Florin Prunea

fotbalist român
Florin Prunea
Prunea în 2018
Informații generale
Nume complet Florin Prunea
Data nașterii (56 de ani)
Locul nașterii București, România
Înălțime 1,83 m
Greutate 77 kg
Post Portar
Informații despre echipă
Echipa actuală Retras din activitate
Cluburi de juniori
Ani Club
Victoria
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1985-1988 Dinamo 4 (0)
1988-1990 U Cluj 56 (0)
1990-1991 U Craiova 32 (0)
1991-1992 U Cluj 16 (0)
1992-1998 Dinamo 160 (0)
1998 U Cluj 7 (0)
1998-1999 Erzurumspor 11 (0)
1999 Astra Ploiești 1 (0)
1999-2000 U Craiova 24 (0)
2000 Litex Loveci 8 (0)
2000-2002 Dinamo 22 (0)
2002-2003 FCM Bacău 27 (0)
2003-2004 FC Brașov 14 (0)
2004 FCM Bacău 15 (0)
2004-2005 Xanthi 2 (0)
2005-2006 Național 4 (0)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1990-2001 România 40 (0)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Florin Prunea (n. 8 august 1968, București) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998.

Florin Prunea la Campionatul Mondial din 1994

A evoluat pe postul de portar, începându-și cariera la Dinamo București.[1] În 1991, a câștigat alături de FC Universitatea Craiova atât titlul de campion, cât și Cupa României. În 1992, a revenit la Dinamo, unde a fost titular timp de șase sezoane.

A evoluat în străinătate la Erzurumspor (Turcia), Litex Loveci (Bulgaria) și Skoda Xanthi (Grecia).

A strâns 40 de selecții pentru prima reprezentativă a României alături de care a jucat la două Campionate Mondiale (1994 și 1998) și două Campionate Europene (1996 și 2000). La Campionatul Mondial din 1994, i-a luat locul lui Bogdan Stelea în echipa de start a României, după înfrângerea scor 1-4 cu Elveția. Prunea nu a primit gol în ultima partidă din grupe, cea cu Statele Unite, însă a primit un gol ușor de la Balbo în minutul 75 în partida câștigată de tricolori în fața Argentinei cu scorul de 3-2. În meciul din sferturi, cu Suedia, Prunea a gafat în prelungiri, dându-i șansa atacantului Kennet Andersson să egaleze la 2.[2] Meciul s-a decis la penaltiuri, România fiind învinsă cu 4-5.

După retragerea din activitatea de fotbalist, a lucrat la FRF, în funcția de șef al departamentului de relații internaționale, dar a fost suspendat din acest post pentru că este acuzat în dosarul "Penescu" că a luat mită de la Cornel Penescu, pentru a-i delega la meciurile echipei FC Argeș anumiți arbitri.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.[3][4]

  1. ^ INTERVIU EVENIMENT din Marbella, cu Florin Prunea: „La ce talent am avut, dacă munceam cum a făcut-o Stelea, nu mai apăra el un minut în fața mea!”, prosport.ro
  2. ^ „Florin Prunea a făcut o mărturisire în premieră la Radio GSP: "Nu l-am văzut pe Kennet Andersson", Gsp.ro, accesat în  
  3. ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 5. Accesat în . 
  4. ^ „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare