:00 |
CSM Deva | 15 – 27 | CS Rapid București | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Năstase, Stancu |
Malac 6 | (12–12) | Tîrcă 11 | ||
3× 1× | Cronica | 1× 1× |
4 septembrie 2021 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 30 – 24 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Ifrim, Ilisei |
Dmitrović 8 | (16–11) | Fujita 9 | ||
2× 2× | Cronica | 2× 2× |
Etapa a II-a
modificare6 septembrie 2021 TVR 218:30 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 21 – 24 | CSM București | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Ifrim, Ilisei |
Dincă 5 | (12–14) | C. Neagu 9 | ||
1× 4× | Cronica | 6× 2× |
11 septembrie 2021 11:00 |
HC Zalău | 24 – 20 | CSM Slatina | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Murariu, Tăbăcariu |
Dindiligan 8 | (12–12) | Popescu 5 | ||
4× 2× | Cronica | 6× 2× 1× |
11 septembrie 2021 11:00 |
CS Minaur Baia Mare | 23 – 27 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 500[9] Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Fujita 7 | (9–14) | Kurtović 9 | ||
2× 3× | Cronica | 4× 3× |
11 septembrie 2021 TVR 111:00 |
CS Rapid București | 34 – 33 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Cazan, Suliman |
Buceschi 10 | (20–17) | Rotaru 8 | ||
3× 1× | Cronica | 10× 1× 1× |
11 septembrie 2021 14:00 |
CSU Știința București | 19 – 30 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Boljević 6 | (8–17) | Blažević 6 | ||
6× | Cronica | 5× 3× |
11 septembrie 2021 18:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 28 – 22 | CSM Deva | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Basso, Tofan |
Glibko 7 | (14–11) | Malac 8 | ||
7× 2× | Cronica | 10× 1× |
11 septembrie 2021 19:00 |
SCM Craiova | 25 – 18 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Stark, Ștefan |
Bak 7 | (14–9) | Lisewska 6 | ||
7× 3× | Cronica | 1× 1× |
Etapa a III-a
modificare22 septembrie 2021 TVR 116:00 |
CSM București | 38 – 30 | CS Rapid București | Sala Polivalentă, București Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
C. Neagu 13 | (19–11) | Carlos 8 | ||
3× 2× | Cronica | 2× 1× |
23 septembrie 2021 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 32 – 18 | CSU Știința București | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Ghiță, Topliceanu |
Da Rocha 7 | (19–9) | Boljević, Bîță, Cazanga 4 | ||
5× × | Cronica | 1× 2× |
25 septembrie 2021 11:00 |
CSM Slatina | 26 – 29 | CS Minaur Baia Mare | Sala LPS, Slatina Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Cârligeanu, Chitacu, Olaru 5 | (16–17) | Zych, Fujita 7 | ||
5× 3× | Cronica | × 1× |
25 septembrie 2021 12:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 16 – 18 | HC Zalău | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Ghiorghișor, Harabgiu |
Lazăr 8 | (7–7) | Popescu 5 | ||
2× 2× | Cronica | 5× 2× |
25 septembrie 2021 TVR 211:00 |
SCM Gloria Buzău | 25 – 21 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Gheorghiu, Hagiu |
Czeczi 9 | (14–10) | Elghaoui 5 | ||
1× 3× | Cronica | 1× 1× |
25 septembrie 2021 18:00 |
CSM Deva | 20 – 23 | SCM Craiova | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Gavrilă 8 | (11–13) | Bak, Zamfir Burcea 5 | ||
6× 2× | Cronica | 6× 2× |
25 septembrie 2021 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 32 – 30 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Bardac, Blažević 7 | (16–13) | Kovačević 7 | ||
4× 2× | Cronica | 4× 3× |
Etapa a IV-a
modificare29 septembrie 2021 11:00 |
SCM Craiova | 20 – 20 | HC Zalău | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Mârza, Nedelea |
Bak 8 | (12–12) | Tóth 5 | ||
4× 2× | Cronica | 3× 2× |
29 septembrie 2021 TVR 216:00 |
CS Rapid București | 29 – 24 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Năstase, Stancu |
Buceschi 6 | (11–12) | Blažević 9 | ||
1× 1× 1× | Cronica | 4× 1× |
29 septembrie 2021 17:00 |
CS Minaur Baia Mare | 30 – 23 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 300[10] Arbitri: Doană, Gociu |
Laslo 9 | (17–14) | Vizuete 5 | ||
4× 3× | Cronica | 2× 1× |
29 septembrie 2021 18:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 24 – 24 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Badiu, Barbu |
Cabral, Kovačević 5 | (11–9) | Rodrigues-Belo 7 | ||
6× 1× | Cronica | 4× 2× |
29 septembrie 2021 18:00 |
CSM Deva | 23 – 32 | SCM Gloria Buzău | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Drăguț, Drăghici |
Malac 8 | (12–16) | Czeczi 4 | ||
3× 2× | Cronica | 4× 3× |
29 septembrie 2021 19:00 |
CSU Știința București | 27 – 29 | CSM Slatina | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Basso, Tofan |
Boljević 7 | (11–14) | Popescu 8 | ||
10× 2× | Cronica | 4× 3× 1× |
30 septembrie 2021 TVR 118:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 31 – 30 | CSM București | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Ifrim, Olisei |
Nikolić 7 | (15–13) | C. Neagu 15 | ||
1× 2× | Cronica | 5× 1× |
Etapa a V-a
modificare13 octombrie 2021 17:00 |
CSM București | 31 – 20 | CSM Deva | Sala Polivalentă, București Arbitri: Lungu, Paraschiv |
Arntzen 6 | (17–9) | Gavrilă 7 | ||
3× 2× | Cronica | 3× 2× |
16 octombrie 2021 11:00 |
CSM Slatina | 24 – 25 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala LPS, Slatina Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
Popescu, Ostase 6 | (14–12) | Cabral, Kovačević 6 | ||
4× 3× | Cronica | 6× 2× |
16 octombrie 2021 11:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 24 – 21 | CSU Știința București | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Toma 7 | (10–11) | Cazanga, Leuștean, Tetean 5 | ||
7× 2× | Cronica | × × |
16 octombrie 2021 TVR 115:30 |
HC Zalău | 23 – 26 | CS Minaur Baia Mare | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Asistență: 300[11] Arbitri: Stark, Ștefan |
Popescu 7 | (10–14) | Burlacenko, Laslo 7 | ||
× | Cronica | 5× 1× |
16 octombrie 2021 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 29 – 30 | CS Rapid București | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Udriștioiu 8 | (14–16) | Carlos 6 | ||
3× 2× | Cronica | × 2× |
16 octombrie 2021 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 29 – 25 | SCM Craiova | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Czeczi, Harabagiu 7 | (15–13) | Bak, Løken 6 | ||
2× 3× | Cronica | 3× 3× |
20 octombrie 2021 TVR 216:00 |
CS Măgura Cisnădie | 21 – 23 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
M. Neagu 5 | (9–12) | Glibko 7 | ||
1× 2× | Cronica | 2× 3× |
Etapa a VI-a
modificare21 octombrie 2021 TVR 118:30 |
SCM Gloria Buzău | 22 – 22 | CSM București | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Harabagiu 7 | (10–9) | C. Neagu 8 | ||
2× 1× | Cronica | 4× 3× |
22 octombrie 2021 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 31 – 21 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Gorina, Melencu |
Iuganu 5 | (15–12) | Lazăr, Lisewska 4 | ||
6× 3× | Cronica | 2× 2× |
23 octombrie 2021 13:30 |
CS Rapid București | 33 – 27 | CSM Slatina | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Mârza, Nedelea |
Tîrcă 11 | (18–16) | Popescu 8 | ||
1× 2× | Cronica | 5× 2× |
23 octombrie 2021 TVR 115:30 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 32 – 27 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Cazan, Suliman |
Glibko 9 | (19–12) | Kurtović 9 | ||
4× 1× | Cronica | 1× 2× |
23 octombrie 2021 17:30 |
SCM Craiova | 27 – 28 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 300[12] Arbitri: Constantin, Gál |
Țicu 5 | (12–16) | Laslo 7 | ||
2× 2× | Cronica | 2× 2× |
24 octombrie 2021 12:00 |
CSU Știința București | 21 – 27 | HC Zalău | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ciutacu, Stamatoiu |
Cazanga 7 | (9–16) | Mitrache 7 | ||
7× 1× | Cronica | 3× 3× |
27 octombrie 2021 18:00 |
CSM Deva | 18 – 25 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Manea, Iliescu |
Gavrilă, Malac 5 | (7–14) | Bardac 6 | ||
4× 2× | Cronica | 5× 2× |
Etapa a VII-a
modificare27 octombrie 2021 TVR 118:30 |
CSM București | 33 – 24 | SCM Craiova | Sala Polivalentă, București Arbitri: Gherman, Moldovan |
Dindiligan, Omoregie 6 | (17–12) | Adespii 6 | ||
4× 2× | Cronica | 3× 1× |
30 octombrie 2021 11:00 |
CSM Slatina | 23 – 31 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala LPS, Slatina Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
Popescu 6 | (11–17) | Florica, Glibko 7 | ||
1× 2× | Cronica | 2× 2× |
30 octombrie 2021 11:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 27 – 28 | CS Rapid București | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Toma 10 | (13–11) | Carlos 8 | ||
9× 2× | Cronica | 5× 1× |
30 octombrie 2021 TVR 211:00 |
HC Zalău | 21 – 19 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Tóth 6 | (9–7) | Cabral 6 | ||
1× 2× | Cronica | 4× 3× |
30 octombrie 2021 11:00 |
CS Minaur Baia Mare | 39 – 28 | CSU Știința București | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 0[13] Arbitri: Babău, Roibu |
Popa 8 | (22–16) | Cazanga 6 | ||
5× 2× 1× | Cronica | 3× 2× |
30 octombrie 2021 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 32 – 20 | CSM Deva | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 0[14] Arbitri: Costache, Vasile |
Kurtović 7 | (17–9) | Malac 5 | ||
5× 1× | Cronica | 1× 3× |
30 octombrie 2021 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 27 – 23 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Stark, Ștefan |
M. Neagu 9 | (14–12) | Harabagiu 7 | ||
3× 3× | Cronica | 3× 3× |
Etapa a VIII-a
modificare3 noiembrie 2021 TVR 118:00 |
CSM București | 32 – 24 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Manafu, Pavel |
Aune 6 | (17–12) | M. Neagu 8 | ||
9× 2× 1× | Cronica | 4× 1× |
4 noiembrie 2021 |
SCM Gloria Buzău | 21 – 29 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Belean, Hendrea |
Harabagiu 8 | (9–14) | Kurtović, Rodrigues-Belo 8 | ||
2× 3× | Cronica | 2× 2× |
6 noiembrie 2021 12:00 |
CS Rapid București | 25 – 20 | HC Zalău | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ifrim, Ilisei |
Tîrcă 5 | (12–7) | Bujor 13 | ||
5× 2× | Cronica | 2× 1× |
6 noiembrie 2021 12:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 31 – 30 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă, Bistrița Asistență: 0[16] Arbitri: Stark, Ștefan |
Kovačević 7 | (16–14) | Tănasie 7 | ||
3× 2× | Cronica | 3× 1× |
6 noiembrie 2021 17:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 30 – 25 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Asistență: 0[17] Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Liščević 6 | (16–11) | Toma 9 | ||
4× 2× | Cronica | 7× 1× |
6 noiembrie 2021 17:30 |
SCM Craiova | 26 – 21 | CSU Știința București | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Ciobea, Dordea |
Țicu 7 | (13–9) | Tetean 5 | ||
3× 2× | Cronica | 2× 2× |
6 noiembrie 2021 18:00 |
CSM Deva | 21 – 22 | CSM Slatina | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Năstase, Stancu |
Gavrilă 6 | (12–12) | Popescu 8 | ||
3× 2× | Cronica | 5× 1× |
Etapa a IX-a
modificare7 noiembrie 2021 17:30 |
HC Dunărea Brăila | 27 – 25 | CSM București | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Cazan, Suliman |
Kurtović 6 | (15–16) | C. Neagu 7 | ||
4× | Cronica | 2× 2× |
9 noiembrie 2021 16:30 |
CSM Slatina | 23 – 30 | SCM Gloria Buzău | Sala LPS, Slatina Asistență: 0[18] Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Necula 7 | (11–16) | Czeczi 10 | ||
3× 1× | Cronica | 7× 2× |
9 noiembrie 2021 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 30 – 28 | SCM Craiova | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
M. Neagu 11 | (15–17) | Zamfir Burcea 9 | ||
3× 1× | Cronica | 1× 3× |
18 noiembrie 2021 TVR 216:00 |
HC Zalău | 21 – 202) | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Asistență: 0[19] Arbitri: Iliescu, Manea |
Bujor 8 | (11–11) | Glibko 7 | ||
4× 1× | Cronica | 3× 1× |
20 noiembrie 2021 11:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 27 – 14 | CSM Deva | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Gheorgiu, Hagiu |
Toma 8 | (15–6) | Moldovan 4 | ||
3× | Cronica | 2× |
20 noiembrie 2021 11:00 |
CS Minaur Baia Mare | 28 – 32 | CS Rapid București | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 0[20] Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Laslo 7 | (15–16) | Constantinescu 7 | ||
1× 2× | Cronica | 2× |
20 noiembrie 2021 TVR 211:00 |
CSU Știința București | 23 – 25 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Doană, Gociu |
Boljević 8 | (12–14) | Seraficeanu 7 | ||
4× 2× | Cronica | 5× 2× |
Etapa a X-a
modificare5 ianuarie 2022 17:00 |
CSM București | 27 – 26 | CSM Slatina | Sala Polivalentă, București Arbitri: Lungu, Paraschiv |
C. Neagu 8 | (15–13) | Ostase 8 | ||
3× 1× | Cronica | 4× 1× |
5 ianuarie 2022 TVR 118:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 33 – 32 | CS Minaur Baia Mare | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Constantin, Gál |
Levcenko 8 | (16–17) | Fujita 8 | ||
6× 1× | Cronica | 4× 3× |
6 ianuarie 2022 TVR 216:00 |
SCM Craiova | 28 – 26 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Stark, Ștefan |
Bak 7 | (15–14) | Dincă 7 | ||
3× 1× | Cronica | 1× 1× |
8 ianuarie 2022 13:00 |
CS Rapid București | 32 – 27 | CSU Știința București | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Badea, Buceschi 7 | (18–14) | Cazanga 13 | ||
4× 2× | Cronica | 6× |
8 ianuarie 2022 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 21 – 23 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Nacu, Rucoi |
Šteriova 6 | (10–12) | Toma 5 | ||
2× 2× | Cronica | 3× 3× |
8 ianuarie 2022 19:00 |
CSM Deva | 15 – 26 | HC Zalău | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Gherman, Moldovan |
Malac 5 | (4–10) | Mihart 10 | ||
8× | Cronica | 8× 1× |
9 martie 2022 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 25 – 21 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Iliescu, Manea |
Abed-Kader, Blažević, Dmitrović, M. Neagu 4 | (12–10) | Kurtović 8 | ||
4× 1× | Cronica | 1× 1× |
Etapa a XI-a
modificare12 ianuarie 2022 16:00 |
CSM Slatina | 28 – 34 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie[21][22] Arbitri: Ifrim, Ilisei |
Cârligeanu, Popescu 5 | (13–12) | Gareaeva 7 | ||
5× 1× | Cronica | 5× |
12 ianuarie 2022 16:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 20 – 26 | CSM București | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Doană, Gociu |
Lazăr 5 | (10–16) | Arntzen, C. Neagu 7 | ||
2× | Cronica | 4× 1× |
12 ianuarie 2022 16:00 |
CSU Știința București | 23 – 36 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ghiță, Topliceanu |
Boljević 5 | (10–18) | Elghaoui 8 | ||
1× | Cronica | 7× 3× |
12 ianuarie 2022 17:00 |
CS Minaur Baia Mare | 32 – 26 | CSM Deva | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Arbitri: Murariu, Tăbăcaru |
Fujita 9 | (15–13) | Livrinikj 7 | ||
5× 2× | Cronica | 5× 2× |
15 ianuarie 2022 11:00 |
HC Zalău | 29 – 31 | SCM Gloria Buzău | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Harabagiu, Ghiorghișor |
Mihart 9 | (16–12) | Šteriova 7 | ||
4× 2× | Cronica | 4× 2× |
16 ianuarie 2022 TVR 111:00 |
HC Dunărea Brăila | 29 – 32 | SCM Craiova | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Udriștioiu 7 | (20–18) | Bak 14 | ||
2× | Cronica | 3× |
16 ianuarie 2022 TVR 115:30 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 21 – 24 | CS Rapid București | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Dincă, Kovačević 5 | (10–10) | Tîrcă 8 | ||
4× 4× | Cronica | 3× 4× |
Etapa a XII-a
modificare19 ianuarie 2022 TVR 118:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 28 – 25 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Belean, Hendrea |
Glibko 7 | (13–14) | Seraficeanu 6 | ||
3× 3× | Cronica | × 3× |
19 ianuarie 2022 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 30 – 21 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Drăghici, Drăguț |
M. Neagu 8 | (12–11) | Lisewska 7 | ||
5× 1× | Cronica | 5× 2× |
22 ianuarie 2022 16:00 |
HC Dunărea Brăila | 27 – 24 | CSM Slatina | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Manafu, Pavel |
Kurtović 8 | (15–15) | Ostase 6 | ||
7× 3× | Cronica | 6× 3× |
22 ianuarie 2022 18:00 |
SCM Craiova | 29 – 34 | CS Rapid București | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Iliescu, Manea |
Cace 6 | (14–18) | Tîrcă 7 | ||
4× 2× | Cronica | 4× |
22 ianuarie 2022 18:00 |
CSM Deva | 24 – 26 | CSU Știința București | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Gorina, Melencu |
Malac 7 | (8–8) | Čavlović 7 | ||
3× 2× | Cronica | 4× 3× |
26 ianuarie 2022 TVR 216:00 |
CSM București | 34 – 18 | HC Zalău | Sala Polivalentă, București Arbitri: Popa, Velișca |
Stoica 7 | (18–7) | Bujor, Vartic 4 | ||
4× 2× | Cronica | 2× 2× |
26 ianuarie 2022 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 28 – 27 | CS Minaur Baia Mare | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Badiu, Barbu |
Czeczi, Šteriova 7 | (13–12) | Lavko 10 | ||
2× 2× | Cronica | 3× 1× |
Etapa a XIII-a
modificare29 ianuarie 2022 11:00 |
CSM Slatina | 23 – 19 | SCM Craiova | Sala LPS, Slatina Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Coman, Popescu 4 | (11–8) | Zamfir Burcea 8 | ||
6× 2× | Cronica | 4× 1× |
29 ianuarie 2022 15:30 |
CSU Știința București | 24 – 33 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Boljević 9 | (12–16) | Czeczi 7 | ||
4× 1× | Cronica | 3× 2× |
29 ianuarie 2022 17:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 30 – 27 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Basso, Tofan |
Georgescu 15 | (16–13) | Rodrigues-Belo 12 | ||
6× | Cronica | 8× 2× |
29 ianuarie 2022 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 32 – 17 | CSM Deva | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Babău, Roibu |
Dincă 7 | (14–10) | Malac 5 | ||
1× 1× | Cronica | 1× 3× |
30 ianuarie 2022 TVR 211:00 |
CS Minaur Baia Mare | 19 – 35 | CSM București | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 600[23] Arbitri: Stark, Ștefan |
Laslo 5 | (11–17) | C. Neagu 8 | ||
3× 1× | Cronica | 5× 1× |
9 februarie 2022[notă 2] TVR 218:00 |
CS Rapid București | 33 – 27 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Carlos, Korsós 8 | (18–11) | Elghaoui 12 | ||
2× 1× | Cronica | 2× 1× |
10 februarie 2022[notă 3] 18:00 |
HC Zalău | 23 – 24 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Mârza, Nedelea |
Mihart 8 | (13–13) | Gareaeva 7 | ||
2× 3× | Cronica | 4× 1× |
Situația clasamentului la finalul turului de campionat | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Clasamentul general la finalul turuluimodificareValabil pe 9 martie 2022, la sfârșitul turului, după jucarea partidelor restante
Clasamentul marcatoarelor la finalul turuluimodificareValabil pe 9 martie 2022, la sfârșitul turului, după jucarea partidelor restante
|
Rezultate în retur
modificareDate oficiale publicate de Federația Română de Handbal
Etapa a XIV-a
modificare2 februarie 2022 14:00 |
CSU Știința București | 24 – 32 | CSM București | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Doană, Gociu |
Chiricuță, Leuștean 5 | (14–14) | C. Neagu 9 | ||
2× 1× | Cronica | 1× 2× |
2 februarie 2022 18:00 |
SCM Craiova | 29 – 34 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Andrei 11 | (14–16) | Glibko 8 | ||
3× 2× | Cronica | 2× 1× |
2 februarie 2022 TVR 118:00 |
CS Minaur Baia Mare | 34 – 27 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 500[26] Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Laslo 9 | (18–10) | M. Neagu, Tătar 5 | ||
4× 2× | Cronica | 2× 2× |
5 februarie 2022 TVR 211:00 |
HC Zalău | 26 – 24 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Badiu, Barbu |
Mihart, Prikop 7 | (11–11) | Quintino 10 | ||
4× 1× | Cronica | 8× 2× |
5 februarie 2022 11:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 26 – 25 | CSM Slatina | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Lazăr 7 | (14–16) | Ostase 9 | ||
2× 1× | Cronica | 5× 2× |
5 februarie 2022 15:00 |
CS Rapid București | 33 – 20 | CSM Deva | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Lungu, Paraschiv |
Buceschi 8 | (17–10) | Malac 7 | ||
2× 2× | Cronica | 6× |
5 februarie 2022 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 22 – 30 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Chintoan 4 | (11–17) | Šteriova 9 | ||
4× 2× | Cronica | 4× 2× |
Etapa a XV-a
modificare10 februarie 2022 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 30 – 33 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 600[27] Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Kurtović 8 | (11–15) | Fujita 10 | ||
3× 1× | Cronica | 6× 1× |
16 februarie 2022 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 30 – 23 | CSU Știința București | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Blažević 11 | (13–11) | Cazanga 8 | ||
7× 3× 1× | Cronica | 5× 3× |
16 februarie 2022 TVR 118:30 |
CSM București | 23 – 23 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă, București Arbitri: Doană, Gociu |
C. Neagu 10 | (9–11) | Bazaliu 4 | ||
2× 1× | Cronica | 4× 2× |
19 februarie 2022 11:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 21 – 24 | SCM Craiova | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Năstase, Stancu |
Lazăr 6 | (10–12) | Løken 6 | ||
2× 1× | Cronica | 9× 2× 1× |
19 februarie 2022 11:00 |
CSM Slatina | 27 – 22 | HC Zalău | Sala LPS, Slatina Arbitri: Costache, Vasile |
Ostase 9 | (13–13) | Lazić 6 | ||
6× 2× | Cronica | 10× 1× |
19 februarie 2022 TVR 211:00 |
SCM Gloria Buzău | 30 – 25 | CS Rapid București | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Barbu, Badiu |
Czeczi, Subțirică, Zamfirescu 5 | (10–8) | Buceschi 6 | ||
1× 2× | Cronica | 2× 2× |
30 aprilie 2022[notă 4] 18:00 |
CSM Deva | 22 – 341) | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Pavel, Pentea |
Șamanț 7 | (8–17) | Glibko 8 | ||
1× | Cronica | 5× 3× 1× |
1) În urma înfrângerii suferite în această partidă, CSM Deva a retrogradat matematic în Divizia A, nemaiputând ajunge la puncte echipa clasată pe locul al 12-lea.[29]
Etapa a XVI-a
modificare23 februarie 2022 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 30 – 24 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Cazan, Suliman |
Bazaliu, Iuganu 6 | (17–11) | Gareaeva, Tătar 5 | ||
6× 2× | Cronica | 1× 2× |
23 februarie 2022 17:00 |
HC Zalău | 23 – 19 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Lazić, Mihart 4 | (15–6) | Cîrjan 5 | ||
4× 3× | Cronica | 6× 3× |
23 februarie 2022 18:30 |
CSU Știința București | 23 – 31 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Leuștean 6 | (12–16) | Kurtović 10 | ||
4× 1× | Cronica | 3× 2× |
23 februarie 2022 19:00 |
SCM Craiova | 33 – 24 | CSM Deva | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Lungu, Paraschiv |
Jipa 6 | (17–7) | Livrinikj 8 | ||
3× 2× | Cronica | 4× 1× |
23 februarie 2022 19:00 |
CS Minaur Baia Mare | 26 – 23 | CSM Slatina | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Arbitri: Babău, Roibu |
Lavko 6 | (15–13) | Cârligeanu 7 | ||
3× 1× | Cronica | 7× |
24 februarie 2022 TVR 216:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 28 – 27 | SCM Gloria Buzău | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Liščević 6 | (15–17) | Simion 9 | ||
6× 1× | Cronica | 2× 1× |
24 februarie 2022 TVR 118:00 |
CS Rapid București | 27 – 28 | CSM București | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Stark, Ștefan |
Fernández 10 | (12–15) | C. Neagu 13 | ||
1× | Cronica | 3× |
Etapa a XVII-a
modificare11 martie 2022 16:00 |
CSM Slatina | 26 – 20 | CSU Știința București | Sala LPS, Slatina Arbitri: Drăgănescu, Rădulescu |
Chitacu 6 | (11–7) | Cazanga, Chiricuță, Tetean 4 | ||
4× 1× | Cronica | 2× 2× |
11 martie 2022 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 28 – 22 | CSM Deva | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Doană, Gociu |
Czeczi 7 | (15–10) | Șamanț 10 | ||
3× | Cronica | 4× 2× |
12 martie 2022 11:00 |
HC Zalău | 22 – 15 | SCM Craiova | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Gherman, Moldovan |
Lazić, Tóth 4 | (13–6) | Jipa 5 | ||
8× 1× | Cronica | 6× 2× |
12 martie 2022 TVR 211:00 |
CS Măgura Cisnădie | 26 – 32 | CS Rapid București | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Ifrim, Ilisei |
M. Neagu 9 | (13–16) | Buceschi 8 | ||
4× 2× | Cronica | 4× 1× 1× |
12 martie 2022 TVR 115:30 |
CSM București | 32 – 19 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă, București Arbitri: Badiu, Barbu |
C. Neagu 9 | (13–10) | Glibko 4 | ||
2× 1× | Cronica | 1× 2× |
12 martie 2022 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 26 – 24 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Stark, Ștefan |
T. Araújo 7 | (15–11) | Bazaliu 6 | ||
3× | Cronica | 3× |
12 martie 2022 17:30 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 23 – 24 | CS Minaur Baia Mare | Sala Sporturilor, Mioveni Asistență: 400[30] Arbitri: Constantin, Gál |
Georgescu 11 | (13–17) | Lavko 5 | ||
2× 2× | Cronica | 8× 1× 1× |
Etapa a XVIII-a
modificare16 martie 2022 13:00 |
CSU Știința București | 22 – 28 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
Cazanga 6 | (12–14) | Nicolae 7 | ||
1× 2× | Cronica | 1× 1× |
16 martie 2022 TVR 216:00 |
CS Rapid București | 33 – 22 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Fernández, Tîrcă 9 | (15–15) | Rodrigues-Belo 9 | ||
3× 2× | Cronica | 1× 1× |
16 martie 2022 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 34 – 25 | CSM Slatina | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Chintoan 8 | (19–10) | Coman 6 | ||
6× 2× | Cronica | 2× 2× |
16 martie 2022 17:00 |
CS Minaur Baia Mare | 25 – 24 | HC Zalău | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 500[31] Arbitri: Doană, Gociu |
Fujita 8 | (14–12) | Lazić, Mihart 6 | ||
5× 1× | Cronica | 5× 1× |
16 martie 2022 18:00 |
SCM Craiova | 25 – 24 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Zamfir Burcea 10 | (13–12) | Harabagiu 9 | ||
3× 2× | Cronica | 2× 2× |
16 martie 2022 18:00 |
CSM Deva | 20 – 30 | CSM București | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Costache, Vasile |
Livrinikj 6 | (8–15) | Arntzen 7 | ||
2× | Cronica | 4× 2× |
16 martie 2022 TVR 118:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 23 – 24 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Glibko 8 | (11–11) | Abed Kader 8 | ||
2× 2× | Cronica | 1× 2× |
Etapa a XIX-a
modificare19 martie 2022 11:00 |
CS Minaur Baia Mare | 28 – 263) | SCM Craiova | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 600[32] Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Lavko 11 | (16–16) | Andrei 5 | ||
1× 2× | Cronica | 8× 4× 1× 1× |
19 martie 2022 11:00 |
HC Zalău | 28 – 22 | CSU Știința București | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Nacu, Rucoi |
Bujor 6 | (14–10) | Cazanga, Chiricuță 6 | ||
1× 3× | Cronica | 2× |
19 martie 2022 11:00 |
CSM Slatina | 31 – 33 | CS Rapid București | Sala LPS, Slatina Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Ostase 9 | (13–17) | Tîrcă 8 | ||
4× 1× | Cronica | 3× |
19 martie 2022 12:30 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 21 – 33 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Manafu, Pavel |
Lisewska, Vizuete 6 | (15–15) | Dincă 8 | ||
2× 1× | Cronica | 5× 2× |
19 martie 2022 18:00 |
CS Măgura Cisnădie | 34 – 22 | CSM Deva | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Năstase, Stancu |
M. Neagu 8 | (16–13) | Malac, Pătuleanu 8 | ||
1× 2× | Cronica | 4× 1× |
20 martie 2022 TVR 211:00 |
HC Dunărea Brăila | 27 – 32 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Gorina, Melencu |
Araújo 8 | (13–15) | Nikolić 8 | ||
5× 1× | Cronica | 5× 3× |
27 martie 2022 TVR 115:30 |
CSM București | 33 – 20 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă, București Arbitri: Cazan, Suliman |
C. Neagu 9 | (17–11) | Harabagiu 9 | ||
2× 2× | Cronica | 4× 2× |
Etapa a XX-a
modificare1 aprilie 2022 18:00 |
SCM Craiova | 22 – 30 | CSM București | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
Andrei, Cîrstea, Colac, Tudorică 3 | (8–19) | C. Neagu 9 | ||
5× 2× | Cronica | 6× 1× |
2 aprilie 2022 17:30 |
CS Rapid București | 31 – 23 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Mârza, Nedelea |
Buceschi 8 | (18–13) | Georgescu 5 | ||
3× 2× | Cronica | 4× 2× |
2 aprilie 2022 18:00 |
SCM Gloria Buzău | 31 – 27 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Harabagiu 11 | (16–12) | M. Neagu, Tătar 7 | ||
2× 2× | Cronica | 2× 3× |
2 aprilie 2022 18:00 |
CSM Deva | 23 – 25 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Ciolan, Livrinikj, Șamanț 4 | (11–15) | Rodrigues-Belo 11 | ||
2× 3× | Cronica | 2× 3× |
3 aprilie 2022 TVR 115:30 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 21 – 22 | HC Zalău | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Ciulei, Stănescu |
Kovačević 4 | (10–12) | Tóth 8 | ||
6× 2× 1× | Cronica | 4× 2× |
6 aprilie 2022 14:00 |
CSU Știința București | 27 – 34 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă „Rapid”, București Asistență: 200[33] Arbitri: Babău, Roibu |
Boljević 9 | (13–16) | Fujita 7 | ||
2× 2× 1× | Cronica | 5× 2× |
6 aprilie 2022 18:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 39 – 26 | CSM Slatina | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Basso, Tofan |
Glibko 12 | (17–14) | Popescu 6 | ||
4× 3× | Cronica | 3× 1× |
Etapa a XXI-a
modificare7 aprilie 2022 TVR 118:00 |
CS Măgura Cisnădie | 19 – 36 | CSM București | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Gherman, Moldovan |
M. Neagu 7 | (9–15) | C. Neagu 10 | ||
1× 1× | Cronica | 6× 2× |
9 aprilie 2022 TVR 211:00 |
HC Zalău | 19 – 26 | CS Rapid București | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Barbu, Badiu |
Jlezi 5 | (11–13) | Tîrcă 7 | ||
5× 2× | Cronica | 4× 2× |
9 aprilie 2022 11:00 |
CSM Slatina | 27 – 23 | CSM Deva | Sala LPS, Slatina Arbitri: Ifrim, Ilisei |
Ostase 13 | (16–11) | Șamanț 7 | ||
3× 3× | Cronica | 6× 1× 1× |
9 aprilie 2022 12:00 |
CSU Știința București | 19 – 35 | SCM Craiova | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Ghiță, Topliceanu |
Boljević 5 | (8–19) | Bak 10 | ||
7× 1× | Cronica | 6× |
9 aprilie 2022 14:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 24 – 32 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Georgescu 9 | (10–14) | Bucur 7 | ||
2× 1× | Cronica | 4× 2× |
9 aprilie 2022 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 27 – 26 | SCM Gloria Buzău | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Gheorghiu, Hagiu |
Kurtović 9 | (14–11) | Harabagiu 8 | ||
3× 3× | Cronica | 2× 2× |
10 aprilie 2022 11:00 |
CS Minaur Baia Mare | 26 – 27 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 900[34] Arbitri: Stark, Ștefan |
Laslo 7 | (11–16) | Dincă 9 | ||
1× 1× | Cronica | 2× 1× |
Etapa a XXII-a
modificare12 aprilie 2022 TVR 118:00 |
CSM București | 28 – 21 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Manafu, Pavel |
C. Neagu 10 | (13–10) | Da Rocha 6 | ||
4× 2× | Cronica | 3× 2× |
13 aprilie 2022 TVR 216:00 |
CS Rapid București | 34 – 31 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă „Rapid”, București Asistență: 1.200[35] Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Buceschi 9 | (20–16) | Laslo 8 | ||
1× | Cronica | 3× |
13 aprilie 2022 17:00 |
SCM Gloria Buzău | 26 – 20 | CSM Slatina | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Murariu, Tăbăcariu |
Harabagiu 7 | (12–10) | Ostase 12 | ||
1× 1× | Cronica | 4× 1× |
13 aprilie 2022 17:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 34 – 271) | CSU Știința București | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Dincă 7 | (15–12) | Boljević 10 | ||
4× 1× | Cronica | 2× |
13 aprilie 2022 18:00 |
SCM Craiova | 24 – 25 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Iliescu, Manea |
Andrei 8 | (13–13) | Bardac, Tătar 5 | ||
4× 2× | Cronica | 2× 2× |
13 aprilie 2022 18:00 |
CSM Deva | 16 – 15 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Nacu, Rucoi |
Pătuleanu 5 | (7–7) | Lisewska 8 | ||
5× 3× | Cronica | 6× 1× |
13 aprilie 2022 18:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 38 – 28 | HC Zalău | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
Glibko 8 | (21–11) | Mihart 11 | ||
5× 1× | Cronica | 2× |
1) În urma înfrângerii suferite în această partidă, CSU Știința București a retrogradat matematic în Divizia A, nemaiputând ajunge la puncte echipa clasată pe locul al 12-lea.
Etapa a XXIII-a
modificare6 mai 2022 TVR 216:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 28 – 21 | SCM Craiova | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Manafu, Pavel |
Moisă 6 | (16–9) | Bak 8 | ||
3× 1× | Cronica | 4× 3× |
6 mai 2022 17:00 |
HC Dunărea Brăila | 19 – 22 | CS Măgura Cisnădie | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Badiu, Barbu |
Da Rocha 6 | (8–14) | Tătar 7 | ||
4× | Cronica | 5× 1× |
7 mai 2022 11:00 |
HC Zalău | 27 – 18 | CSM Deva | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Ciutacu, Stamatoiu |
Lazić 6 | (14–11) | Malac, Șamanț 5 | ||
5× 2× | Cronica | 3× 3× |
7 mai 2022 TVR 115:30 |
CS Minaur Baia Mare | 30 – 33 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 600[36] Arbitri: Șerbu, Vasilescu |
Fujita 8 | (13–14) | Elghaoui 8 | ||
4× | Cronica | 5× |
8 mai 2022 13:00 |
CSU Știința București | 23 – 32 | CS Rapid București | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Basso, Tofan |
Tetean 6 | (12–19) | Carlos, Popa, Tîrcă 5 | ||
2× 1× | Cronica | 5× |
8 mai 2022 18:30 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 19 – 23 | SCM Gloria Buzău | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Beșleagă, Georgescu 4 | (10–11) | Harabagiu 12 | ||
5× 1× | Cronica | 3× 3× |
12 mai 2022 17:00 |
CSM Slatina | 25 – 26 | CSM București | Sala LPS, Slatina Arbitri: Agliceriu, Turdean |
Ostase 9 | (13–15) | Arntzen 10 | ||
4× 2× | Cronica | 5× 1× |
Etapa a XXIV-a
modificare14 mai 2022 11:00 |
SCM Gloria Buzău | 27 – 24 | HC Zalău | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Badiu, Barbu |
Harabagiu, Simion 6 | (12–12) | Berbece, Lazić, Mihart 4 | ||
3× 1× | Cronica | 7× 1× |
14 mai 2022 18:00 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 34 – 29 | CSU Știința București | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Ghiță, Topliceanu |
Liščević 7 | (14–15) | Coman 9 | ||
3× 3× | Cronica | 4× 1× |
15 mai 2022 16:30 |
CS Măgura Cisnădie | 27 – 271) | CSM Slatina | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Costache, Vasile |
M. Neagu 7 | (13–14) | Coman, Olaru 6 | ||
7× 3× | Cronica | 4× 1× |
18 mai 2022 13:00 |
CSM București | 30 – 24 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Popa, Velișca |
C. Neagu 7 | (17–10) | Georgescu 9 | ||
1× 2× | Cronica | 2× 2× |
18 mai 2022 18:00 |
SCM Craiova | 27 – 27 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Doană, Gociu |
Bak 9 | (15–16) | Da Rocha 8 | ||
3× 1× | Cronica | 5× 1× |
18 mai 2022 TVR 118:00 |
CS Rapid București | 29 – 27 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Drăghici, Drăguț |
Tîrcă 9 | (13–11) | Kovačević 6 | ||
1× 1× | Cronica | 4× |
20 mai 2022 18:00 |
CSM Deva | 18 – 38 | CS Minaur Baia Mare | Sala Sporturilor, Deva Asistență: 300[37] Arbitri: Drăgănescu, Rădulescu |
Ciolan, Petrescu 4 | (11–21) | Fujita 7 | ||
3× | Cronica | 7× 2× |
1) În urma egalului din această partidă, CSM Slatina a devenit a doua echipă obligată obligată să participe la meciurile de baraj pentru rămânerea în Liga Națională.
Etapa a XXV-a
modificare26 mai 2022 14:00 |
CSU Știința București | 23 – 21 | CSM Deva | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Gorina, Melencu |
Coman 7 | (9–13) | Malac 7 | ||
4× 1× | Cronica | 1× 2× |
26 mai 2022 TVR 118:00 |
CS Rapid București | 36 – 26 | SCM Craiova | Sala Polivalentă „Rapid”, București Arbitri: Moldoveanu, Georgescu |
Badea, Carlos 7 | (15–10) | Tudorică 6 | ||
6× 3× | Cronica | 5× 2× 1× |
26 mai 2022 18:00 |
CS Gloria 2018 Bistrița | 35 – 33 | SCM Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă, Bistrița Arbitri: Mârza, Nedelea |
Rodríguez 11 | (15–19) | Glibko 15 | ||
4× 2× | Cronica | 6× 1× |
26 mai 2022 18:00 |
CS Minaur Baia Mare | 35 – 31 | SCM Gloria Buzău | Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, Baia Mare Asistență: 600[38] Arbitri: Ghiorghișor, Harabagiu |
Fujita 9 | (16–16) | Harabagiu 11 | ||
1× | Cronica | 2× 1× |
26 mai 2022 TVR 218:00 |
HC Zalău | 24 – 26 | CSM București | Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, Zalău Arbitri: Gherman, Moldovan |
Mihart 8 | (15–12) | C. Neagu 11 | ||
3× 1× | Cronica | 5× 3× |
26 mai 2022 18:00 |
CS Dacia Mioveni 2012 | 21 – 25 | CS Măgura Cisnădie | Sala Sporturilor, Mioveni Arbitri: Babău, Roibu |
Lisewska 6 | (10–11) | M. Neagu 12 | ||
5× 1× | Cronica | 8× 2× 1× |
26 mai 2022 18:00 |
CSM Slatina | 20 – 22 | HC Dunărea Brăila | Sala LPS, Slatina Arbitri: Iliescu, Manea |
Popescu 5 | (12–11) | Da Rocha 7 | ||
5× 1× | Cronica | 7× 1× 2× |
Etapa a XXVI-a
modificare29 mai 2022 15:30 |
SCM Craiova | 30 – 24 | CSM Slatina | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Basso, Tofan |
Bak 16 | (13–13) | Cârligeanu, Coman 5 | ||
4× | Cronica | 6× |
29 mai 2022 15:30 |
HC Dunărea Brăila | 30 – 23 | CS Dacia Mioveni 2012 | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Ciutacu, Stamatoiu |
Kurtović, Da Rocha, Sazdovska 5 | (14–14) | Georgescu 8 | ||
6× 2× | Cronica | 5× 1× |
29 mai 2022 15:30 |
CS Măgura Cisnădie | 24 – 21 | HC Zalău | Sala Polivalentă „Măgura”, Cisnădie Arbitri: Badiu, Barbu |
M. Neagu 7 | (12–10) | Bujor 9 | ||
5× 2× 1× | Cronica | 6× 1× 1× |
29 mai 2022 TVR 215:30 |
CSM București | 33 – 29 | CS Minaur Baia Mare | Sala Polivalentă, București Asistență: 1.200[39] Arbitri: Pârvu, Potîrniche |
C. Neagu, Da Silva 5 | (16–17) | Fujita 7 | ||
4× 1× 1× | Cronica | 4× 1× |
29 mai 2022 15:30 |
SCM Gloria Buzău | 37 – 28 | CSU Știința București | Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău Arbitri: Murariu, Tăbăcariu |
Czeczi 9 | (20–13) | Coman 6 | ||
3× 1× | Cronica |
29 mai 2022 TVR 115:30 |
SCM Râmnicu Vâlcea | 27 – 35 | CS Rapid București | Sala Sporturilor „Traian”, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Manafu, Pavel |
Elghaoui, Glibko, Klikovac 5 | (17–16) | Carlos 17 | ||
4× 3× | Cronica | 4× 1× |
29 mai 2022 18:00 |
CSM Deva | 24 – 34 | CS Gloria 2018 Bistrița | Sala Sporturilor, Deva Arbitri: Ghiță, Topliceanu |
Cîmpean, Malac 6 | (12–17) | Bazaliu, Chintoan 6 | ||
4× 1× | Cronica | 7× 1× |
Promovare și retrogradare
modificareLa ediția 2021-2022 a Ligii Naționale au participat 14 echipe. Conform regulamentului publicat de FRH, echipele clasate pe ultimele două locuri (13 și 14) după ultima etapă a competiției au retrogradat direct în Divizia A.[40] Echipele care au terminat pe locurile 11 și 12 după ultima etapă a competiției au disputat un turneu de baraj împreună cu formațiile care au terminat sezonul pe locurile 2 în cele două serii ale Diviziei A.[41] Conform regulamentului[40][41], echipele clasate pe primele două locuri la finalul turneului de baraj, CSM Slatina și CS Dacia Mioveni 2012, au rămas în Liga Națională.[42]
Echipele care au retrogradat direct sunt următoarele:
- CSM Deva, retrogradată matematic în urma înfrângerii în partida restanță din 30 aprilie 2022, din etapa a XV-a, punctele acumulate până în acel moment nemaifiindu-i suficiente pentru a rămâne în Liga Națională, indiferent de rezultatele din partidele rămase de jucat;[29]
- CSU Știința București, retrogradată matematic în urma înfrângerii din data de 13 aprilie 2022, din etapa a XXII-a;
Ca și în edițiile anterioare, echipele clasate pe locul 1 în cele două serii ale Diviziei A au promovat direct în Liga Națională.[40] Cele două echipe, CSM Galați și CSM Târgu Jiu, au promovat după ce au câștigat cele două serii ale Diviziei A, pe 25 mai, repectiv 29 aprilie 2022.[43][44]
Barajul pentru promovare/menținere în Liga Națională
modificareEchipe rămase în Liga Națională | |
Echipe rămase în Divizia A |
Loc | Echipa | J | V | E | Î | GM | GP | G | P | Poziție |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | CSM Slatina | 3 | 2 | 1 | 0 | 94 | 75 | + 19 | 7 | Locul 11 în Liga Națională |
2 | CS Dacia Mioveni 2012 | 3 | 2 | 1 | 0 | 88 | 77 | + 11 | 7 | Locul 12 în Liga Națională |
3 | CSU Cluj-Napoca | 3 | 1 | 0 | 2 | 80 | 91 | – 11 | 3 | Locul 2 în Seria B a Diviziei A |
4 | CSM Unirea Slobozia | 3 | 0 | 0 | 3 | 82 | 101 | – 19 | 0 | Locul 2 în Seria A a Diviziei A |
- Astfel, la sfârșitul sezonului 2021-2022
- CSM Slatina și CS Dacia Mioveni 2012 au rămas în Liga Națională;
- CSM Galați și CSM Târgu Jiu au promovat în Liga Națională;
Pedepse disciplinare
modificare- 1) Pe 7 septembrie 2021, Comisia de Disciplină a FRH l-a suspendat timp de opt etape pe antrenorul Gheorghe Tadici „pentru insulte, jigniri și amenințări aduse proprilor jucătoare” în timpul unui time-out al meciului dintre HC Zalău și CS Rapid București, disputat în finala mică a Cupei României Fan Courier, în data de 29 august 2021, la Brăila.[45] Suplimentar, comisia a aplicat o penalitate de 1000 de lei, cu termen de achitare 7 noiembrie 2021, „conform art.43.2, lit.a, pct 1, cu aplicare art.34.1, lit. h, (Recidivă – data 02.03.2021 și 30.08.2021)”.[45] Injuriile antrenorului Tadici au putut fi auzite în timpul transmisiunii în direct a partidei de către postul de televiziune TVR 2.[46] Pe 29 septembrie 2021, Comisia de Apel a FRH a admis parțial apelul înaintat de Gheorghe Tadici și a redus sancțiunea acestuia la doar patru etape de suspendare.[47]
- 2) Pe 30 noiembrie 2021, Comisia de Disciplină a FRH l-a suspendat timp de șase etape pe antrenorul Gheorghe Tadici „pentru bruscarea propriei jucătoare in timpul jocului”, după ce acesta a scuturat-o și împins-o pe handbalista Alexandra Vrabie[48] în timpul partidei de campionat cu SCM Râmnicu Vâlcea, disputată pe 18 noiembrie.[49] Suplimentar, comisia a aplicat o „penalitate pecuniară” de 4000 de lei, cu termen de achitare 30 decembrie 2021, „conform art.43.4 lit.b, cu aplicarea art.34.1 lit.k (recidivă 02.03.2021, 30.08.2021, 07.09.2021)”.[49] Amanda Kurtović a fost și ea amendată cu suma de 1000 de lei „pentru declarații cu caracter jignitor în mass media”, după ce l-a criticat pe Tadici în presa norvegiană.[50][51]
- Gheorghe Tadici a făcut apel împotriva deciziei de suspendare, iar acesta a fost judecat pe 22 decembrie 2021. Comisia de Apel a FRH a admis solicitarea lui Tadici și a anulat „Hotărârea nr. 8/30.11.2021 pronunțată de Comisia de Disciplină a FRH”. Rejudecând cazul, Comisia de Apel a dispus „sancționarea domnului Gheorghe Tadici cu 6 (șase) etape de suspendare începând cu data de 01.12.2021 și penalitate pecuniară de 4.000 lei”.[52]
- 3) În ultima secundă a meciului dintre CS Minaur și SCM Craiova, disputat pe 19 martie 2022, handbalista Nicoleta Tudorică a lovit-o cu mingea direct în figură pe Aleksandra Zych, provocându-i o comoție.[32][53] Pentru acest gest, Tudorică a primit cartonașul roșu și pe cel albastru, fiind eliminată o etapă.[32][53] Presa locală din Baia Mare a solicitat excluderea din viața sportivă a handbalistei[54], dar Comisia Centrală de Disciplină a FRH, în ședința din data de 22 martie 2022, a decis „sancționarea sportivei Tudorică Nicoleta de la SCM Craiova cu Avertisment, pentru comportare nesportivă gravă, conform art. 50.1 lit. a)”.[55]
- 4) Pe 14 martie 2022, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), prin Decizia nr.4/14.03.2022 din dosarul 49/2021, a hotărât să o suspende pentru o perioadă de șase luni pe handbalista Ana Maria Țicu de la SCM Craiova, „pentru utilizarea sau tentativa de a utiliza o susbstanță sau metodă interzisă ce constituie o abatere de la Reglementările antidoping”.[56] Suspendarea a survenit după folosirea de către Țicu a unei medicații interzise, prescrise de un medic din afara clubului SCM Craiova, în urma unei grave accidentări suferite de handbalistă la călcâiul lui Ahile.[57] Ca urmare a deciziei ANAD, Comisia Centrală de Disciplină a FRH, în ședința din 3 mai 2022, a suspendat „dreptul de joc al sportivei Țicu Ana Maria pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 14.03.2022, în competițiile organizate de F.R.H, A.J.H, A.M.H”.[56]
- 5) Pe 7 iunie 2022, Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal a decis amendarea Cristinei Neagu cu suma de 1.000 de lei „pentru declarații tendențioase care se dovedesc a fi nereale”, în urma unei postări pe Facebook în care acuza echipa HC Zalău de non-combat în meciurile contra echipei Rapid București.[58][59] De asemenea, clubul CSM București a fost amendat cu suma de 2.000 de lei pentru că nu a trimis nici un reprezentant la conferința de presă premergătoare Final Four-ului Cupei României.[58]
Clasamentul marcatoarelor
modificareActualizat pe 29 mai 2022;[1]
Poz. | Nume | Echipă | Goluri |
---|---|---|---|
Cristina Neagu (ROU) | CSM București | 191 | |
2 | Irina Glibko (UKR) | SCM Râmnicu Vâlcea | 169 |
3 | Marilena Neagu (ROU) | CS Măgura Cisnădie | 148 |
4 | Sorina Tîrcă (ROU) | CS Rapid București | 146 |
5 | Bianca Harabagiu (ROU) | SCM Gloria Buzău | 144 |
6 | Lorena Ostase (ROU) | CSM Slatina | 139 |
7 | Melanie Bak (DEN) | SCM Craiova | 138 |
8 | Asuka Fujita (JAP) | CS Minaur Baia Mare | 137 |
9 | Asma Elghaoui (HUN) | SCM Râmnicu Vâlcea | 123 |
10 | Cristina Laslo (ROU) | CS Minaur Baia Mare | 121 |
11 | Ana Paula Rodrigues Belo (BRA) | HC Dunărea Brăila | 120 |
12 | Luciana Popescu (ROU) | CSM Slatina | 116 |
13 | Amanda Kurtović (NOR) | HC Dunărea Brăila | 114 |
14 | Azenaide Carlos (ANG) | CS Rapid București | 113 |
15 | Alina Czeczi (ROU) | SCM Gloria Buzău | 111 |
16 | Cristina Malac (ROU) | CSM Deva | 110 |
17 | Valentina Blažević (CRO) | CS Măgura Cisnădie | 105 |
Jasna Boljević (MNE) | CSU Știința București | ||
19 | Magda Cazanga (ANG) | CSU Știința București | 102 |
20 | Jovana Kovačević (SRB) | CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud | 99 |
Andreea Mihart (ROU) | HC Zalău |
Premii
modificarePe 9 iunie 2022, Federația Română de Handbal a premiat cele mai bune handbaliste, în urma voturilor exprimate de antrenorii din Liga Națională.[60]
Note
modificare- ^ Partida nu a mai fost televizată după ce Televiziunea Română și-a pierdut directorul general, ordonator principal de credite, nemaiavând astfel cine să semneze ordinele de deplasare în teritoriu ale angajaților.[15]
- ^ Partida, prevăzută inițial pentru 27 ianuarie 2022, de la ora 18:00, a fost amânată după depistarea unor cazuri de COVID-19 în echipa SCM Râmnicu Vâlcea.[24]
- ^ Partida, prevăzută inițial pentru 28 ianuarie 2022, a fost reprogramată pentru a permite formației Măgura Cisnădie să dispute pe 29 ianuarie restanța cu Lada Togliatti din Grupa C a Ligii Europene EHF.[25]
- ^ Partida, prevăzută inițial pentru 19 februarie 2022, de la ora 18:00, a fost amânată pentru a permite echipei SCM Râmnicu Vâlcea să joace meciul din Grupa D a Ligii Europeane EHF împotriva echipei Váci NKSE, programat pe 20 februarie.[28]
Referințe
modificare- ^ a b Costin Alexandrescu (). „Cristina Neagu e golghetera Ligii Florilor”. handbalmania.ro. Handbal Volei. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „PARTENERIAT FRH - MOL ROMANIA, LIGA FLORILOR MOL”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ „Liga Florilor / Rapid e noua campioană a României !”. handbalmania.ro. Handbal Volei. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „HOTĂRÂRILE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE DIN DATA DE 18.05.2020”. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ „REGULAMENT DE DESFĂȘURARE LIGA NAȚIONALĂ-FEMININ SEZONUL COMPETIȚIONAL 2020–2021” (PDF). Federația Română de Handbal. Accesat în .
- ^ „Final de drum pentru Crișul Chișineu Criș în Liga Florilor! Noul Consiliu de Administrație al clubului taie în carne vie: „Nu sunt bani pentru acest nivel!"”. sportarad.ro. Sport Arad. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „SCM Craiova și Dacia Mioveni vor juca și în sezonul viitor al Ligii Florilor”. handbalmania.ro. . Accesat în .
- ^ „Program Liga Florilor MOL 2021-2022”. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ „Minaur pierde primul meci oficial pe teren propriu”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Accesat în .
- ^ „Din nou o repriză a doua foarte bună și victorie pentru Minaur”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Accesat în .
- ^ „Fetele se întorc cu trei puncte de la Zalău”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Accesat în .
- ^ „Victorie mare la Craiova pentru fetele de la Minaur”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Accesat în .
- ^ „A cincea victorie consecutivă pentru fetele de la Minaur”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Costel Filip (). „HC Dunărea joacă, sâmbătă, cu CSM Deva”. Obiectiv Vocea Brăilei. Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ Costin Alexandrescu (). „De ce nu se mai văd unele meciuri la TVR”. handbalmania.ro. Accesat în .
- ^ „Am pierdut punct(e) în ultimele secunde”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „SCM Ramnicu Valcea & CS Dacia Mioveni”. Site-ul web al SCM Râmnicu Vâlcea. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Simona Ciocioană (). „Handbalistele slătinene susțin ultimul meci din acest an, marți, 9 noiembrie, cu Gloria Buzău”. gazetanoua.ro. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ Marius Morar (). „Handbalistele zălăuane întâlnesc echipa din Râmnicu Vâlcea în ultimul meci oficial al anului”. Magazin Sălăjean. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Șansele la locurile de cupă europeană rămân intacte pentru fetele de la Minaur”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Fetele noastre vor întâlni mâine de la ora 16:00, echipa Măgura Cisnădie!”. Postare pe Facebook. Contul Facebook al CSM Slatina. . Accesat în .
- ^ „CSM Slatina pierde pe terenul echipei Măgura Cisnădie”. gazetanoua.ro. Gazeta Online. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Minaur învinsă la scor de campioana en-titre”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ „Comunicat de presa”. Pagina web a clubului SCM Râmnicu Vâlcea. scmrmvalcea.ro. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ionuț Costinaș (). „Partida dintre HC Zalău și Măgura Cisnădie a fost reprogramată”. Sportul Sălăjean. sportulsalajean.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Victorie cu Cisnădie, moral ridicat pentru Nantes”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Victorie la Brăila – revanșă cum nu se poate mai frumoasă”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Din Danemarca, Vâlcea „zboară" direct la Budapesta! Meciul cu Deva, amânat”. Arena Vâlceană. arenavalceana.ro. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ a b CSM DEVA A RETROGRADAT, MATEMATIC, DIN LIGA FLORILOR. Deva: UNU TV. 5 mai 2022. https://www.youtube.com/watch?v=QBdJSHgzGnM. Accesat la 26 mai 2022.
- ^ „Fetele de la Minaur au câștigat la limită un meci în care gazdele nu au condus niciodată”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Minaur învinge Zalăul și se apropie la trei puncte de podium”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c „A șasea victorie consecutivă în Liga Florilor MOL”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Minaur a ajuns la a șaptea victorie consecutivă în Liga Florilor”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Minaur se îndepărtează de podium după înfrângerea cu Bistrița”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Minaur s-a bătut de la egal la egal cu Rapid, dar n-au venit și punctele”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ „Băimărencele vor lupta până la capăt pentru o clasare între primele șase”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Minaur se impune la Deva și are toate șansele să-și păstreze locul 6”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Reprezentație de gală la ultimul meci acasă din acest sezon”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Minaur a încheiat pe locul 6 un sezon greu”. Site-ul web al CS Minaur Baia Mare. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c „REGULAMENT DE DESFĂȘURARE LIGA NAȚIONALĂ - FEMININ SEZONUL COMPETIȚIONAL 2021 – 2022” (PDF). frh.ro. Federația Română de Handbal. p. 3. Accesat în .
- ^ a b „REGULAMENT DE DESFĂȘURARE DIVIZIA A FEMININ SEZONUL COMPETIȚIONAL 2021 – 2022” (PDF). frh.ro. Federația Română de Handbal. p. 3. Accesat în .
- ^ „Nicio surpriză la barajul de menținere/promovare în Liga Florilor”. Handbalmania.ro. . Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ Alin Petre (). „Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a promovat matematic în Liga Florilor”. iGj.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Rezultate din Divizia A feminină: CSM Galați a promovat, Slobozia va merge la baraj”. Handbalmania.ro. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 07.09.2021”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ Daniel Nazare (). „FR de Handbal și Alexandru Dedu, un pas înapoi! Suspendarea de 8 etape a antrenorului Gheorghe Tadici, redusă la jumătate”. prosport.ro. ProSport. Accesat în .
- ^ „Hotararile Comisiei Centrale de Apel din data 29.09.2021”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ „Gheorghe Tadici, prima reacție după ce a bruscat-o pe Gabriela Vrabie în timpul meciului + ce mesaj i-a dat jucătoarea”. digisport.ro. Digi24. . Accesat în .
- ^ a b „Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 30.11.2021”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ „Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 14.12.2021”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ Anja Borg; Harald Bredeli (). „Håndballtrener vekker avsky igjen: – Stopp den mannen”. tv2.no (în norvegiană). TV2. Accesat în .
- ^ „Hotărârile Comisiei Centrale de Apel din data de 22.12.2021”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b Daniel Nazare (). „Imagini greu de privit! Gest golănesc la meciul de handbal feminin CS Minaur – SCM Craiova! „Criminală" | VIDEO”. prosport.ro. ProSport. Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ „Incident la meciul CS Minaur – SCM Craiova. ZiarMM cere excluderea din viața sportivă a handbalistei Nicoleta Tudorică (VIDEO)”. ziarmm.ro. ZiarMM. . Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ „Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 22.03.2022”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b „Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 03.05.2022”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Accesat în .
- ^ Cosmin Staicu (). „Handbalista Craiovei Ana Maria Țicu, prinsă dopată! Fosta câștigătoare a Cupei EHF, prima reacție!”. prosport.ro. ProSport. Accesat în .
- ^ a b „Cristina Neagu amendată de Comisia de Disciplină, observatorii de la turneele finale ale juniorilor 4, sancționați și ei”. handbalmania.ro. HandbalMania. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ Cristina Neagu (). „Cu noi vă dați viața, cu alții vă dați..la o parte”. Contul Facebook al Cristinei Neagu. Accesat în .
- ^ „MOL România continuă parteneriatul cu Federația Română de Handbal pentru al treilea an consecutiv”. frh.ro. Federația Română de Handbal. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .